Răsfoind – era să zic citind – revistele vremii noastre, constat încă de pe la primele rânduri că acest P lipsește și mă întreb cum de-l pun televiziunile atunci când e cazul. Sigur, pentru P -urile de pe la teveuri, postul care difuzează reclama încasează ceva. Dar pentru texte fără P –uri cine și cui plă tește? Aici in tervine a doua întrebare… Prin anii 1990, se spunea, aproape public, că un comentariu (pozitiv) semnat de criticul Cutare costă echivalentul de azi al sumei de 250 de lei. Între timp, criticul în chestie pare a fi găsit zone mai lucrative, pentru că nu-l mai întâlnim în paginile vreunei reviste literare. Nu-i bai, cum ar trebui să spun dacă aș mai avea buletin de Cluj, că se găsesc înlocuitori câți doriți. Sau, mai precis, câți e păcat că sunt dispuși să existe.
Patria noastră, societatea noastră românească nu a dus lipsă de înlocuitori niciodată. A fost ea în stare să înlocuiască și oamenii de stat de altădată, dinainte de „revoluția proletară“ implementată cu tancurile rusești. Antrenamentul a fost făcut, cu secretarii de partid și tovarășii activiști, încă de prin 1945, de la guvernul Groza, iar mai târziu cu toate cele pe care acești înlocuitori princeps le-au suplinit (citește: stricat) cu succes, de la pâine, carne, zahăr, ulei și până la mult mai celebra cafea a anilor finali, când nu mai era ce să mai strice, agricultura era praf, industria și ea, așa că s-au pus cu revoluția pe cafea. Iar azi, democrația continuă rentabila afacere.
Dar, vai, am cam deraiat! Înlocuirile se pot vedea azi în unele publicații ce-și zic literare, și, mai trist, „de cultură“, dar foarte adesea nu sunt decât niște unelte ale unor buni platnici, bine ascunși. Tehnologia a venit, de data asta din Vest, dar nu cu tancul, ci cu laptopul și cu mobilul, înlocuind și ea ceva, și anume hârtia. Or, internetul poate favoriza, numai să existe dorință din partea veleitarilor, orice ego mai tare decât inteligența din spatele său.
Înlocuitorii oamenilor de stat fac bani frumoși, cum se vede aproape zilnic la știri, de ce n-ar face bani frumușei și autorii unor recenzii pozitive care ar trebui să poarte P -ul anunțat în titlu? Așa te trezești cu „cronici literare“ oferite de autori, în mod evident comandate de aceștia. Or, dacă îți comanzi o pereche de ochelari ai grijă să fie pe gustul tău. Așa și cu „cronicile literare“ oferite de autorii cărților comentate, semnate de un amic ori de un alt admirator, la fel de obiectiv, posesor de criterii la fel de solide – estetice nu-i așa? – cum or fi fost și alții. Cum nici cititorul nu e chiar prost (că azi numai cei care mai înțeleg ceva mai citesc, de aia și sunt atât de puțini), el își dă seama ce se ascunde în spatele acestor așa-zise cronici. Așadar, nu întotdeauna ceilalți sunt de vină că nu mai există cititori pentru asemenea produse, acolo unde ele se oferă prea de tot generos. Generozitatea plătită nu e, oricum, o invenție românească.
Odată, cu mulți ani în urmă, un critic scria pe rupte despre cărțile editate de o editură care îi aparținea. Când îl întrebai dacă e corect, îți răspundea că editura nu-i a lui, ci a unei rude. Cum personajul nu avea urmași direcți, criticul nu putea spune ca – pardon – Calboreanu în celebrul său rol. Deci, ce să creadă bietul cititor, dacă atâția critici îi oferă astfel de mostre etice?
Și știți ce-i mai trist? E că unii dintre cei care lasă garda obiectivă jos nu sunt dintre cei care habar n-au ce-i aia literatură, ce-i aia estetică, ce-i aia valoare artistică. Și că, atunci când nu e vorba de rude, directe ori prin alianțe, sau doar de buni platnici, aceiași critici care se prostituează pot să producă analize absolut corecte, obiective, ale unor opere literare valoroase. Și când aceste două tipuri de critică apar sub același nume e normal să nu mai înțelegi nimic, dacă nu faci parte din lumea semnatarului. Și nici să te prea bucuri de analiza pe care, să zicem, a făcut-o cărții tale. Căci o asemenea amestecare de criterii cu simple P-uri ascunse, este o altfel de dezinformare gri, așa cum, am aflat dacă nu știam deja, că practicau polițiile secrete, inclusiv cea, bolșevică, de pe la noi. O minimă informație îți dă cheia acestei duble măsuri și procedezi în consecință.
Singura soluție ar fi plasarea, în colțul stâng de jos al textului, a acestui cunoscut P , închis într-un cerculeț. Cu dublul sens anunțat mai sus.