JAMES F. MCGRATH (n. 1971), titularul Catedrei L. Goodwin la Butler University (Indianapolis), s-a specializat în complexa problematică a Noului Testament, precum și în istoria primelor comunități creștine. Studiile sale abordează problema separării creștinismului de iudaism, a relațiilor dintre creștinism și religiile antice (în special gnosticismul), precum și raportul dintre credință și știință. Dintre lucrările sale, primite foarte favorabil de publicul larg, amintim: John’s Apologetic Christology: Legitimation and Development in Johannine Christology (2001), The Only True God: Monotheism in Early Judaism and Christianity (2009), The Burial of Jesus: What Does History Have to Do with Faith? (2012), Touching the Face of the Cosmos: On the Intersection of Space Travel and Religion (2015), Theology and Science Fiction (2016), The Mandaean Book of John: critical edition, translation, and commentary (2020).
Gândindu-mă cum să închei acest studiu, am fost frapat de faptul că Isus a continuat să învețe lucruri de la femei până la final. Cele mai timpurii Evanghelii ne spun că doar femeile rămân alături de Isus la răstignirea sa. Isus a învățat un ultim lucru de la femei, chiar înainte să moară, când se bucura de prezența lor fidelă în mulțime. A învățat că nu a greșit deloc recunoscându-le priceperea de a conduce și că a avut încredere în ele. Speranța mea este ca, prin această carte, mai mulți dintre urmașii de astăzi ai lui Isus să învețe acest lucru“ – a scris James F. McGrath, invitatul special al revistei noastre, care a acordat acest interviu în exclusivitate. Argumentele sale sunt expuse și dezvoltate într-o carte care s-a bucurat de numeroase ecouri internaționale și care a fost tradusă și în limba română: Ce a învățat Isus de la femei (Editura Humanitas, traducere de Radu Cucuteanu)
Cristian Pătrășconiu: De ce ar fi discutabilă ideea că Dumnezeu, Dumnezeu-fiul, că Isus a învățat de la femei?
James F. McGrath: Este o întrebare bună și, cel puțin pentru unii, dificilă. Poate chiar pentru toți. Pentru mine, s-a ridicat problema aceasta de la bun început, când m-am hotărât – inclusiv la nivel academic – să mă opresc asupra acestui subiect. Credo-urile ortodoxe – atât cu O mare, cât și cu o mic –în cadrul creștinismului mențin ideea că Isus ca persoană a fost atât Dumnezeu întrupat, cât și pe deplin om. Este un concept teologic destul de misterios din punct de vedere doctrinal. Însă, practic, de multe ori când iese la iveală o incompatibilitate între cele două (pentru că Dumnezeu este infinit, iar omul este o ființă care are limite), ori se trece cu vederea, ori se dau la o parte, cumva subtil, aspectele umane ale vieții lui Dumnezeu-Isus.
În ce mă privește, eu am avut o abordare în primul rând istorică – ceea ce înseamnă că l-am privit pe Isus ca pe o persoană istorică, am pus accent pe aspectele umane ale vieții sale. Dar sunt convins că și din punct de vedere doctrinar-teologic, dacă negăm faptul că Isus a învățat de la femei – începând cu mama sa –, atunci negăm că ar fi avut o viață adevărată, umană.
Întrebarea în oglindă și în pe reche cu prima întrebare este: de ce nu ar fi discutabilă ideea că Dumnezeu a învățat de la femei?
Există multe și diferite perspec tive cu privire la Dumnezeu, nu doar gândindu-ne la diferitele religii, ci și în rândurile creștinilor. Unii pun un mare accent pe transcendența lui Dum nezeu, cu alte cuvinte, insistă asupra faptului că este întru totul neschim bător, lucru care este greu de împăcat cu ideea că Dumnezeu este o ființă personală. Astfel pare în și mai mare măsură incompatibil cu întruparea lui ca viață umană. A spune despre cineva că învață e totuna cu a spune că e schimbat în cadrul acestui proces de învățare. Sperăm să fie vorba de o schimbare înspre bine, dar orice fel de învățătură, indiferent că e pozitivă sau negativă, are de-a face cu o influență; oricum am fi fost înainte, în timpul unui proces de învățare, cel puțin ni se lărgește privirea și ne stau la dispo ziție alte posibilități în urma impactului celui de la care învățăm.
Pentru unii, ideea aceasta este incompatibilă cu felul în care ei îl înțeleg pe Dumnezeu ca fiind perfect, transcen dent și neschimbător. Dar nu pentru toți. Sunt curente, sunt tradiții teologice care privilegiază ideea aceasta a unui Dumnezeu ca ființă personală – și există în cadrul acestor teologii posibili tatea ca Dumnezeu să fie schimbat și chiar afectat de creația lui.
