Sorj Chalandon (n. 1952, la Tunis) e unul dintre scriitorii cei mai apreciați ai lite ra turii fra nceze contem porane, multipremiat și tradus în numeroase limbi (a debutat în ficțiune destul de târziu, abia în 2005). Jurnalist specializat pe zone de conflict (Liban, Iran, Irak, Somalia, Afganistan, Irlanda de Nord), Chalandon și-a folosit materialele reportajelor care l-au consacrat și pentru romane, două dintre ele deja traduse și la noi. Pe o structură mitologică (metaroman cu Antigona lui Sofocle, în filigran), Al patrulea zid (Le quatrième mur, 2013) relatează povestea unui tânăr regizor de teatru, pe fundalul războiului din Beirut, din 1982. Fiu de ticălos (Enfant de salaud, 2023) e o incursiune autobiografică în trecutul întunecat al tatălui său, colaboraționist, comunist, dezertor și membru al Rezistenței franceze în timpul ocupației germane din Al Doilea Război Mondial. De fiecare dată documentat, cu o scenografie credibilă și personaje care împrumută identități reale, Chalandon speculează tensiunile marilor conflicte (la care a fost și martor, prin natura profesiei), pentru a proiecta tipologii și mesaje în favoarea umanismului pacifist și apolitic.
L´Enragé (2023) nu face rabat de la tehnica docu-ficțională a autorului. Fundalul e, de data aceasta, Belle-Île-en-Mer, o insulă din Atlanticul francez care a fost centru de reeducare pentru minori, între 1902-1977, construit pe o mult mai veche închisoare pentru deținuți politici și penali. Pretinsă școală marinărească și agricolă pentru copiii și adolescenții delincvenți de pe continent, din 1902, în realitate ansamblul de clădiri bine împrejmuite din Haute-Boulogne (cu un mare velier de instrucție, în curte, înfipt în beton, cu ateliere de produs parâme, pânze și alte obiecte utile navigației) era o colonie penitenciară unde băieții împricinați erau supuși abuzurilor de tot felul, de la muncă forțată și epuizantă la bătăi, torturi, înfometare, violuri și izolare. La sfârșitul lui august 1934 are loc o revoltă în masă a adolescenților închiși la Haute-Boulogne, mare parte din ei (56) reușesc să evadeze și să se ascundă prin satele insulei, în condițiile în care nu aveau unde să plece mai departe, căci jur-împrejur era doar oceanul dezlănțuit, adevăratul zid de netrecut al închisorii. Acțiunea în forță a autorităților, având complicitatea localnicilor ademeniți cu recompense bănești să vâneze evadații, face ca toți copiii, cu excepția unuia singur, să fie prinși și readuși în detenție. Chalandon profită de excepție, intră în pielea copilului neprins și-i rescrie destinul printr-o poveste-jurnal, o veritabilă escape saga cuprinsă între octombrie 1932 – decembrie 1942, avându-l în centru pe eternul fugar pentru care evadarea din orice formă de claustrare, fie ea închisoare, insulă, casă privată, cabină de corabie, viață tihnită sau profesie stabilă este un mod de viață.
Părăsit de mamă de mic (de la ea îi rămăsese doar o cordeluță de legat părul, păstrată în buzunare ca talisman al unui atașament inexistent), cu un tată alcoolic și violent (erou al Primului Război Mondial), încredințat unor bunici care nu l-au iubit niciodată, Jules Bonneau e închis încă de la 13 ani (pe 16 mai 1927) pe insula Belle-Île-en-Mer pentru câteva delicte minore, ca mai toți de acolo. Existența dură din interiorul coloniei de reeducare (bătăi frecvente între deținuți și supraveghetori ori gardieni, raporturi violente de putere între cei mai tari și cei mai slabi, munci istovitoare și neremunerate înăuntrul sau în afara închisorii, vagi cursuri de marinărie, religie forțată, igienă, medicație și hrană precare, umilințe frecvente, abuzuri sexuale) ocupă puține pagini, căci povestea se deschide în octombrie 1932, când Jules Bonneau zis Râie are deja ani buni de experiență carcerală și e cunoscut drept unul dintre cei mai temuți dintre deținuți. El știe că singurele soluții de supraviețuire sunt egoismul feroce și dominația: doar grija pentru sine, iar pentru restul – indiferența totală sau lupta până la anihilare. Fără empatie, fără tandrețe, fără sentimente. „Nu mă gândisem în viața mea la cuvântul prieten. Nu-l rostisem pentru nimeni. M-am născut fără oameni apropiați, fără rude ori prieteni. Lipsit de sărutările unei mame sau de poruncile unui tată. Ori de alt copil în preajma mea, de prieten de școală, de tovarăș de joacă. Doar câte un manglitor de lopeți, un tovarăș de evadare, un incendiator, niște băieți ticăloșiți. În colonie, m-am izolat. Nu voiam să mă-ncurc cu nimeni. Bonneau, numai el. Râie, singur-singurel. S-o iau pe coajă, să caftesc, să rezist până a doua zi. Și, mai cu seamă, să n-am de-a face cu suferința altora. Să n-o provoc, dar nici s-o alin.“
