În studenție și, apoi, cinci ani cît am fost profesor la Lugoj, devenisem un as al autostopului. În prima parte, pe ruta Arad Timișoara și înapoi, după care m-am extins. Îmi făcusem și o carte de vizită: Ioan T. Morar, navetist, Arad-Timișoara-Lugoj. Fără adresă, fără telefon (nu aveam), doar cu un traseu pe care mă mișcam cu ușurință. Cînd plecam, sîmbăta, de la Timișoara la Arad, eram mulți la auto-stop. De cîteva ori, am și pus pariu că urc primul, în prima mașină care va opri. Ajunsesem să văd intenția șoferilor care vor opri, eram exact în locul unde trebuia. Captam privirea șoferului și zîmbeam, cumva, complice. Șoferii preferau să ia oameni veseli, senini, nu unii care să se plîngă cît de grea e viața (și chiar era). Existau unii posesori de mașini care făceau curse pe respectivele rute pentru bani. Rar a fost vreun șofer care să refuze plata: 25 de lei traseul. Am mers și cu tiruri bulgărești, și cu tiruri turcești. Performanța mea a fost un drum de la Satu-Mare la Arad, dintr-o singură „fracțiune“. E drept, am avut noroc, a oprit să mă ia un fost vecin din Arad. Dar și norocul face parte din viața autostopistului. Din Retezat, de la cabana Pietrele, am făcut autostopul, singur, pînă la Arad (aveam a doua zi o mărire de notă la facultate), din patru secvențe. Dacă pentru mine (și mii de oameni) autostopul a fost ceva utilitar, pentru artista și activista de stînga italiană Pippa Bacca (pseudonimul Giuseppinei Pasqualino di Marineo) , din Milano, autostopul a devenit un fel de performance, de artă. Dar și de acțiune cumva umanitară. În primăvara lui 2008, Pippa Bacca, împreună cu verișoara ei, Silvia Moro, au plănuit un proiect care-și propunea, printre altele, să lupte împotriva islamo-fobiei, pe care dreapta o tot alimentează în zilele noastre (și în concepția lor). Nu, nu există așa ceva, islamul e o religie a păcii. Oamenii sînt buni, au doar o imagine proastă, susțineau ele. Proiectul lor era, recunosc, unul ieșit din comun, „o formă de artă vie, o afirmație despre pace, feminitate și încredere în umanitate“. Se numea Brides on Tour, Mirese în turneu, și presupunea o călătorie prin Orientul Mijlociu, prin zonele de conflict chiar, cu autostopul. Pippa și Silvia urmau să fie îmbrăcate, în tot acest turneu, în mirese, stînd „la ocazie“, pe traseul Italia – Balcani – Turcia – Siria – Liban – Palestina – Israel. Înainte de plecare, Pippa a declarat: „Trebuie să călătorești cu încredere, pentru că dacă arăți încredere, primești încredere. Vom merge în rochii de mirese, pentru că este un simbol recunoscut în întreaga lume. Mireasa este puritate, promisiune, un nou început. Vom merge prin țări atinse de război, să arătăm că încrederea, nu frica, este drumul cel bun.“ Ca să se poată înțelege cu cei pe care urma să îi întâlnească, Pippa a învățat limba arabă în cei doi ani dinaintea călătoriei. Rochiile de mireasă purtate în călătorie, uzate (și spălate acolo unde era posibil) urmau să fie confruntate, la sosire, într-o expoziție, prevăzută la Verona, cu același model de rochie, nou-nouță, care n-a fost purtată niciodată. O altă componentă a proiectului: Pippa și Silvia și-au propus să întîlnească, pe parcurs, moașe, pe care să le fotografieze și să le intervieveze: „Moașa e femeia care stă aproape de altă femeie în cel mai fragil și puternic moment. Căutăm aceste femei, în locurile unde viața a fost adesea învinsă de moarte.“ Pippa plănuise ca la fiecare întîlnire să spele picioarele moașelor (cum le-a spălat Isus pe ale ucenicilor) în vase de aramă, și să le șteargă cu rochia ei de mireasă. Silvia Moro, în schimb, urma să le ceară femeilor întîlnite să coase cîte un motiv pe rochia ei de mireasă. Încă o idee originală, încă o parte surprinzătoare a viitoarei expoziții. Turul Mireselor a început simbolic, pe 8 martie, Ziua Femeii, în Milano și a continuat prin fosta Iugoslavie unde, probabil, totul s-a derulat cum își doreau cele două: cu întîlniri, cu fotografii, cu spălatul picioarelor, cu interviuri și cu rochii de mireasă întrebuințate intens. Începea bine. Totuși, mă întreb, contrafactual, dacă în locul unde făceam eu autostopul în Lugoj, Timișoara sau Arad, ar fi apărut o mireasă, ar fi urcat înaintea mea? Ar fi luat șoferii români o mireasă cu autostopul? Nu s-ar fi temut că vine mirele cu nuntașii după ea și iese scandal? La urma urmei, ce să caute o mireasă la autostop? Revin la Pippa și la Silvia. După fosta Iugoslavie, au ajuns în Turcia. La un moment dat, pentru a mări diversitatea experiențelor și a întîlnirilor (aranjate prin ONG-uri locale), cele două s-au despărțit, urmînd să se revadă în Liban, să continue lupta cu islamofobia și misiunea lor de pace între popoare. Pippa a fost luată ultima dată la autostop din localitatea Gebze, un oraș industrial de pe malul Mării Marmara. După care a dispărut fără urmă. Pe 11 aprilie, însă, într-o pădure de lîngă Istanbul a fost găsit corpul în descompunere al militantei pentru pace. Nud, cu urme de viol și strangulare. Violatorul a fost prins ca urmare a fotografiilor pe care i le făcuse, pentru expoziție, Pippa. Se numea Murat Karataş. O luase cu mașina, pe 31 martie, dintr-o stație de benzină. Analizele ADN au demonstrat că Murat nu a fost singurul violator, ci a avut complici. Rochia de mireasă, sfîșiată, a fost găsită la cîțiva pași de locul crimei. Acum se află expusă în Italia. Ca un drapel al unei lupte zadarnice.