Prin întrebarea următoare, încerc să fac și, de fapt, să vă invit să facem împreună un reglaj fin: cei care ar căuta un prilej de polemică, ar putea întreba așa – de ce a fost nevoie să învețe de la femei, să învețe și de la femei, de vreme ce Isus era chiar Dumnezeu? Altfel spus, nu știa el de dinainte cele ce le-a învățat de la femei?
Înainte de orice, întrebările polemice, chiar dacă nu vin direct din partea dumneavoastră, în sensul că nu provin din adâncul convingerilor dumneavoastră, ci, să zicem, din partea unor potențiali cititori care, știm amândoi, vor avea aceste întrebări, sunt întotdeauna binevenite. Misterul întrupării este cum poate un Dumnezeu etern și omniscient să existe în cadrul unei vieți umane limitate, noi știind că această viață umană are loc în timp, că o asemenea viață umană, dacă începem de la concepție și apoi la naștere ș.a.m.d. are de-a face cu o creștere de la bun început. Noi, oamenii, suntem prin definiție în proces. La un moment dat ajungem la punctul culminant și apoi nu mai creștem – nici fizic, nici mintal –, ci mergem în direcția cealaltă. Este adevărat, într-un sens, viața lui Isus a fost o viață mai scurtă și n-a ajuns la faza aceea…
Dacă negăm că Isus a avut de învățat, negăm ideea că a fost o ființă umană, o persoană cu un suflet uman. Mulți oameni de rând au perspectiva că personalitatea Fiului etern a înlocuit această dimensiune umană a fiului Isus. Studiind istoria Bisericii, am învățat că, de fapt, perspectiva aceasta a fost declarată eretică de către Biserica Ortodoxă. În timp ce teologii știu detaliile acestea, aceste aspecte mai dificile și mai complicate ale teologiei creștine nu sunt așa bine cunoscute oamenilor de rând din biserici. Astfel că nu este nevoie să se intre într-o discuție despre ce învață Dumnezeu; de exemplu, dacă Dumnezeu în sine a avut nevoie să învețe să vorbească, să zicem, o limbă precum aramaica.
Însă, dacă vorbim despre un Dumnezeu întrupat, într-o viață complet umană, din care nu a lipsit niciun aspect uman, atunci nu putem să negăm că omul respectiv ar fi învățat, că ar fi avut nevoie să învețe. Accentul și felul în care a vorbit limba aramaică, preferințele lui cu privire la mâncare, și la tot ce e nevoie sau e tipic pentru a avea o viață umană – toate aceste lucruri trebuie să-l fi caracterizat pe Isus. Viața sa s-a dezvoltat printr-un proces asemănător cu ceea ce experimentăm noi toți. Nu putem să negăm că Isus ar fi avut aceste experiențe, pentru că acestea sunt aspecte ale oricărei vieți umane. Dacă negăm aceste lucruri, eu cred că negăm că Isus a fost o ființă cu adevărat umană.
Isus – cel istoric, la el vă referiți prioritar în demonstrația dumneavoastră. Nu este însă o reducție aceasta? Nu e prea puțin un Isus istoric?
O persoană reală este întotdeaună mai mult decât ceea ce se va putea reconstrui pe baza puținelor evidențe care rămân, care pot fi dovedite autentice. Pe de altă parte, dacă nu cerem evidențe, putem imagina orice vrem despre o persoană. E legitim să trecem dincolo de reconstrucția istorică în sensul cel mai strict al frazei, iar în carte încerc să ofer un model al felului în care putem proceda, ancorați în fapte, dar nu constrânși de ele într-un mod exagerat de reductiv. Cei care sunt interesați în istorie întotdeauna își folosesc imaginația. Nu avem de ales între istorie și imaginație. Avem de ales între imaginația bazată și constrânsă de datele istorice și imaginația nefondată în realitate.
Sau putem lua tema aceasta și în sens invers: dacă nu ar fi existat cu adevărat Isus, dacă nu ar fi fost om, cu o viață și o prezență istorică reale, dovedite, abia atunci ar fi fost prea puțin?
Dacă n-am avea suficiente evi dențe care să dovedească că Isus a existat ca o persoană istorică sau am ști doar atât fără să putem constata ce fel de om era, atunci ar fi fost prea puțin, după părerea mea. Unii rezistă la felul în care cercetarea istorică im pune limite pentru imaginația lor și uneori chiar pentru doctrinele lor teologice. Însă situația fără acea temelie istorică ar fi fost și mai rea, zic eu, pentru că atunci fiecare ar putea afirma ce vrea fără vreo bază obiectivă la care să apelăm pentru a decide între noi.
Dumneavoastră folosiți o ex pre sie care se află și în textele bi blice – „sporea cu învățătura“. Între barea mea este: cum să ne imaginăm că Isus sporea cu învățătura? De ce învăța? De ce trebuia să învețe?
