Născut în România în 1951 și stabilit în S.U.A., cu studii de licență în Filologie și cu un doctorat clinic în psihanaliză despre Miorița, balada națională a românilor, Adrian George Sahlean a adăugat la bibliografia personală 13 volume tălmăcite în engleză din literatura română, semn că formația sa culturală nu se limitează la granițele geografice în interiorul cărora trăiește acum. Cartea sa recentă O baladă de vis: Miorița, oița năzdrăvană: interpretare inspirată de psihanaliză însumează un cod comun de valori literare ce depășesc timpul și spațiul, aderența la această grilă dovedindu-se, prin alegerea făcută, una inspirată.
În studiul său, autorul reunește materiale diferite: eseul Miorița – o baladă de vis, citit în 2022 la Muzeul Național al Literaturii Române, capitole rescrise din teza de doctorat, interpretări ale specialiștilor români, dar și ale celor străini, răspunsuri la chestionare despre baladă aplicate oamenilor simpli din țară și din diasporă. În unele cărți, cercetătorii tind să urmeze un scenariu prestabilit: inventariază punctele de vedere ale adversarilor pe care le declară vetuste și văd în propria metodă de cercetare soluția salvatoare. Nu este cazul lui Adrian George Sahlean, care dovedește o înțelegere superioară a psihicului uman și luciditate, necăzând în patima nombrilismului auctorial.
Deși nu minimalizează meritele celorlalte comentarii ale baladei, autorul sancționează, când este cazul, unele exagerări, venite din partea străinilor sau ale românilor. Primul care traduce balada Miorița în limba franceză la Paris este poetul Vasile Alecsandri, care vede în resemnarea ciobanului o trăsătură specifică poporului român: fatalitatea, resemnarea și obediența națională. În opoziție cu această teorie, este vehiculată de către români ideea că Miorița reprezintă „un mod de a fi în lume specific românilor, un fel de meditație existențială superioară“, comentariu văzut de Adrian George Sahlean ca „un narcisism național reactiv la eticheta de naționalism pusă de străini“.
În demonstrația propusă, în care folosește metode specifice psihanalizei, autorul nu se lasă dominat de teorie, ci ține cont și de contextul istoric în care apare balada. Spre deosebire de alți psihanaliști care patologizează personajele, găsindu-le complexe pentru a-și susține metoda, Adrian George Sahlean nu-l etichetează în vreun fel pe cioban, ci, dimpotrivă, insistă pe firescul, pe seninătatea atitudinii acestuia în fața morții. Rezultă că „Miorița (1) este un vis-reverie inspirat de realitatea și tradiția transhumantică; (2) este o realizare la nivel de limbă și fantezie obișnuită în creațiile folclorice; (3) nu este relatarea unui omor […] (4) are un text asimilat povestirii unui vis, care se pretează unei analize cu elemente inspirate din înțelegerea psihanalitică a viselor“. (pp. 29-30).
Inedit în studiul lui Adrian George Sahlean este faptul că acesta nu se limitează doar la expunerea comentariilor specialiștilor din varii domenii (folclor, sociologie, literatură, istorie, etnologie, psihanaliză), cărora le recunoaște fascinația intelectuală pentru acest mit fondator, ci aparte în acest demers este că prezintă și opinii ale oamenilor simpli sau ale tinerei generații. Este important – observă psihoterapeutul – ca filosofii, literații sau istoricii să nu se izoleze într-un turn de fildeș, devenind prizonierii conceptelor, ci să păstreze contactul cu realitatea, pentru a reuși să perpetueze, pe cât este posibil, miturile a numeroase generații.
Reacțiile emoționale ale oamenilor din popor, adunate timp de aproape un secol de folcloriștii de la Institutul de Etnologie și Folclor din România, trădează faptul că opiniile lor corespund unei realități concrete, la sfârșitul secolului al XX-lea românii raportându-se încă la fenomenul de transhumanță: „Cărțile pentru copii (inclusiv manualele-școlare) erau pline de ilustrații cu ciobănei și miei drăguți.“ (p. 93). În secolul al XXI-lea, media contemporană influențează circulația modelelor culturale, aflate într-o permanentă schimbare. Preferința pentru povestirile sacre, mitice sau poetice a fost înlocuită de pragmatism sau activism, încât: „americanii (adulți) care mi-au auzit traducerea au fost iritați că ciobanul nu face nimic“. (p. 95).
Tinerele generații nu se mai regăsesc în valorile moștenite de la părinți, fiindcă orizontul lor de cunoaștere, modelat de noile tehnologii, este diferit, ele având alte așteptări în contemporaneitate. Este și cazul prietenei autorului, stabilită de peste trei decenii în altă țară alături de familie. Pasionată de poezie, ea le recită copiilor balada Miorița, așteptând ca aceștia să fie emoționați, numai că iluzia mamei este curmată brusc de răspunsul pragmatic al uneia dintre fetițe: „Mare lucru! Doi tâlhari și un fraier.“
O baladă de vis: Miorița, oița năzdrăvană: interpretare inspirată de psihanaliză reprezintă un studiu de calibru al lui Adrian George Sahlean, care depășește orgoliul specialistului într-un anumit domeniu și analizează cu luciditate punctele de vedere formulate despre balada Miorița, oferind un tablou dinamic despre ceea ce ar trebui să însemne dialogul transcultural și interdisciplinar. Adrian George Sahlean vine cu această viziune proprie în abordarea „mitului existențial“ al poporului român, ceea ce, desigur, este demn de interesul general în perpetuarea lui.