o adevărată ediție critică, după mulți ani de cercetare și editare, este actuala Integrală poetică, urmată de Eseuri de Edgar Allan Poe. Povestea începe în 1987, când apare Annabel Lee și alte poeme, prima ediție în volum a traducerilor lui Liviu Cotrău din poemele lui Poe, completată de o traducere a prozei în Prăbușirea Casei Usher (1990), reluată în alte volume din anii următori; astfel, actualul tom este „cea de-a treia integrală a poeziilor lui Edgar Allan Poe“, în traducerea universitarului român.
Specializat în principal în proza romanticului american, așa cum o poate demonstra teza de doctorat The Scythe of Time. An Analytic Study of Poe’s Fantastic Fiction, Liviu Cotrău a insistat de-a lungul carierei sale de editor și de traducător al lui Poe în română asupra unor filiații. Preocupat de variante și de studiul lor – în volumul din 1987 sunt cuprinse variantele în română ale faimoaselor poeme, pentru Corbul, de pildă, cu traduceri de G.D. Pencioiu, Iuliu Cezar Săvescu, Luca Ion Caragiale, Emil Gulian, George Murnu, N. Porsenna, Petre Solomon, Ștefan Aug. Doinaș ș.a. – Liviu Cotrău a selectat din presa de secol XIX și alte prime transpuneri în românește din Poe, de această dată ale prozei, uneori augmentând opera unor clasici – între ei, Ion Luca Caragiale, creditat cu alte traduceri (de pildă, la Dracul în clopotniță), în afara celor statuate de edițiile critice cunoscute din opera marelui nostru clasic. Din aceste cauze poate fi înțeleasă aspra autocaracterizare: „Am încercat, pe cât posibil, să semnalez traducerile în română, titlurile recuperate fiind rodul modest al unei investigații improvizate și nesistematice.“
Volumul de față – traducere, note, bibliografii – este în întregime opera lui Liviu Cotrău, venind așadar după zeci de ani de studiu și de editări diverse, care îl îndreptățesc drept cel mai bun specialist în opera lui Edgar Allan Poe la ora actuală.
Mai multe sunt punctele originale ale întreprinderii, în afara studiului introductiv – o rescriere a celui din edițiile anterioare –, în care sunt discutate motivele scrierii, printr-o meticuloasă imersie în universul romantic al epocii – precum și ecoul acestor poeme, studii și texte diverse în literatura română.
De exemplu, Politian (tradusă pentru prima dată în românește de Liviu Cotrău, în 1987), este singura dramă versificată a lui Poe, o operă de tinerețe, abandonată în șantier și reconstituită de editorii anglo-saxoni ulteriori: „Fragmentară, lipsită de o intrigă clară și desfășurare dramatică, piesa lui Poe conține totuși pasaje lirice tulburătoare prin viziune și prin sinceritatea expresiei.“
O noutate este și introducerea între aceleași coperți a eseurilor lui Poe, aflându-se astfel pentru prima dată în română alături de „obiectul“ lor, poezia: Filozofia compoziției, Analiza versului, Principiul poetic, împreună cu o traducere în premieră în română a unei recenzii, Scrierea povestirii – Nathaniel Hawthorne.
Nu poate fi ignorată echilibrarea unei polemici în traductologia românească: Poe intră în cultura noastră prin intermediul versiunilor franceze – Baudelaire, pentru povestiri și nuvele – respectiv Mallarmé, pentru poeme, care însă transpune versurile în proză. Amprenta scriitorilor francezi va fi hotărâtoare în privința traducerilor în română până în a doua jumătate a secolului XX, când se produc primele emancipări de sub această situație, în special prin intermediul versiunilor Ion Vinea (pentru proză) și Dan Botta (poezie), ce îi vor restabili un timbru autentic lui Poe.
Cuprinzătoarea „Anexă“, veritabil instrument de lucru, încheie acest volum, cu lista și conținutul edițiilor antume ale poeziilor, ale celor postume și ale traducerilor în română. Fermecător prin corelații și explicații, aparatul de note arată o cunoaștere autentică a literaturii române, din perspectiva Poe. Raza de cuprindere a romanticului american i-a luminat, la un moment dat, pe poeți dintre cei mai diverși; poate că nu este neapărat o surpriză să îi descoperim printre traducători pe neoromantici precum Nicolae Iorga, pe simboliști (Emil Isac, Luca-Ion Caragiale, Al. T. Stamatiad) – și nici pe moderniști (Adrian Maniu, Ion Vinea, Dan Botta – ori chiar pe Ștefan Aug. Doinaș) sau pe neomoderniști (Nichita Stănescu, Marin Sorescu). Dar o epocă fastă pentru traducerea lui Poe este perioada proletcultistă, când autorii dedicați temelor partinice de odinioară alcătuiesc (și pe baza unor preocupări care vin din interbelic – pentru a da o definiție completă a proletcultismului) ediții Poe, așa cum fac Emil Gulian, Mihu Dragomir – după cum nici numele lui Marcel Breslașu nu poate fi uitat între acești traducători.
Eseurile lui Poe i-au atras pe simboliști, la sfârșitul secolului al XIX-lea, dar și pe teoreticienii moderni, Matei Călinescu (deopotrivă traducător de versuri poești, în tandem cu Nichita Stănescu) fiind prefațatorul ediției de Eseuri (1967).
Cu edițiile Liviu Cotrău, opera lui Edgar Allan Poe intră într-o epocă a traducerilor profesioniste, a specializării de tip științific, disjunsă de secțiunile de „addenda“ care pot însoți opera poetică a unora dintre acești autori amintiți mai sus.