Lăsăm la nivelul de mister cum se împacă (sau chiar dacă se pot împăca) divinitatea și umanitatea în contextul întrupării. Ceea ce încerc eu să accentuez este doar faptul că, dacă spunem că Isus n-a avut de învățat să umble, să vorbească, să mănânce, atunci negăm că a avut o viață umană. Atât din punct de vedere academic, istoric, cât și din punct de vedere doctrinar, cred eu, trebuie să afirmăm acest lucru – că a avut o viață reală, că a avut o prezență vie, istorică; trebuie să afirmăm acest lucru, chiar dacă nu știm cum să împăcăm acest lucru cu divinitatea, cu prezența lui Dumnezeu în acea viață umană.
Da, și avem de fapt și o rezolvare în lumea fizicii, și în lumea fizicii moderne aș spune care ne ajută să înțelegem problema aceasta – despre trup și spirit, despre Dumnezeu și om. Avem teoriile recente cu privire la lumină – care este și undă și corpuscul…
Da, dacă ajută pe cineva, e o paralelă care poate fi de folos. E vorba despre o comparație între un mister și un alt mister, un paradox într-un domeniu și un paradox în alt domeniu. Pentru unii, ajută faptul că există asemenea paradoxuri și în lumea fizică, în lumea științifică. Dar nu știu dacă ne ajută să înțelegem în detaliu nici lumina, nici viață Domnului Isus mai bine.
Să mai facem un pas atunci. Isus a învățat de la femei la modul direct, a învățat pentru sine, pentru a spori ființa lui sau învăța pentru că trebuia să dea o pildă despre faptul de a învăța?
Putem să spunem „și una, și alta“. Eu cred că ceea ce a învățat de la mama sa este destul de clar. Mai e încă un caz în Evanghelii: întâlnirea cu o femeie canaanită sau siriaco-feniciană (diferiți termeni apar în diferite evanghelii cu privire la naționalitatea acestei femei). Ei bine, la acea întâlnire, Isus a dat de înțeles că nu o va vindeca pe fiica acestei femei străine. Femeia a răspuns la ceea ce i-a spus Isus și înțelegem că el s-a răzgândit, că el a fost influențat de această întâlnire. Cu alte cuvinte: e o relatare din care înțelegem clar că a învățat. Acum, este adevărat: noi avem în Evanghelii diferite afirmații și diferite perspective oferite ca învățătură de Domnul Isus despre oameni care nu sunt evrei. În convorbirea sa cu femeia siriaco-feniciană, el vorbește despre mâncarea copiilor și care n-ar trebui să se dea la câini. Într-un alt context, îl auzim zicând că vor fi mulți cei care vor veni din Occident, din Orient, din Est și din Vest și vor ședea împreună cu Patriarhii, împreună cu Avraam, Isaac și Iacov la o masă mesianică. Așadar, de la câini care trebuie să mănânce firimiturile care cad de pe masă, au ajuns, iată, să șadă la masă. Eu cred că vedem în decursul vieții lui Isus influența întâlnirii cu acea femeie asupra felului în care vorbește despre oamenii care fac parte din alte popoare.
Mama sa și femeia siriaco-feniciană sunt cele două cazuri clare cu privire la ce a învățat Isus de la femei. Și atunci, ceea ce am făcut a fost să caut în Evanghelii dacă nu cumva sunt alte cazuri în care se întâmplă ceva relativ asemănător. Și am fost surprins să constat că, de fapt, au fost și alte cazuri, chiar multe. Nu le-am văzut anterior, pentru că nu le-am căutat, n-am venit înspre Biblie cu aceste întrebări în minte. Acum, sunt și cazuri în care a fost vorba despre o interacțiune indirectă. Să zicem; cazul acelei femei care a pus câțiva bănuți în templu, probabil că nici n-a avut vreo idee că Isus era undeva pe acolo, la distanță, și atrăgea atenția ucenicilor săi asupra acțiunii ei. El a folosit această ocazie ca o ilustrare. A fost ceva care i-a fost de folos ca să-i învețe pe ucenici. Chiar dacă anterior nu a fost ceva greșit cu noi într-un mod sau altul, totuși suntem schimbați atunci când adăugăm ceva, când avem o experiență nouă și eu cred că la bază este faptul că Isus a avut o experiență, că a experimentat o viață umană. Când trăiești o viață umană, înseamnă că ai interacțiuni cu alte persoane și uneori aceste interacțiuni ne surprind, ne uimesc, ne provoacă să privim lucrurile puțin altfel de atunci încolo.
Vreau să insist asupra unei anumite secvențe din argumentul dumneavoastră anterior, și anume asupra acestui aspect: nu a fost găsit acest Isus pentru că n-a fost căutat, cum spuneți dumneavoastră. Întrebarea mea e chiar aceasta: de ce nu a fost căutat un Isus care învață de la femei?
