Titlul nu e al meu, ci al unei cărți scrise de Stanislav Aseev, publicată la Harvard Library of Ukrainian literature, în Ucraina, evident. E o carte-mărturie a unui scriitor și jurnalist care a fost pedepsit pentru că a spus adevărul. Am aflat despre el în „Le Figaro“, care-i dedică un amplu articol. Și am simțit nevoia să scriu despre asta.
Aseev, care și-a ales pseudonimul literar Stanislav Vasin, s-a născut pe 1 octombrie 1989, la Donetsk, în republica separatistă Ucraina sovietică (sau cum s-o mai fi numind). A studiat informatică la Universitatea locală, după care și-a luat un master în studii religioase. A scris pentru publicații clandestine on-line și pentru Europa liberă și a fost arestat de Serviciile Secrete ale republicii separatiste în mai 2017 (pentru spionaj), fiind închis într-un centru de tortură din Donetsk, unde a stat peste doi ani. În iulie 2018, începe o grevă a foamei, ceea ce sensibilizează asociațiile internaționale de luptă pentru drepturile omului. În 2019, ajunge în Ucraina în urma unui schimb de prizonieri. Publică două cărți de literatură, Elefantul lui Melchior și Donbass, un jurnalist de război depune mărturie.
Cartea care îl va impune este cea despre torturile îndurate atunci cînd a fost închis.
Jurnalistul de la „Le Figaro“ l-a întîlnit pe Stanislas Aseev într-o permisiune în Dnepr. Pentru că, între timp, s-a înrolat în forțele armate, spunînd că nu vrea ca Ucraina să fie transformată de Rusia într-o imensă cameră de tortură. Un exemplu foarte bun de scriitor angajat pînă la a lua arma în mînă și a-și apăra semenii. Să spui adevărul punîndu-ți viața în joc este privilegiul celor mai curajoși dintre noi.
Aseev a pus mîna pe armă după ce a cîștigat o altă luptă, reușind să-l aducă pe torționarul său în fața Justiției ucrainene, care l-a condamnat la 15 ani de închisoare. Denis Kulikovski, supranumit Palici, era cel mai dur dintre torționarii din Donețk. Pe cînd se afla încă în acel centru de tortură, Aseev a constatat că Palici a dispărut de la o zi la alta. Nu se știe din ce motive, reușește să fugă la Kiev și să se pună la dispoziția Serviciilor Secrete ucrainene cu toate informațiile pe care le deținea. După doi ani de conlucrare cu aceste servicii (care l-au adăpostit într-un apartament în Kiev), Palici a dispărut. Aleev s-a alăturat celor care-l căutau și, în final, a reușit să-l aducă în fața tribunalului.
Iată cîteva fragmente din povestea calvarului îndurat de Stanislas Aseev:
„Am fost arestat de trei bărbați în haine civile din cadrul serviciilor de securitate de stat ale DNR (Republica Separatistă Donețk) în mai 2017, în timpul unui reportaj în piața centrală din Donețk. Am aflat că mă căutau de un an și jumătate. Mi-au pus un sac pe cap și m-au dus în subsolul Ministerului Securității de Stat, acuzîndu-mă că am trădat DNR. M-au bătut la talpă cu bastoane. Apoi, în cele din urmă, m-au tîrît într-o cameră de tortură. Au vrut să mărturisesc că lucram pentru serviciile secrete militare ucrainene, deși nu era adevărat. Însă, după o oră de tortură electrică, am cedat și am mărturisit tot ceea ce voiau. Și am fost norocos. Tot ce au făcut a fost să îmi atașeze electrozii la ureche și la deget, nu la părțile genitale. În subsolul Ministerului de Interne, deținuții comunicau între ei în secret. Ceilalți îmi spuneau: «Fă să te trimită oriunde, dar nu la Izolatișia, acolo e cel mai rău».
Cunoșteam această fostă fabrică de materiale izolatoare de pe strada Paradisului, care se transformase într-o vreme în centru de creație artistică. Ajuns la destinație, am descoperit că devenise o închisoare. După o lună și jumătate, am fost trimis acolo. Alături, închisoarea normală era ca o tabără de odihnă“ (…).
Torturau doar pentru a se distra. Erau sadici cu tulburări psihice grave. Iar Palici era șeful torturilor. Se îmbăta de vineri până duminică seara și se plimba prin celule bătându-i pe toți cei care se aflau înăuntru. Avea o bâtă de plastic și lovea organele genitale ale bărbaților până când acestea se umflau. Îi forța pe oameni să se pună în patru labe, să latre ca un câine și să se ascundă sub pat. Gardienii cântau «Sviachtchennaïa Voina» («Războiul sacru», un cântec patriotic sovietic) cu voce tare în difuzoare pentru a înăbuși țipetele. Eram 80 de prizonieri. Prizonierele tinere și drăguțe erau sclavele lui sexuale. În fiecare seară, cobora să aleagă una dintre ele. Dacă îl refuzau, Palici le viola oricum și le făcea să treacă prin iad.“
„Prizonierii erau puși pe un pat metalic, legați pe burtă. Un electrod li se atașa la un testicul, iar celălalt era introdus în anus. Apoi se dădea drumul curentului. Unul dintre prizonieri s-a contorsionat atât de violent, încât și-a rupt coloana vertebrală. A murit. Și alții au murit sub tortură. Unii nu au mai putut suporta și s-au sinucis. Frica de tortură. Nu te poți pregăti pentru ea, nu o poți evita. Nimic nu o poate reduce. Frica de această violență este paralizantă. Nici măcar nu mai trebuie să torturezi. Obții ceea ce vrei. Palici a torturat oricum. Pentru plăcerea de a o face. Am redescoperit această frică la proces. Victimele sale, care au venit să depună mărturie, au mers cât au putut mai departe de cușca în care era ținut, pentru a ajunge la boxa martorilor, și nu și-au ridicat niciodată privirea spre el“.
Realitatea bate literatura.