În locul rubricii de sport
De pe vremea îndepărtată a lui Fănuș Neagu, „Rl“ n-a mai avut o rubrică de sport. Era o vreme în care toate publicațiile culturale aveau o astfel de rubrică, semnată, și asta e interesant, de scriitori: Teodor Mazilu, Radu Cosașu, Adrian Păunescu sau Corneliu Vadim Tudor. Am semnat eu însumi cronică sportivă în „Ateneu“ de la Bacău, cu decenii în urmă, apoi în „Adevărul“, în „Cotidianul“ și, ocazional, în „Rl“. Înainte de 1989, rubrica de sport își avea cititorii fideli. Care își manifestau sentimentele într-un mod foarte clar. Când Fănuș Neagu a botezat o celebră echipă de fotbal din Arad Baba UTA, abonații arădeni ai revistei și-au suprimat pentru un timp abonamentele. Alte timpuri. Cronicarii sportivi erau aproape exclusiv preocupați de fotbal. În ce mă privește, am încercat să mă refer și la alte sporturi. În „Cotidianul“ am comentat, prima oară în România, partide de snooker. Când Ovidiu Ioanițoaia mi-a propus să țin o rubrică de sport la Prosport, am propus una de șah, dar cu condiția să mi se faciliteze un abonament la reviste străine, la care nu aveam acces. Până la urmă, nu s-a făcut nimic. Morbul a rămas însă. Din când în când mi se face poftă să scriu despre sport.
Acum, de exemplu, când Simona Halep a revenit pe teren. După marea nedreptate care i s-a făcut. Nu știu, când scriu aceste rânduri, cum s-a soldat prima ei partidă după doi ani, din turneul de la Miami. Știu doar că o va întâlni pe Paula Badosa. Cele două se cunosc bine. Simona a învins-o în cele două partide disputate până acum. Sper din tot sufletul că Simona va redeveni campioana care a fost. S-au mai văzut cazuri. Deși tenisul se află într-o evoluție rapidă și imprevizibilă, iar doi ani de întrerupere a competițiilor nu sunt ușor de recuperat.
Să vorbim un pic acum despre tenisul masculin. Despre cel feminin, în curând. Trei promoții de jucători extraordinari se întâlnesc într-un număr de turnee anuale mai numeroase și mai competitive decât oricând în trecut. Să mă refer în acest articol la băieți. Prima promoție este a „veteranilor“, tenismeni trecuți de 30 și chiar de 35 de ani. Confirmă aproape inexplicabil Djoković. Nu se ține rău Murray. La 38 de ani, Monfils e ca la tinerețe. Alți doi-trei se prezintă onorabil. Între 25 și 30 de ani, Medvedev, Zverev sunt cei mai valoroși. Sub 25, un val de talente uriașe, Alcaraz, Sinner (liderii deocamdată ai generației), Ruud, Tsitsipas, Rune, Fritz, Norrie, Sonego, Musseti, Paul (teribil!) și mulți alții de același calibru. În doi sau trei ani, al lor va fi tenisul mondial. Nadal e ca și retras, Murray și Djokovici vor mai rezista cât le va mai permite vârsta. Bătălia se va da între ultimele două promoții. (N.M.) l
P.S. Și ce partide extraordinare văd chiar în această seară, când scriu aceste rânduri!
Uneori literatura ne spune și cum va arăta viitorul
Nu o dată, literatura adevărată ne oferă răspunsuri exacte despre ceea ce se va întâmpla în viitor sau, chiar, descrieri uimitor de limpezi ale unor situații oricând posibile (și validate de realitatea istoriei!). Iată un exemplu desprins din romanul Frații Karamazov: „Ce bine ar fi fost dacă ar fi pus atunci stăpânire pe noi franțujii! Un neam de oameni inteligenți care ar fi cucerit o națiune tâmpită și ne-ar fi alipit la ei. Atunci, altfel ar fi arătat lucrurile aici, la noi…“ – observă la un moment dat Smerdeakov, dezagreabilul personaj creat de Dostoievski. Și găsim că are dreptate propunând această versiune de istorie alternativă. E de reținut și replica Mariei Kondratievna (e vorba despre „fata proprietăresei, care s-a întors de curând de la Moscova, aceea care umblă în rochie cu trenă și se duce să ceară câte o strachină de ciorbă de la Marfa Ignatievna…“): „Crezi că acolo, la ei acasă, sunt mai breji? Eu, una, drept să spun, n-aș da un bărbat fercheș de la noi pe trei tineri de-ai lor, oricât ar fi ei de engleji!“ Aceste cuvinte rezumă o mentalitate în care predomină încrederea nejustificată în sine, ignoranța și disprețul față de ceilalți și cu precădere față de Occident, o mentalitate care, în zilele noastre, se concretizează tragic prin războiul absurd din Ucraina și prin amenințarea permanentă la adresa Europei și a lumii normale. Oricum, se cade să urmărim atent profețiile, mari și mici, ca și scenele arhetipale care stau îngropate în literatura de calitate și așteaptă acolo să fie descoperite de noi, cititorii, iar și iar. (G.C.)