Eu cred că răspunsul este destul de simplu și el se aplică atât la cazul meu, cât și la domeniul academic în care lucrez eu, studiile biblice. Cei mai mulți academicieni, cei mai mulți teologi, cei mai mulți cititori ai Sfintelor Scripturi de-a lungul anilor, de-a lungul secolelor au fost bărbați. Noi știm, chiar dacă nu neapărat în detaliu, despre Petru, Ioan și Iacov, dar și despre Bartolomeu, Natanael și alții. Știm măcar numele multor bărbați despre care nu ni se relatează nicio altă informație. Când ne uităm la numele femeilor menționate în diferite moduri și contexte în Biblie, suntem nevoiți să vorbim despre „femeia samariteancă“, cu care Isus s-a întâlnit la fântână, de „femeia siro-feniciană“, de femeia gârbovită. Avem multe personaje în Evanghelii, multe femei care nu sunt numite, cărora nu li se spune pe nume. Autorii acestor texte fiind bărbați – și bărbați antici, ale căror vieți s-au desfășurat într-un context patriarhal – au scris așa cum se scria atunci, au relatat evenimentele cu detaliile care lor li s-au părut importante și au trecut cu vederea multe nume și nu le-au pomenit ca atare. În același fel, cititorii nu s-au uitat după aceste influențe și după aceste detalii. Abordarea acestui subiect face să iasă la iveală atitudinile șoviniste pe care le avem sau pe care le putem avea.
Se justifică în vreun fel ideea că Biblia minimalizează femeia?
Poate că răspunsul scurt este că orice idee se poate valida prin Biblie dacă citim ghidați de acea idee, dacă vom lua numai câteva citate de ici și de colo. Însă, dacă ne uităm mai atent, cred că putem să vedem cum, cel puțin în comparație cu altă literatură din aceeași perioadă, literatura biblică le valorizează pe femei mult mai mult decât era în spiritul acelor vremuri. Trebuie să judecăm, în primul rând, prin raportare la contextul acela. Cel puțin uneori literatura biblică oferă o perspectivă mai progresistă decât a fost tipic pentru acele vremuri. Chiar dacă din punctul nostru de vedere de acum, după ce multe alte evenimente istorice, alte dezvoltări istorice și etice au avut loc între timp, niciun text antic nu ni se pare progresist.
Dar s-ar justifica în vreun fel ideea că Isus ar minimaliza femeia? Dacă Biblia – care trebuie citită în primul rând, având în minte contextul în care au fost scrise textele care o compun – nu o face, mă gândesc că Isus și mai puțin ar face-o…
Așa este. Pot să dau drept exemplu o narațiune din Evanghelie. Am fost surprins că n-am observat acest lucru până când am venit cu aceste întrebări specifice. Atunci când Maria (mă refer la cea din Betania) s-a așezat la picioarele lui Isus – cu alte cuvinte, când a luat chiar și prin postura sa corporală, atitudinea cuiva care stă lângă un învățător, când a luat poziția unui ucenic – și Marta a rămas cu lucrurile care trebuiau făcute în bucătărie, treburi care erau privite ca fiind făcute „de femei“, Isus n-a spus nici „Marie, du-te și o ajută pe sora ta“, nici „Marta, tu știi ce învăț eu aici, ce perspectivă ofer eu cu privire la învățătură, așa încât ar fi trebuit să stai și tu aici și să rezolvăm cu mâncarea mai târziu“. A spus doar așa: „Maria a luat partea mai bună“. A fost inițiativa ei. Pe de o parte, Isus, felul în care El s-a comportat până atunci, felul în care a vorbit a deschis o poartă pentru acțiunea Mariei; însă ea a fost cea care a luat inițiativa de a ședea și a învăța de la Isus. Sunt convins nu numai că Isus a răspuns în acest mod pozitiv față de Maria, dar și că Marta a mai avut de comentat după aceea și că Isus a dezvoltat alte învățături cu privire la egalitate, cu privire la umilință, cu privire la felul în care, în rândul creștinilor, ducem sau putem să ducem poverile celuilalt. Evident că Isus a avut o atitudine pozitivă și a fost un exemplu pentru creștini în privința aceasta. Însă, ca ființă umană, e vorba de ceva care nu a fost acolo de la început, încă din momentul concepției sau din momentul nașterii. A fost ceva care, din perspectivă umană, a avut nevoie de influențe, de experiențe care au dus la această evoluție.
De ce ar fi Isus –și acum vă citez –„un feminist evreu din primul secol“?