Participant activ la marea revoltă din august 1934, soldată cu violențe asupra paznicilor, cu distrugeri, linșaje și incendieri, Jules reușește, prin sacrificiul involuntar al unui coleg, să nu fie prins. Mai mult, ajunge să fie preluat printr-o întâmplare cu final fericit de către căpitanul unei goelete de pescuit sardine, îmbarcat în echipaj ca mus și ascuns sub o nouă identitate chiar în casa lui. Calitatea de singur evadat necapturat al centrului de reeducare îi aduce nu doar gustul uitat al libertății, o nouă meserie deprinsă rapid (ieșitul în larg, traiul la bord și efortul greu al pescuitului sunt leacuri de neînlocuit – apropo!, pasajele din roman despre asta sunt veritabile documente an tro pologice), dar și o existență ten sionată, marcată mereu de o posibilă descoperire și reîntoarcere la închisoare. Îndârjit în a nu păți asta, Bonneau e mereu la pândă, mereu încordat, mereu gata să lovească, să ucidă și să fugă, mereu parând orice încercare de nor malizare și de rutinare a vieții. Odată ce căpitanul goeletei și soția sa îi arată constant afecțiunea devotată a unor părinți dispuși să suporte orice ieșire a copilului lor adoptiv, fugarul Bonneau pare că se umanizează, că intră în pielea unui individ pentru care demnitatea, iubirea și recunoștința sunt borne morale indis pensabile, că în mu guresc primele roade ale sen timentelor față de ceilalți și față de sine („Nu-mi cerșeam viața, mi-o câștigam.“). Dar lucrurile scapă din nou de sub control când apar câteva personaje dubioase care-i știu secretul și-l șantajează, când el însuși află taine pe care nu trebuia să le știe și când e nevoit să se implice în disputele politice dintre fasciști și comuniști. Revin în forță fricile și psihozele, halucinațiile violente și răzbunătoare îl bântuie și-i reamintesc iarăși că vocația sa trebuie să rămână fuga, evadarea, lupta, arderea treptelor urcate, traversarea definitivă a oceanului spre continent și eventual dizolvarea în anonimatul mulțimii din marile orașe. Pentru a scăpa, pentru a se salva pe sine și pe ceilalți care-l ajutaseră și mai ales pentru a răzbuna un trecut care-l distrusese, face ceea ce nu făcuse niciodată până la capăt: ucide cu sete, cu ură, fără regrete. Doar crima și furia ucigașă îl eliberează definitiv de ultimul dintre dușmani și, cu el, de chingile unei existențe vulnerabile, etern vinovate. Astfel, hotărârea de a părăsi insula pentru totdeauna (clandestin, pe feribotul regulat), pe 3 mai 1937, după zece ani de captivitate între ape, trasează o nouă direcție vieții sale de până atunci, desigur, nu fără urme de nostalgie. „M-am sprijinit de parapetul de la pupa. Am privit țărmul depărtându-se. Și pe urmă cum se scufundă în valuri. Și apoi cum dispare. Doar apă. Peste tot. De jur împrejur. Nici pământ, nici ziduri, nici nimic. Doar cerul nesfârșit și oceanul cenușiu. Am închis ochii. Eram fericit, mândru, nefericit și trist, toate în același timp.“ Viața sa supusă impre vizibilului și aven turilor la limita morții va continua până pe 14 decembrie 1942, cum aflăm din epilog, cu alte și alte întâmplări, pe care însă naratorul devenit brusc doar un martor le enumeră, fără să le mai deta lieze.
Roman picaresc și istoric, Bildungsroman tragic, dar plin de viață adevărată, cartea lui Sorj Chalandon are palpitul unor omoloage celebre precum Singur pe lume, Contele de Monte-Cristo sau Papillon. Scris alert, economicos, în fraze scurte și controlate ca cele ale unui reportaj, L’Enragé desfășoară o poveste care se citește cu sufletul la gură.