Meridiane

Dumnezeul slab

Citind cartea lui Barth D. Ehrman, profesor la North Carolina University, te întrebi dacă noutatea mesajului hristic nu constă într-o viziune provincială, marginală, slabă, „minoră“ asupra divinității. În definitiv, Iisus vine dintr-un orășel de „provincie“, de undeva din margine, este un propovăduitor „rural“ – iar acest fapt poate fi pus, dintr-o perspectivă sociologică – în …

Jocul cinic al vizei și-al disperării

Una dintre cele mai intense teme ale istoriografiei este aceea a nazismului asociat cu tragedia holocaustului. Asta ține de tentativa de-a ne lămuri cum de-a fost posibilă modernitatea cea rea, aflată sub semnul Diavolului, având chipul totalitarismelor de stânga/ dreapta și inventariind zeci de milioane de victime. Michael Dobbs nu se înscrie însă în mainstream, …

Un conciliu ecumenic puțin cunoscut

În 1438-1439, a avut loc la Ferrara și ulterior la Florența un Conciliu inițiat de Papa Eugeniu al IV-lea. Au participat la el mari personalități teologice și ecleziastice ale momentului (mitropolitul Isidor din Kiev, Marcu al Efesului, Bessarion din Niceea, Gemistos Plethon, Giogios Scholarios, cardinalii Nicolò Albergati, Juan de Torquemada ș.a.), ca și împăratul Ioan …

Roșu pur și simplu

Consider că, în spiritul respectării preceptelor propagandei comuniste din Rusia sovietică a perioadei cuprinse între 1917 și 1953, expoziția „Rouge. Art et utopie au pays des Soviets“, găzduită la Paris, ar fi trebuit să fie organizată în aer liber. Piața Stalingrad sau Kremlin-Bicêtre, de exemplu, ar fi fost locuri mai potrivite decât incinta de la …

Apusul distopiilor

Suntem captivii unei paradigme culturale negative, ne tentează scrierile traumatizante, ne biciuim sensibilitatea înghițind cocoloașe de moarte, indiferent că este a noastră sau a altora. Să curgă sânge, să ne doară, asta e tot ce contează. Suntem deja exersați în arta dezastrelor, din acest motiv mulți nici nu percep coborârea lor din ficțiune în cotidian. …

Lumea postbelică, o nouă abordare

Deși specializat inițial în literatură engleză, Keith Lowe s-a consacrat mai degrabă ca istoric, unele din lucrările sale devenind repere importante în istoriografia referitoare la cel de-Al Doilea Război Mondial și la deceniile lumii postbelice. De altfel, cele mai importante lucrări ale sale, traduse în mai multe limbi, în ediții succesive, au atras recunoaștere internațională, …

Falsa inocență a pierzaniei

În Introducere, Douglas Murray renunță la tatonări inutile sau la o menajare a cititorului pentru a-l pregăti cumva și a-l scuti de un șoc. Prognosticul formulat este direct și concis: „atunci când majoritatea europenilor care trăiesc astăzi vor ajunge la capătul vieții, Europa nu va mai fi Europa, iar popoarele europene își vor fi pierdut …

Amedeo Anelli

  Traducător din rusă al unor importanți autori din secolul 20, Amedeo Anelli (Santo Stefano Lodigiano, 1956) s-a afirmat el însuși de mai bine de patru decenii ca poet, important critic de artă și de literatură, filozof. Membru al corpului profesoral al Academiei de Belle Arti din Perugia, el este și directorul artistic al Premiului …

Pete și detalii: imaginea și discursurile artei

Important filosof și istoric de artă contemporan, Georges Didi-Huberman este deja autorul unui număr mare de studii vizuale interdisciplinare, acum prezent și pe piața românească prin traducerea, de către Laura Marin, a unui substanțial eseu de teoria și filosofia artei, apărut în limba franceză încă din 1990. În această carte, autorul chestionează limitele tradiționale ale …

Roman „trei în unu“

  La numai 45 de ani, pe care îi va împlini în acest an, la 30 iulie, scriitoarea norvegiană Maja Lunde a vîndut peste 20 de milioane de exemplare din volumele sale, traduse în peste 30 de limbi, și aniversează doar cinci ani de la primul ei roman care nu e dedicat explicit copiilor: Bienes …

Un protagonist distrugător al istoriei – gripa spaniolă

Volumul semnat de Laura Spinney (2017) și publicat și în România în această primăvară – într-un context al pandemiei și într-o situație a izolării – are ca subiect analiza fenomenului de gripă spaniolă din 1918 care a produs, așa cum reiese din cercetările ulterioare, de vreo cinci ori mai multe victime decât fronturile Primului Război …

De la inventarea ficțiunii la critica inventată

Cervantes. Omul care a inventat ficțiunea (în engleză The Man Who Invented Fiction: How Cervantes Ushered in the Modern World) de William Egginton se vrea, cel puțin în intenția autorului, un studiu despre rolul pe care l-a avut Cervantes în literatura lumii și în consolidarea ideii de ficțiune în lumea modernă. Din titlul (foarte incitant) …