Aceasta este o expresie care poate stârni controverse – recunosc acest lucru. Este o discuție perfect îndreptățită dacă termenul de „feminist“ se poate aplica la lumea antică. Însă, în măsura în care Isus a avut o perspectivă pozitivă cu privire la femei, aceasta nefiind o perspectivă tipică, obișnuită din vremea lui, eu cred că putem să vorbim despre el ca având o perspectivă feministă. Cred că este important să recunoaștem că este o perspectivă feministă iudaică, pentru că există o tendință în cadrul bisericii să se pună în termeni opozabili, să se construiască un contrast între Isus și contextul iudaic în care s-a născut creștinismul. Încă avem această idee: că tot ce a fost în comun între creștini, farisei și saduchei, ține de tradiția iudaică și restul ideilor creștine sunt cumva „neiudaice.“ Nu e deloc așa. La început, și acele idei au fost iudaice, pentru că Isus și primii creștini au fost toți evrei. Acesta este un aspect! Dacă nu atragem atenția asupra acestui fapt, atunci e foarte, foarte ușor să cădem în greșeli antisemite și să punem în contrast două religii separate care, la început, nu au fost separate.
Cine este, din punctul dumneavoastră de vedere, marea învățătoare a lui Isus, femeia de la care învață cel mai mult și cel mai mult?
Nu cred că poate exista o altă influență mai mare asupra unui om decât cea a mamei sale. Amintesc că doar Evanghelia după Luca este cea care ne atrage atenția asupra acestui fapt – cu privire la influența Mariei asupra Domnului-Isus.
În Evanghelia după Luca avem efectiv versuri atribuite Mariei: noi îi spunem, adesea, magnificat (Luca 1:46-55). Ceea ce se accentuează în acel pasaj poetic vedem apoi în învățăturile lui Isus, specific în forma în care le găsim în Evanghelia după Luca. Între aceste două repere – versurile Mariei și învățătura asemănătoare a lui Isus – avem acea frază la care ați făcut referire: că Isus a crescut, a sporit în învățătură. „Și Iisus sporea cu înțelepciunea și cu vârsta și cu harul la Dumnezeu și la oameni“ (Luca 2:52).
Pentru Isus, care sunt modalitățile privilegiate de a învăța de la femei? Cum învăța el de la femei? În ce moduri? În ce feluri învăța –învăța de la chestiuni elementare, căci a fost și bebeluș, a fost și copil, a fost și adolescent, nu-i așa? Până la scenarii mai complexe –nu? – de învățare?
Da, da, eu cred că a învățat în toate privințele în care un om poate învăța. Eu, ca profesor, eu îi îndrum pe studenții mei nu doar înspre învățătură în contextul cursurilor pe care le avem împreună sau pe care ei le urmează la facultate; eu îi îndrum către o atitudine de a învăța de-a lungul vieții.
Există un concept în educație –învățare continuă… – Life long learning.
Da, iar Isus a fost un învățător atât de puternic. Cred că aceia care sunt învățători efectivi, de vocație și înțelepciune, provocatori și cu perspective deosebite și creative, aceia sunt oamenii care, la rândul lor, învață încontinuu de-a lungul vieții. În toată viața lor au de învățat de la alții câte ceva. Întotdeauna caută, chiar dacă sunt convinși că înțeleg un subiect, caută alte modalități de a exprima, de a clarifica aceste lucruri importante în așa fel încât să înțeleagă alții. În interacțiunile lui Isus cu alte persoane, eu cred că putem să vedem cum aceste lucruri sunt evidențiate în Evanghelii.
Care este cea mai inocentă lecție / pildă pe care Isus o primește de la femei?
Mai degrabă aș folosi alt cuvânt decât „inocentă“, dacă trecem dincolo de primele cuvinte și alte lucruri asemănătoare învățate de la mama sa. Totuși există multe alte lecții pozitive sau chiar inocente. Ni se spune că, atunci când o femeie cu o scurgere de sânge l-a atins, el a simțit că o putere a ieșit din el (Marcu 5:30). Condiția medicală a acelei femei a fost, conform legii lui Moise, o sursă de impuritate rituală care astfel a prevenit-o să intre în templu. În mod normal, contactul fizic transmitea impuritatea rituală. În cazul acesta însă, s-a întâmplat tocmai inversul normalului. Putere, curățire și sănătate au fost transmise din Isus către femeie. Chiar și în contextul perspectivei moderne medicale, o boală se poate transmite de la omul bolnav la un om sănătos prin contact. Contactul nu transmite sănătate de la cel sănătos la cel bolnav. În acest caz însă se întâmplă ceva neașteptat, iar reacția lui Isus dă impresia că a fost surprins și el. Învățătura sa și actele lui de vindecare au fost influențate de această experiență.
Dar cea mai dură?
