Trăim vremuri în care valorile liberale (în sensul originar, european al cuvântului) sunt călcate în picioare. Agresiunile vin și de la stânga, și de la dreapta. Într-un context mondial tulbure, extremismul și-a regăsit aplombul și dă asaltul final asupra firavului, prea firavului filon al democrației. Expansionis mul și tribalismul își fac din nou auzite vocile sumbre. Răgetele și amenințările iau, pas cu pas, locul vechilor forme de comunicare civilizată, politicoasă, respectuoasă. Lucrurile nu s-au petrecut peste noapte. Ele au fost pregătite de permisivitatea sans rivages în domeniul relațiilor inter-umane și de dispariția pudorii. N-am vocație de puritan și nici nu mă consider un model de comportament „în familie și în societate“. Dar atmosfera toxică și vulgaritatea de neînchipuit pe care le captăm prin toți porii au depășit nivelul oricărei toleranțe.
Goana după audiență, adică după bani, a televiziunilor și a presei de scandal sunt prin cipala sursă de grosolănie. Ea a devenit normă com por tamentală. Standardele sunt demult la pământ, așa încât nu trebuie să ne mire consecințele dezastruoase. Ierarhiile au fost inversate și regulile călcate în picioare. Nu decență, ci deșuchiere, nu bun-simț, ci mitocănie, nu reținere, ci agresivitate și nerușinare. În Finnegans Wake, James Joyce a creat două personaje, Shaun și Shem, gemeni, care corespund dublei dimensiuni a omenirii, cea spirituală și cea carnală. Shem, reprezentantul „părții de jos“ a corpului omenesc, este și „scriitor“ (Shem the Penman). Ceea ce ar însemna că arta se leagă de aspirațiile primitive, abjecte, infame, detestabile. Shem nu e un creator în sensul deplin al cuvântului — el doar așterne pe hârtie cuvintele dictate de mama sa: e un mediator între cei care au ceva de spus și destinatarii mesajului. Dar faptul că scriitorul ir landez a considerat că pentru a răspândi răul în lume e nevoie de un anumit talent, de o specializare artistică e de natură să te pună pe gânduri.
Evident că în spatele actorilor (monștrilor) care apar în prim-plan, și care sunt adeseori niște paiațe primitive, se găsesc întot deauna cohorte de „tehni cieni culturali“, redutabili ma nipulatori. Pasiunile ireductibile, ambițiile nutrite de ură, ispitele iraționale îi transformă adeseori pe intelectuali în monștri iresponsabili. Cel fel de dialog poți avea cu iluminații de stânga ori de dreapta, instalați în convingerile lor ca în niște cazemate inexpugnabile? Ei pretind un singur lucru: să te supui fără să crâcnești, aliniindu-te servil dogmei născute de mințile lor înfierbântate. Niciuneia dintre rudele mele („ardeleni limitați“, cum li se spunea cu duioșie) nu i-ar fi trecut vreodată prin minte să jignească ori să nedreptățească pe cineva. Demnitatea era, la ei, un dat natural, de care nu doar că nu făceau caz, dar de care nici nu cred că erau conștienți.
Probabil din acest motiv, am o oroare instinctivă față de vulgaritate. Știu, în lumea de azi e un handicap. Dar nu mă pot debarasa de el. Prieteni apropiați se amuză de indignările mele față de situații care pe ei, mult mai bine adaptați la mediu, le consideră dacă nu firești, măcar tolerabile. Dar chiar nu înțeleg de ce e inevitabil să fim mârlani, mincinoși, nerușinați, escroci ori impertinenți. Există o fascinație a trivialității căreia puțini i se pot sustrage. Depășit și conservator cum sunt, toate aceste însușiri par încă mai sinistre atunci când le descoperi la femei. Țațismul, plăcerea lubrică a ridicării în cap a fustelor, agresivitatea verbală paralizantă, grosolănia respingătoare n-au avut niciodată o asemenea trecere ca acum.
E un fapt bine cunoscut că umorul înflorește în vremuri de criză. Cum numai de bancuri nu mi-a ars în ultimii ani, am pierdut legătura cu profesioniștii comicului. Mi-am propus să compensez neajunsul și, interesân du-mă unde aș putea să iau pulsul distracțiilor preferate de români, am fost sfătuit să privesc o emisiune de televiziune intitulată, într-un limbaj hibrid și șmecheresc, „iUmor“ (accesibilă și pe YouTube). Formatul, banal, e împrumutat de la programele similare din Occident. E vorba de așa-numitele „Stand-up comedies“, variantă prăfuită a și mai prăfuitelor „scheciuri“ ori „monologuri“ de altădată. Ele au avut o perioadă de glorie, prin ’60-’70, și la noi. Dacă, atunci, aerul nefiresc, de râs extras cu forcepsul, se datora și aspectului exterior al „comicilor“ (fără excepție, păreau niște contabili stresați, tocmai trecuți printr-un control care-i găsise cu lipsă în gestiune), astăzi nefirescul e dat de dezinvoltura, excesivă și delirantă, a protagoniștilor.
