Dacă, în principiu, comunismul a eșuat spectaculos în anul 1989, iar țările ocupate de armata sovie tică după ultimul război s-au eliberat miraculos de ciuma roșie, am da dovadă de naivitate să ne închipuim că morbul comunist a dispărut. Cel mai perfecționat sistem criminal inventat de om până acum nu se putea dizolva de la o zi la alta fără urme: prea multă imaginație distructivă fusese investită în această „nouă societate“ și prea mulți oameni își descoperiseră cu acel prilej apetituri asasine pentru ca ele să fie anulate universal și instantaneu.
Cum și-a continuat comunismul existența? Printr-o mulțime de manifestări care îi perpetuează spiritul. Cele două mari țări comuniste ale lumii continuă să trăiască după regulile care dominau în anii 1960 ori 1970; singura diferență constă în faptul că nomenklatura din Federația Rusă și din Republica Populară Chineză s-a transformat în oligarhie financiară oficială, iar marii oligarhi nu se mai simt obligați să-și ascundă averile – acestea fiind expuse și cheltuite la lumina zilei fără jenă. Însă în viața imensei majorități a populației din Rusia și China nu s-au produs mari schimbări.
Ceea ce se întâmplă acum în Ucraina nu reprezintă decât demonstrarea modului în care o țară comunistă înțelege să-și rezolve conflictele cu altă țară. Metoda nu s-a schimbat, din 1950 și până astăzi, iar discursul propagandistic aferent n-a dat nici el dovadă de prea multă imaginație: toți cei care se opun comunismului sunt „fasciști“, sprijiniți de „imperialismul mondial“.
Un avatar neașteptat al comunismului contemporan l-a reprezentat fenomenul care a surprins omenirea în ultimii doi ani și jumătate – pandemia de Covid 19. În ce măsură această nefe ricire la scară planetară este tot un reflex al comunis mului, observăm la o privire cât de cât atentă.
Virusul bolii a luat naștere în laboratoarele secrete ale Chinei și el reprezintă, fără îndoială, o armă chimică perfecționată. Tratatele internaționale au interzis de multă vreme fabricarea unei astfel de arme, dar care guvern comunist a luat vreodată în serios tratatele internaționale? Dintr-o neglijență stupidă, virusul a ieșit însă dincolo de zidurile bazei secrete și a început să infecteze populația din jur. Conceput pentru a avea o forță cât mai destructivă, el a cuprins regiuni tot mai întinse din China și s-a răspândit apoi în întreaga lume.
Cum au reacționat autoritățile comuniste? După sistemul brevetat. La început, au negat pur și simplu existența epidemiei; apoi, când situația a scăpat de sub control, au început să exercite asupra propriei populații, sub pretextul măsurilor sanitare, o teroare în cel mai pur stil maoist: interdicția de a ieși din case, sudarea ușilor de la intrarea în blocuri, distribuirea raționalizată a hranei de către autorități, pedepse cumplite pentru cei care încălcau ordinele etc., etc. În câteva săptămâni, o parte din Republica Populară Chineză s-a transformat, oficial, în ceea ce întreaga țară fusese de la instaurarea comunis mului – și anume un uriaș lagăr de concentrare, din care nu puteai ieși decât mort.
Una dintre cele mai perverse fațete ale comunismului rezidual a reprezentat-o infectarea cu Covid 19 a țărilor din Europa și America. Cele mai liberale democrații occidentale s-au văzut silite să adopte măsuri coercitive, de factură chineză. Ce altceva decât decizii de inspirație comunistă au fost obligația de a nu mai ieși din casă decât între anumite ore, discriminarea populației în funcție de vârstă, închiderea restaurantelor și a cafenelelor, anularea tuturor spectacolelor artistice, obligati vitatea portului măștii etc. Asemenea măsuri justi ficate din punct de vedere sanitar au fost luate și în state cu solidă tradiție democrată, precum Franța, Anglia, Germania sau Italia.
În țările democrate, restricțiile impuse s-au văzut violent criticate mai ales de către partidele și organizațiile de stânga, planificate să protesteze contra oricăror măsuri guvernamentale. Activiș tii pro-comuniști nu au părut să observe că limitările temporare ale libertăților aveau, ca sursă de inspi rație, limitările (totale și definitive) ale libertăților dintr-o țară comunistă. Dovadă că, aplicat fie și în doze homeopatice, comunismul stârnește repulsia oricărui om normal.
Până și o nenorocire de mari proporții, pre cum actuala pandemie, poate oferi omenirii câteva învățături profitabile. Păcat însă că, pentru a fi crezute, nenorocirile trebuie experimentate. Și păcat că, după aceea, ele sunt rapid uitate. Poate că cel mai apropiat exemplu îl reprezintă comunis mul însuși, cu tot cortegiul de orori care îl acompaniază obligatoriu.