Greu de spus, din mai multe motive, mai ales pentru că rar ni se relatează experiența interioară a lui Isus. Pentru mine, în calitate de cercetător, capitolul cel mai greu de scris din punct de vedere emoțional a fost cel despre femeia acuzată de adulter care se găsește în Ioan, Capitolul 8 (în manuscrise mai tardive ale Evangheliei). A fost greu pentru că mi-am dat seama că putem deduce mult mai multe detalii despre acea femeie și cazul ei decât ni se oferă de obicei. Se observă de multe ori că acuzatorii spun că femeia a fost prinsă în adulter, deși numai ea este adusă lui Isus în templu. Noi, cititorii, totuși îi credem pe acuzatori de cele mai multe ori. Faptul că fariseii susțin că trebuie omorâtă cu pietre conform legii ne spune că trebuie să fie vorba despre o fată logodită sau, mai probabil, o fată nou casătorită (Deuteronom 22:13-21). Având în vedere ceea ce știm despre contextul cultural și istoric de atunci, e vorba despre o fată de vreo 14 sau 15 ani, probabil. Noi nu am considera-o un adult în termenii noștri. Astăzi am dori o intervenție din partea Autorităților Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului ca s-o protejeze și să investigheze circumstanțele. Nu a existat așa ceva în vremea lui Isus. Nu am nicio bază care să ne ajute să știm dacă Isus a simțit lipsa protecției sociale pentru acea fată și pentru altele în cazuri asemănătoare. Pot să spun doar felul în care eu, în procesul de cercetare și scriere, am fost tulburat de povestea ei și în mod deosebit de faptul că nu am reconstruit detaliile situației ei până atunci.
Să încercăm un mic survol. Ca să facem și un inventar, să zic așa: pentru argumentația eseului dumneavoastră, convocați mai multe femei. Sunt mai întâi mama, mama lui Isus și bunica sa – cea care nu apare în Biblie, ci în textele apocrife…
Da, am crezut că pot să presupun că există acea persoană, chiar dacă nu avem detalii despre ea în sursele cele mai timpurii. Există afirmații, nu din Noul Testament, ci din literatura creștină de mai târziu, în care familia Mariei ar fi locuit într-un oraș care se numește Sepphoris. A fost un oraș mare. Până în perioada vieții lui Isus, a fost capitala Galileei. Irod a mutat mai apoi capitala la Tiberius. Includerea acelui capitol despre bunica lui Isus este, cât de cât, un exemplu al unui aspect important al cărții mele. De multe ori, istoricii nu au oferit suficiente informații și nu au acordat atenție atât de mare nici femeilor, nici oamenilor de rând, nici oamenilor săraci. Pentru că cea mai mare parte din literatura din lumea antică vine doar de la bărbați care au avut privilegiul puținelor ocazii de studiu, de învățat, de scris ș.a.m.d., care au fost de asemenea oameni de rang, oameni influenți, oameni ai elitei, provenind dintr-o pătură socială mai înaltă. N-am vrut să mă folosesc ca scuză de faptul că nu avem atâtea informații pe cât am fi vrut să avem despre femeile din viață Domnului Isus. Nu am vrut să afirm că nu putem să vorbim despre aceste femei, pentru că nu avem suficiente informații în sursele antice. În trecut, unii istorici au procedat așa, scuzându-se că sursele nu ne spun tot ce-am dori în mod ideal. Dar am constatat că, de fapt, avem informații suficiente pentru a putea cel puțin să schițăm aceste influențe, precum și detaliile acestor vieți. Și, mai departe, a trebuit să completez cu informațiile mai generale pe care le avem despre viața de atunci. În cazul în care cineva ar vrea să relateze despre influențele asupra vieții cuiva, e evident că influența bunicilor, fie directă, fie indirectă, ar conta. Și cine ar descoperi măcar câteva detalii despre ei, despre profesiile lor, despre locul în care s-au stabilit, dacă au venit din altă parte, asemenea detalii, oricât de puține, sunt și ele relevante și au importanța lor asupra omului.
Mama sa, așadar, e învățătoarea supremă pentru Isus. Bunica sa e refe rința absentă din Biblie, dar o învățătoare, cu siguranță, prezentă în viața lui Isus. O altă femeie pe care o convocați e cea căreia nu i se oferă numele și nu e singura în această situație. Mă refer la buna samariteană… La fel, nu i se oferă numele nici femeii siriano-feniciană și nici celor două femei îndurerate.
Da, lipsesc numele mai multor femei. A marii majorități, de fapt.
Aceste două femei – cele două femei îndurerate – sunt diferite de altele două – pentru care, de data aceasta, avem numele lor: cele două din Betania – Maria și Marta.
Exact. Aici le știm după nume, da.
Continuăm să facem inventarul nostru – și imediat veți vedea unde vreau să ajung. De asemenea, o mai avem pe văduva sărmană (cea care și-a împărțit ultimii bănuți și care îl învață pe Isus) și, nu mai puțin, pe femeia acuzată de adulter, da?
Da.
Ultimele două. Întâi: Ioana, o prietenă sus-pusă, cum o numiți. În fine: o avem și pe una dintre cele mai controversate figuri ale Noului Testament, Maria Magdalena.
Exact.
- Așa ies la sumă. Și aici doream să ajung: 12 femei în cartea dumneavoastră ca învățătoare ale lui Isus. Sunt ele cumva, în oglindă, o replică a celor 12 apostoli, ați intenționat asta?
