O scriitură ce îmbină alunecările de tip eseistic cu narațiunea și, adesea, cu introspecția, privilegiind referințele culturale tari, expuse cumva didactic: stiluri artistice, autori diverși, personaje istorice, variate referințe din cele mai numeroase domenii – toate se regăsesc în straturile acestui volum de tip identitar, care vorbește despre eul profund și despre felul fantasmatic în care acesta ajunge la conștiință.
Este metoda medicului Lucian P. Petrescu de a vorbi despre sine; dar cel mai cunoscut mijloc de autocunoaștere este călătoria, de aceea există capitole-eseu despre Nord, despre Sud (în accepție mai ales europeană), despre alte și alte repere înconjurătoare: cel francez, cel italian, de pildă, mergând permanent pe verticala istoriei nu în sens exploratoriu, ci intim, pentru că autorul poartă cu mândrie pattern-ul timișorean, al unei copilării din preajma „cetei certărețe și haotice a băieților Cetății [și a] cuvin telor bolborosite în sârbă, schwabisch, maghiară ori lombardă“. Astfel, într-o simplă enumerare, eseistul ne poartă dintr-un timp bănățean de secol XX către un indeterminat Ev Mediu, către Lombardia așadar. Și, pe lângă tema călătoriei – dragostea: prima întâlnire cu erotismul, alături de visare, de proiecții ale viitorului, retrospecții și, mai ales, judecăți (auto)evaluări. Sunt pasaje din propria existență în acest eseu-jurnal: fețe ale copilăriei, ale adolescenței, ale școlii, ale momentelor fundamentale din viața omului.
Formularea din titlu, lucrurile nu vor mai fi niciodată la fel, este un adevărat refren al volumului de explorări deopotrivă ale eului și ale exteriorului, care ritmează cartea și o apropie astfel de zona poeziei. Un refren-revelație, de care Lucian P. Petrescu devine din ce în ce mai apropiat, pe care vrea să îl înțeleagă nemijlocit.
Cum trece la sau prin acest examen (autoimpus, semn al conștiințelor elevate) se vede chiar de la primele rânduri, unde autorul declară că abhoră formulări pretențioase, într-un discurs despre așteptările obișnuite, mondene, ținut tocmai într-un limbaj livresc: „Povestea. Și chiar așa cum mi-o comandați voi, de obicei. Sătui de exerciții de stil și aforistică vetustă. Vexați de atâta teva tură în jurul milioanelor de opuri lucrate, migălite cu străluci tor fariseism și feroce plictis anancastic“.
De aici se naște o criză a comunicării, despre necesitatea întâlnirii cu sinele, cu autenticul eu, caracteristică omului modern; în spiritul acestei tipologii, autorul se arată până la urmă sceptic, adresându-se publicului său: „Întâlniți-mă, așadar, cât mai e timp. Jurnalul, bunăoară, nu mai e de mult un mijloc de comunicare. Nici măcar un prilej de a defula în liniște. De a te autocelebra tihnit și cabotin. Și nici blogurile“.
Singurătatea, după cum aminteam, este populată de o avalanșă de citate și trimiteri, care nu reușesc decât să o augmenteze: Pessoa, Deleuze, Eminescu, Bacovia, Rilke, Borges, Henri Poincaré, Giordano Bruno, alături de Chopin, Miles Davis, Kant, Mozart (enumerarea este parțială) – tot atâtea posibilități de sondare a vieții, de recapitulare pe care Lucian P. Petrescu o face cu conștiința trează, permanent pregătit, interogativ. Din când în când, câte un personaj „real“, fie figura paternă, fie părintele Ioan ori Sergiu, „internistul de la etajul VII“. Dincolo de aceste urme, revine permanenta interogație: „Și despre mine ce știu? Ce știu sigur? Oare nu tot o litera tură scrisă de un oarecare, destinată nimănui, nici măcar mie?“ (Memento: Liber Novus).
O carte de călătorii, geografice și spirituale deopotrivă, în multiple sensuri, verticale și orizontale, construind un discurs care înglobează, totalizator, istorie universală și personală, gastronomie, geografie, sociolo gie – pornind de la divagările finice, așa cum se descriu imaginarele întâlniri în eseul care dă titlul volumului, pentru că „avem nevoie de povești. Poate avem nevoie de refugiu în orb, de mit, de ritualul lui, de gesturi copiate și reproduse, mereu la fel. De repetiție, uitare și salvare“ (Timp pentru viață).
Este și motivul redempțional pentru care medicul Lucian P. Petrescu scrie.