Iată o întrebare fascinantă la care au încercat să răspundă, de-a lungul timpului, scriitori prestigioși precum Umberto Eco (în Gânduri pentru un tânăr romancier), Milan Kundera (în Arta romanului) și Mario Vargas Llosa (în Scrisori către un tânăr romancier). În mod firesc, problema l-a preocupat și pe Dumitru Țepeneag, un prozator de factură experimentală, ale cărui scrieri au fost puternic influențate de „noul roman“ francez. Reputatul prozator a publicat în 2023, la Editura Tracus Arte din București, volumul intitulat Scrierea unui roman. Este vorba despre o lucrare cu caracter insolit, greu de definit, în care teoria literară se întâlnește cu narațiunea. Asemenea lui Mircea Eliade în Romanul adolescentului miop, Dumitrul Țepeneag ne oferă romanul scrierii unui roman, în interiorul căruia prozatorul explică pașii pe care îi urmează. Cu alte cuvinte, cititorul este luat martor la procesul elaborării cărții, la șantierul scrierii romanului. Textul este dublat mereu de un metatext, în care autorul Hotelului Europa își prezintă concepția despre literatură.
Debutul cății este abrupt. Prozatorul pornește dinspre teoria literară înspre relatare, și nu invers. Drept consecință, el nu comentează niște fragmente deja scrise ale romanului, ci își începe demersul cu prezentarea viziunii sale despre condiția personajelor. Țepeneag vorbește despre rolul esențial jucat de protagoniștii întâmplărilor în proza de factură tradițională. Având în vedere importanța lor, unii autori întocmesc o serie de fișe de lucru și acordă o atenție deosebită onomasticii. Teoreticianul onirismului estetic ne avertizează însă că lucrurile nu se întâmplă întotdeauna așa. Uneori, prozatorul se răzgândește, iar caracterele sale se metamorfozează, dobândesc o nouă înfățișare. Spre deosebire de construcțiile riguroase specifice marelui roman realist, Țepeneag militează pentru dreptul personajului de a-și schimba caracterul sau comportarea. Disoluția epicului și a eroului tradițional constituie niște fenomene specifice „noului roman“ francez.
De regulă, cititorul nu are habar de ceea ce se întâmplă în laboratorul de creație al autorului. Pentru el, scrierea unui text începe cu prima propoziție. În viziunea lui Țepeneag, lectura ar trebui să înceapă cu fișele. În acest sens, el oferă un posibil portret al Magdei, unul dintre personajele romanului care este creionat sub ochii cititorului. În romanul tradițional, asemenea descrieri intrau chiar în substanța narațiunii. Fapt semnificativ, comentariul se dovedește mai important în cartea experimentatorului Dumitru Țepeneag decât narațiunea propriu-zisă, care constituie doar un pretext prin care autorul își exprimă ideile despre literatură. Procedeul amintește de tehnica narativă utilizată de Camil Petrescu în Patul lui Procust, doar că (para)textul nu mai este așezat la subsol. În mod paradoxal, cele două dimensiuni ale cărții pot fi citite și independent, iar consecințele se dovedesc semnificative. Potrivit unei asemenea lecturi, primim un mic tratat de teorie literară și o scurtă narațiune de factură onirică. Exprimând viziunea scriitorului asupra literaturii, aspectele teoretice se dovedesc superioare relatării, care are doar menirea de a ilustra substratul ideatic al cărții.
Comentariile autorului implicat în text sunt comparate cu didascaliile din teatru. Pe tot parcursul meditațiilor sale, prozatorul ține să atragă atenția asupra posibilităților sale limitate, situate departe de puterile absolute ale romancierului-demiurg din secolul al XIX-lea. Nu întâmplător, în loc de acțiune, el insistă pe descriere. În schimb, se atrage atenția asupra forței demiurgice a cititorului. Acesta este cel care trezește cartea la viață prin actul lecturii sau o îngroapă definitiv, preferând să meargă la cinema. Asemenea scriitorilor autenticiști din perioada interbelică, Țepeneag refuză să lucreze după un plan riguros. Romanul se face pe măsura elaborării lui, opțiunea pentru dimensiunile reduse facilitând această tehnică de creație bazată pe inspirația de moment. În viziunea autorului Nunților necesare, romanul nu trebuie să depășească 120 de pagini. Dar dacă are un număr destul de redus de pagini se mai poate vorbi despre un roman? Cititorul primește informațiile pe picături, motiv pentru care scrierea care se elaborează sub ochii lui ar trebui citită de două ori.
Parcurgând romanul lui Dumitru Țepeneag, aflăm idei interesante privind viziunea prozatorului despre literatură și reușim să cunoaștem maniera în care se naște o narațiune sub auspiciile onirismului estetic.