Nu, n-a fost intenționat și îmi pare rău să zic asta. Dacă ar fi fost intenționat, ar fi fost o intenție bună; așa a fost să fie, așa a ieșit până la urmă… Însă, pe de altă parte, există un capitol pe care, la începutul cercetării mele, nu am intenționat să îl includ în carte și în legătură cu care doar spre sfârșitul proiectului am constatat că de fapt am suficient de multe informații sau cel puțin posibilități să-l explorez. Ei bine, în acest ultim capitol – chiar capitolul numărul 12 – relatez și mă uit la câteva cazuri al unor femei care sunt menționate, dar mult mai pe scurt.
Le numesc eu: de pildă surorile lui Isus. Soacra lui Petru sau soția sa. Sau soțile discipolilor lui Isus.
Da, sunt, de fapt, mai mult de 12 femei care îl învață pe Isus. În concluzia cărții fac aluzie la Evrei, Capitolul 11, acolo unde este o listă a eroilor credinței și, în mod asemănător, spun că, dacă am avea spațiu și dacă ar exista timp, am putea vorbi și despre alte cazuri de femei din viața lui Isus, de la care acesta învață.
Mai întreb puțin, în direcția unei partituri care ține de logica unui avocat al diavolului: e înjositor că Isus a învățat de la femei?
În ce sens să fie înjositor? Răspunsul simplu și direct ar fi acesta; eu am învățat de la mama mea și nu privesc acest lucru ca fiind în vreun fel înjositor. Faptul că acest interviu are loc în limba română este dovada unei alte influențe extraordinare a unei femei asupra vieții mele (soția lui James F. McGrath este româncă, n.m., C.P.). Asta nu înseamnă că nu a fost nevoie de efort din partea mea – pentru a învăța, de la mama mea, de la soția mea. Le spun des studenților mei: un profesor este ca un antrenor. Nu pot să vin și să le vorbesc și, cumva în mod miraculos, fără vreun efort din partea lor, studenții să învețe cele ce le spun eu. Nu. Învățatul este ceva care depinde nu doar de influențe, de contacte cu alții, ci și de atitudinea celui care învață, iar eu nu cred că este înjositor în niciun fel să învățăm de la toți cei cu care avem contact. Nu știu dacă menționez în carte – dacă nu, ar fi trebuit să o fac –, faptul că putem spune că Isus a învățat și de la Irodiada, și de la alte femei care n-au fost o influență pozitivă în viața lui. Nu doar de la exemple pozitive avem de învățat.
A fost vreodată Isus nedrept cu femeile?
Putem să revenim la cazul femeii siriaco-feniciană. Este greu și poate chiar imposibil de evitat faptul că Isus ar fi jignit-o, faptul că a vorbit într-un mod foarte nepoliticos. E foarte jignitor dacă zici că o categorie de persoane sunt „câini“ și alta, „copii“. Chiar dacă ai în minte cățelușii aceia pe care îi vedem pe Youtube și despre care spune că sunt adorabili, e totuși o diferență între un animal (oricât de „scump“ ar fi el) și un om. Este o diferență importantă și nu cred că există o modalitate convingătoare de a evita acea implicație negativă a comparației pe care o pun în joc acele cuvinte despre copii și câini rostite de Isus în Evanghelii.
Isus modifică în mod evident viața femeilor cu care intră în contact și știm aceasta din numeroase relatări. Dar ele cum îi modifică lui viața?
Revenind la cazul despre care vorbisem, eu cred că vedem o perspectivă schimbată cu privire la neevrei, la oamenii care nu fac parte din poporul lui Israel. Un om nu poate să se nască într-un context cultural și istoric și să nu fie constrâns, contaminat de acest context. Cea mai bună posibilitate pentru o viață umană, cea mai bună atitudine pentru un om, în orice perioadă din istorie, în orice context cultural, este să fie deschis, să se lase provocat de întâlniri cu alții, să lase stereotipurile și prejudecățile să fie confruntate la aceste întâlniri cu alți oameni.
Isus avea nu numai răspunsuri, el punea și întrebări…
Da, da.
Ca să învețe! Și era, de asemenea, un foarte bun ascultător.
Da, evident. De multe ori când ne uităm la filme, în scena aceea din copilăria sa, ni se arată că el i-ar fi învățat pe învățătorii din Templu. Să ne întoarcem la text: ceea ce ni se spune în Evanghelia după Luca este că el a pus întrebări bune și a dat răspunsuri bune la întrebările altora. Așadar, a fost un student bun. Evanghelia după Luca este destul de clară în privința aceasta. Cum se împacă cu anumite doctrine și anumite concepte – întrebările despre asta sunt mai dificile. Însă, din punct de vedere biblic și din punct de vedere istoric, avem o bază, cred că destul de sigură, în care să spunem că Isus ca om, ca adult a fost un învățător bun, dar a fost întâi un student bun. El a fost, cu alte cuvinte, cineva care a învățat.