Cei pe care i-am văzut (cam treizeci-patruzeci de „stand-up comedians“ ce par să se bucure de oarecare notorietate) erau persoane cu evidente probleme emoționale: frustrați, resentimentari și grosolani până la paralizie. Temele lor, de-o adormitoare plicticoșenie, sunt stereotipe: nevasta/bărbatul, șeful de la serviciu, soacra, sexualitatea, amantele, banii, transportul în comun, vecinii, mașinile „de fițe“ etc. Un vechi dicton spunea că „relele năravuri se lecuiesc prin râs“. Ceea ce am văzut e, din contră, un șir dezolant de contribuții la decăderea, prin râs nechezat, a moravurilor și declasare fizică și psihică. „P…“ și „c…“ sunt nu doar cuvintele cele mai frecvente, ci și vocabule obligatorii. Dacă nu „te f…“ și nu te „c…“ în direct, n-ai ce căuta pe scenă.
Fiziologicul a preluat, în cvasi-totalitatea cazurilor, comanda asupra activităților intelectuale. Se pare că lumea a devenit dependentă de sintagme ce trimit la acuplare și defecare, din moment ce, rostite cu buzele țuguiate, cuvintele-reper declanșează automat hohotele ignobile ale auditoriului. Nici nu știi cine e mai cretin: „vedeta“ cu microfonul în mână, care se plimbă, invariabil, cu un aer hăituit-agresiv, debitând idioțenii după idioțenii, din- tr-o parte în alta a scenei, sau cei din sală, cuprinși de un delir de bună dispoziție cel puțin grețos. Această formulă de divertisment se bucură de-o popularitate în creștere, chiar dacă virusul corona i-a mai retezat din avânt. Dar acolo unde a lovit pandemia, compensează din plin Face- book-ul și YouTube-ul.
M-aș fi așteptat ca una din temele de forță abordate de combativii „stand-up comedians“ să fie politica. Nici pomeneală de așa ceva. Individual și în ansamblu sunt doar o adunătură de timorați, conformiști și oportuniști. Nu-i interesează ce se întâmplă cu lumea înconjurătoare, n-au pic de compasiune și responsabilitate. Zona în care se învârt e exclusiv aceea a frustrărilor personale, a resentimentului și a neîmplinirilor. Cele mai multe de natură sexuală și financiară. Ei nu fac decât să transpună în „monologuri“ complet decerebrate repertoriul peltic al maneliștilor: „sex“, „bani“, „valoare“, „răzbunare“, „nași“, și multă „p…“, „c…“ și „m…“. Prin urmare, rolul lor nu seamănă deloc cu cel al cabaretelor clasice, unde se diminua prin râs tensiunea politică și psihică acumulată în societate. Practicanții români ai genului sunt evazioniști autocentrați. Universul se sfârșește la un metru de organele lor genitale, cu erecții cu tot.
De „erecții“ nu sunt scutite nici femeile-comediene. Aș spune, din experiența (limitată) pe care am dobândit-o, că ele sunt chiar mai „erectile“ și mai lipsite de inhibiții decât bărbații. Lucrul e evident în discuțiile pe care le au, în cadrul emisiunii citate, cu membrii juriului. Pentru că, da, aceste prestații abominabile sunt supuse „judecății“ a trei „persoane publice“ pe care nu cred c-ar fi recomandabil să le inviți la cină. Dar asta e, desigur, o chestiune de gust. Cert e, însă, că din discuțiile purtate după încheierea „numărului“ propriu-zis, rezultă că oamenii nu joacă un rol, ci își spun propria poveste. Plină de „p…“, „c…“ și „m…“.
Șocat de nivelul de obscenitate al uneia dintre protagonistele care evoluau zâmbitor-scabros pe scena Antenei 1 (acesta e canalul care produce emisiunea „iUmor“), i-am trimis link-ul unui prieten scriitor, însoțindu-l de un scurt comentariu pe care l-am vrut ironic: „Dragul meu, iată o potențială cititoare a cărților noastre“. Nu mi-a răspuns. Crede, pesemne, că am înnebunit. Sau, și mai rău, că am devenit „stand-up comedian“.
P.S. Povestindu-i lui Ioan T. Morar conținutul acestui articol, mi-a sugerat sintagma din titlu. Îi mulțumesc.