Patrick Besson (născut în 1956) este un scriitor și prolific și precoce: a debutat la 17 ani cu un roman, a scos de atunci încoace o sumedenie (vreo 80) de cărți, romane, eseuri, confesiuni, culegeri de articole. Are la activ câteva premii importante, printre care Renaudot și Marele Premiu al Academiei Franceze. A colaborat, cu rubrici permanente, la diferite ziare și reviste, actualmente are rubrică în „Le Point“. Simpatizant comunist o vreme, s-a singularizat prin anumite luări de poziție: astfel, a luat partea Serbiei în războiul din anii ’90 (mama sa e, de altfel, originară din fosta Iugoslavie). E un condei alert, improvizează dezinvolt pe varii subiecte, are umor și imaginație.
Calități evidente și în cartea – încântătoare – apărută la sfârșitul anului trecut, Mic elogiu îndrăgostit al librăriei (Petit éloge amoureux de la libraire, Editura Privat). E un text – ca și altele ale lui Besson – cu ca racter autobiografic, librăriile din Paris (dar nu numai: autorul ne duce și la Nisa ori la Brazzaville) jucând rolul madlenei proustiene. Scriitorul nu provine dintr-un mediu intelectual. Familia, care locuiește la Montreuil (periferie pariziană proletară și „roșie“) posedă doar trei cărți în casă: când, copil fiind, o prietenă a mamei îi propune să aleagă ce carte dorește dintr-o librărie, micul Pa trick optează pentru biografia lui …Dostoievski, scrisă de Henri Troyat. Fascinat de lectură, cumpără, cu mărunțișul pe care i-l dădeau părinții, primele lui „livres de poche“: Racine, Shakespeare și un ro man de Hervé Bazin. E punctul inițial al unei pasiuni devoratoare pentru cărți, pasiune concurată doar de iubirea pentru femeile care îi marchează existența. Pentru cine e familiarizat cu librăriile pariziene, cartea e un regal: cea dintâi librărie evocată este Delamain, din fața Comediei Franceze, tânărul Besson e apoi martorul deschiderii primului FNAC, cel din Montparnasse, suntem în continuare conduși, succesiv, la librăria Gallimard de pe bulevardul Raspail, L’Harmattan de pe rue des Écoles (mină de informații pentru cei interesați de Africa sau de America Latină), Le Dilettante, ocupând o poziție excepțională în piața Odéon, librăria Julliard, devenită Albin Michel de pe bulevardul Saint-Germain, L’Écume des pages, situată lângă Flore și Les Deux Magots, Smith&Son de pe rue de Rivoli, librăria iugoslavă de pe rue Traversière. Sunt, apoi, librăriile care au dispărut: La Hune, în Saint-Germain-des-Prés, Gibert Jeune în Place Saint-Michel (de altfel, în Cartierul Latin au rămas tot mai puține librării), l’Âge d’Homme, pe rue Férou, librăria pariziană a editurii lui Vladimir Dimitrievici. Besson frecventează asiduu anticariatele și librăriile care vând „livres d’occasion“, vede cum cărțile au devenit cel mai ieftin produs, volume pe care nu și le-ar fi permis în tinerețe le găsește acum („plăcere funebră“, zice el) cu 20 sau 50 de centime, merge des, în căutarea cine știe cărui titlu epuizat, la târgul de carte din parcul Georges-Brassens ori la standul lui Henri Veyrier de la Marché aux Puces. Cumpără, la prețuri derizorii, cărțile unor scriitori importanți – gloria literară e înșelătoare și efemeră.
Aceste librării, și încă altele prezente în carte, sunt asociate locurilor – străzi, piețe, cafenele, restaurante: Besson este, spune Christian Authier, prefațatorul cărții, „un topograf al memoriei“. Legăturile sale sentimentale l-au determinat să locuiască, pentru perioade mai lungi sau mai scurte, în câteva arondismente ale Parisului: nu s-a simțit bine în luxosul arondisment VII, acum stă în Montmartre. Femeile pe care le-a iubit, observă Bernard Pivot în cronica lui din „Journal du dimanche“, „sunt inseparabile de cărțile pe care le-a scris și de cărțile pe care le-a cumpărat și le-a citit“. Lectură – scris – dragoste, aceste trei dimensiuni ale vieții lui Besson (ordinea în care le-am enumerat nu corespunde unei ierarhii) sunt inseparabile.
Publicist cu vechi state de serviciu, Besson are darul formulărilor memorabile. Voi spicui câteva: „Literatura: țara unde nu crești niciodată. Nu continuăm oare să ne facem, până când murim, temele ?“; „Literatura, acest abator gigantic. Toate aceste dispariții și toate aceste apariții ce dispar curând. Aceasă multitudine de premii literare primite de o grămadă de autori emoționați. Dacă ar fi bănuit că. Ar dori mai întâi să mulțumească editorului care“; „Asta e problema mea, după 47 de ani de viață literară: uit ceea ce am scris deja de mai multe ori“; „Librarul vinde produse proas pete, bibliotecarul produse congelate“; „Avantajul acestei profesii (de librar, n.m.) este clientela. E de calitate, la fel ca aceea pentru produsele bio“. Numeroase sunt reflecțiile despre perioada pandemiei, când singurul lucru pozitiv a fost recunoașterea comerțului cu cartea drept „activitate esențială“. În final, un index înregistrează, în semn de omagiu, toate (sau dacă nu, aproape toate) librăriile din Franța.
Cartea include și o povestire, Edith Blancpain, librăreasă, dedicată lui Marcel Aymé care, se știe, a trăit în Montmartre. Textul are, din nou, un pronunțat caracter autobiografic. Personajul masculin, romancierul Jean-Charles Bonanza, este, în chip evident, un alter-ego al scriitorului. Bonanza începe o legătură sentimentală cu o librăreasă din cartier, Edith Blancpain, mult mai tânără decât el. Relația lor devine problematică pentru că romancierul, deși a părăsit căminul conjugal, nu a divorțat („Nu pot, se lamentează el, să divorțez de fiecare dată când mă culc cu o fată“). Lucrurile se rezolvă totuși, Édith și Jean-Charles se căsătoresc, petrecerea de după nuntă, la care participă scriitori și librari, include savuroase secvențe de comedie mondenă. Să adaug că Bonanza se tot chinuie să-și amintească dacă a scris sau nu o biografie a atletei Colette Besson: a publicat atâtea cărți încât încurcă – sau uită – titlurile. Povestirea, de un umor fin, inteligent, mi-a amintit de Paludes a lui Gide. O apropiere pe care, cred, Patrick Besson nu ar dezavua-o.