Iată unde vroiam să ajung de fapt – Isus a fost, este Învățătorul suprem care învață. Ce fel de Dumnezeu este acesta? Un învățător care învață el însuși, care învață, învață continuu…
E o întrebare la care nu am un răspuns foarte bine șlefuit și nici la îndemână. O imagine a noastră cu privire la Dumnezeu – care este Tatăl! –, e aceea că El, Dumnezeu, este cineva care ne iubește. Prin urmare, oricât de literar sau metaforic privim aceste imagini, dragostea face loc pentru celălalt și este interesată de creșterea, de sporirea celuilalt. Nu există dragoste, nu există iubire fără să existe posibilitatea rănirii. De pildă, atunci când ceva ne dezamăgește, când cineva nu este sincer sau cinstit sau credincios. Așadar, dacă vorbim despre Dumnezeu ca iubire, tot acolo ajungem. Pentru că este vorba despre un Dumnezeu care nu doar exercită o influență supremă asupra universului, ci el însuși e influențat de creație.
Așadar, ce a învățăt Isus de la femei?
În cartea Ce a învățat Isus de la femei, eu explorez multe exemple, nu doar cele de pe lista de mai sus care oferă o mică prefață a temelor abordate în carte. Sper ca detaliile fiecărui caz și procesul meu de descoperire să-i fascineze pe cititorii cărții, tot așa cum am fost și eu uimit și surprins în decursul cercetărilor mele.
De la mama sa, Isus a învățat să vorbească, începând cu primele cuvinte. Lecția nu se încheie însă cu aceste lucruri de bază din copilărie. Ca adult, Isus pune accent pe dreptate, pe inversarea pozițiilor bogaților și săracilor, a celor puternici și a celor subjugați, care va avea loc în Împărăția lui Dumnezeu. Întâlnim aceste teme mai întâi în cuvintele mamei sale Maria, de la care Isus a învățat aceste lucruri.
De la câteva femei străine, Isus a învățat să includă în Împărăția lui Dumnezeu pe cei anterior excluși. De la Maria Magdalena, între altele, Isus a învățat felul în care puterea lui Dumnezeu transforma viețile celor care l-au întâlnit. De la cele două surori, Marta și Maria din Betania, Isus a învățat faptul că femeile trebuie să învețe, iar bărbații trebuie să slujească. Tot de la Maria din Betania, Isus a preluat acțiunea ei și a imitat-o, spălând picioarele ucenicilor săi în mod asemănător cu ce a făcut ea cu o săptămână înainte. De la multe femei Isus a învățat despre capacitatea femeilor de a fi lideri și susținătorii financiari ai mișcării lui.
Dacă citim Evangheliile cu atenție, îl vom vedea pe Isus ascultând și fiind interesat în ceea ce au femeile de spus despre cum experiențele lor erau diferite de cele ale bărbaților. Cele de până acum sunt doar câteva exemple.
Cum să asumăm noi această învățătură specială – cea pe care Isus o primește de la femei?
O asumăm când învățăm de la el și ca rezultat devenim deschiși să învătăm nu doar de la femeile contemporane lui Isus de la care el a învățat, ci și de la femeile care au trăit de-a lungul secolelor, inclusiv din vremea noastră. Scriind această carte, am învățat multe de la femeile care au făcut cercetare pe acest subiect. M-a întristat faptul că, de multe ori acele experte în domeniu au avut perspective și concluzii importante nemenționate de bărbații din lumea universitară care au scris după ele. Cartea este o investigație istorică, însă una cu implicații importante contemporane.
O ultimă întrebare, care închide cercul cel mare al temei noastre cu privire la Isus care învață de la femei: de ce doar femeile rămân alături de Isus pe cruce, lângă cruce, când e răstignit? De ce ele sunt acolo la picioarele crucii? Este oare aceasta o ultimă lecție pe care Isus o învață de la lumea noastră?
Eu cred că, cel puțin în ultimele momente de viață, faptul că a avut femei în jurul său e o dovadă că Isus a avut femei în mișcarea lui și că a avut încredere în femei ca și în bărbați. A avut încredere că femeile pot fi ucenici, că pot fi martore pentru învățătura lui, la fel ca și bărbații. Ele au rămas acolo și pentru că, în acel context, bărbații, fiind în mai mare pericol să fie arestați, au fugit. Isus a fost arestat, a fost dus la moarte, la cruce. Femeile și-au asumat acel risc și au fost acolo alături de el. În acel moment, Isus ar fi învățat încă ceva de la acele femei. Felul în care Isus a învățat de la femei, felul cum a interacționat cu femeile și a avut încredere în ele s-a dovedit a fi fost corect în acel moment.
