Trei nuvele și o lume coerentă, cu efecte opioide, se coagulează în fața cititorului, seducându-l. Este vorba de recenta carte a prozatorului, dramaturgului, poetului, criticului și istoricului literar clujean Constantin Cubleșan, Fecioara de fum și cele trei pretexte pentru evadarea din realitate: Fecioara de fum, Somnul și Violonistul. Remarcăm încă dintru început indiciul pe care îl oferă titlurile: acela al caracterului eteric, lipsit de materialitate, de substanță, delicat, ușor, ca un fum, ca o ceață, permițând o parțială transparență, adică învăluind și dezvăluind în același timp. Fumul, somnul și sunetul viorii sunt semne ale unui spațiu de dincolo, ale unui intermundus, dar și chei: per fumus, prin somn și prin muzică acest dincolo poate fi accesat. Fără a fi iluzorii și lipsite de temei precum himerele, aceste lumi converg într-una singură, pornind de la nota diapazonului care permite acordarea fantasticului la științific. Găsim aceste nuvele situate în genul științifico-fantastic, întrucât incipit-ul este întotdeauna o iscoditoare curiozitate stârnită de mai noi sau mai vechi descoperiri științifice. Particularitatea acestora constă în eleganta mănușă de catifea în care Constantin Cubleșan îmbracă pragmatismul rece și calculul, analiza și realismul științei. Astfel, asperitățile sunt învăluite în moliciunea rafinată a limbajului elegant, a ritmului vieții – așezat, în ciuda unor izbucniri de rebeliune, amintind de metafora peisajului deal-vale, deal-vale. Sâmburele din care se ivește ideea este unul cât se poate de științific, amintind de Jules Verne.
Autorul alege subiecte care sunt încă dezbătute în comunitatea științifică, precum anume conceptul inteligenței, sensibilității și emoțiilor plantelor, în această direcție existând cercetări care rămân controversate sau precum criogenia. Aceasta din urmă, valorificată umoristic într-un film precum Hibernatus, capătă aici greutate, și, împreună cu hibernarea, de asemenea cercetată din punct de vedere științific pentru posibilele sale aplicații concrete, apar în Somnul. Am spus Jules Verne, deoarece Constantin Cubleșan creează, chiar dacă toate semnele ne demonstrează că e vorba de contemporaneitate („la semafoarele alea ultra automatizate“ sau „blocurile pastelate, frumos colorate ale noului cartier de locuințe“), o lume d’autrefois, dintr-un secol pe care-l regăsim aici scăldat într-o lumină aurie. Reverberațiile mitului sau misticismului complimentează această atmosferă specială, astfel mitul lui Pygmalion, aspecte ale ascetismului și misticii yoga sau puterea magică a cântecului sunt fire împletite cu idei științifice, din acestea țesându-se Fecioara de fum și caracterul special al acestei cărți.
„Al cincilea element“ al celor trei nuvele este iubirea. O iubire obsedantă în Fecioara de fum și Violonistul, sau relația fraternă contorsionată din Somnul. Iubirea, așadar, prinde în mreje și trage sufletul în zone izolate, calustrându-l în spațiul populat de umbre, de jumătăți de adevăr, de obsesii și comportamente compulsive: „ca într-un cavou complicat, în care viața și moartea se delimitau confuz, luciditatea și nebunia se alăturau într-o unitate de existență halucinantă.“ Un pod, o bibliotecă, un salon, un castel izolat, o peșteră, sunt spații saturniene, protejate, la rândul lor, de inele de taină: strada, grădina, livada, marea.
Povestite la persoana întâi, într-un ritm când molcom, când alert, fără nimic redundant, fără locuri comune, nuvelele creează lumi credibile, palpabile, locuite de personaje memorabile:„ Bărbatul pe care îl aveam în fața ochilor era mai degrabă o umbră de om. Pielea subțiată, aproape transparentă, a feței, întinsă pe oasele exagerat reliefate ale maxilarelor și ale cutiei craniene, toate acestea dădeau impresia unei veritabile măști de plastic“. Finalurile sunt neașteptate, amintind de insolitul, și, ca un ecou îndepărtat, de cruzimea povestirilor lui Villiers de l’Isle-Adam. Fecioara de fum are geometria unei roze, disimulată în catifeaua petalelor și senzualitatea parfumului.