Apariții editoriale
Au apărut recent câteva remarcabile volume de versuri, pe care le semnalăm cu interes. La editura clujeană Limes vede lumina tiparului volumul de versuri Roata de Vasile Igna. Am ales un poem: „Și de fapt era acolo o Grădină/ și o casă/ din bârne aproape putrede și joasă/ mai joasă decât pământul dar/ mai cuprinzătoare ca un pălimar/ ceresc cu toate petalele desfăcute/ de dediței somnoroși și parșive cucute./ Și ceva mai încolo un țarc/ locuit vremelnic de-un quarc/ un michiduță fără de coadă/ ce tot înnoadă și deznoadă/ copii, bătrâni, muieri și jivine/ rostogolindu-i din rău în mai bine/ și din pustie în cripte stelare/ unde chiar la intrare/ așteaptă păpuși cu brațe de pâslă/ trăgând fiecare/ de câte o invizibilă vâslă.“ l Tot la o editură clujeană, Școala Ardeleană, un poet devenit anul acesta septuagenar (îi urăm La mulți ani, cu prețuire!), Lucian Vasiliu, publică volumul Fragmonade. Poeme inedite 2018-2023, cu un cuvânt însoțitor de Ana Blandiana, care scrie: „Amestecul surprinzător și aproape patetic de emoție și ironie, de nostalgie și deriziune, jocuri de cuvinte și termeni religioși face din poezia lui nu doar o voce distinctă, in confundabilă în concertul generației, ci și o melodie, în același timp preclasică și dodecafonică, neliniștitoare.“ l La Editura Vinea, Nicolae Tzone publică volumul zece elegii, care se deschide cu aceste versuri: „haide scoală îmi zice iubita de parcă nu iubita era ci mama era/ haide scoală că vine apa vine dunărea și ne ia/ și pe urmă vine și marea neagră și ne ia și ea/ eu dormeam în brațe cu o carte care avea toate paginile albe/ de fapt cartea era deja scrisă de la un capăt la altul în mintea mea/ încă nu avusesem timp s-o transcriu pe hârtia de argint…“ l Între cărțile primite la redacție se numără și un volum de studii literare intitulat Scriitori din Basarabia (Editura Știința), de Daniel Cristea-Enache. Reproducem un scurt pasaj din prezentarea pe care i-o face Alex Ștefănescu: „Este prima carte serioasă dedicată acestui subiect, fiind scrisă cu spirit critic, rigoare științifică și talent literar. Dar mai mult decât orice, impune respect înaltul profesionalism al comentariilor critice, combinația de bun-gust între sobrietatea unui curs universitar și dezinvoltura publicisticii literare.“ Lectură plăcută! (Cronicar)
Din actualitatea locală și nu numai
Aflăm că, de fapt, declarațiile pline de emfază ale oficialităților noastre că România alocă peste 2,5 % din PIB pentru apărare nu sunt adevărate. Un raport oficial NATO arată că procentul real este de doar 1,6%! O altă știre prezentă peste tot în aceste zile este cea despre intrarea noastră, la 31 martie, în Spațiul Schengen aerian. Ne sunt oferite detalii peste detalii despre cum se vor petrece lucrurile de acum înainte în aeroporturi, sugerându-se că această admitere reprezintă un succes național, când, în realitate, înlesnirea aeriană obținută nu înseamnă mai nimic în comparație cu eșecul amânării la nesfârșit a acceptării noastre în Spațiul Schengen terestru. O altă noutate de neocolit a momentului este anunțul că în noaptea de sâmbătă spre duminică, 30 spre 31 martie, s-a trecut la ora de vară, ora 3 devenind ora 4.
Dar, după părerea noastră, cea mai importantă veste a acestor zile este că vremea și-a ieșit din rânduială și parcă din minți: la început de primăvară, brusc, după ninsori, este cald ca în plină vară, termometrele ne arată chiar și 30 de grade Celsius! Iar după vreme, și vremurile și-au ieșit din minți: atâta iraționalitate vedem în jurul nostru, în conflictele din ce în ce mai dramatice din Ucraina, din Fâșia Gaza. Și nu sunt singurele focare ale răului: alte amenințări, alte motive de îngrijorare ne vin de peste tot – mii de migranți asaltând granița dintre Mexic și Statele Unite, flagelul drogurilor care distruge noile generații, atentatele revendicate de ISIS în capitala Rusiei și, cu cuvintele lui Donald Tusk, „era de pre-război în Europa“.
La noi în țară, lumea a intrat în febra (în unele cazuri, în isteria!) alegerilor: alegeri politice, locale și europarlamentare, dar și prezidențiale, în breasla noastră. Ne vine greu să ne explicăm de ce se inflamează pentru astfel de mize atât de multe persoane care n-au nicio îndreptățire să ocupe asemenea funcții, căci le lipsește vocația, experiența, competența profesională pe care s-o fi demonstrat în timp. Primar general ar trebui să fie cineva cu viziune și cu pricepere, cu pragmatism, care fuge de populisme, care identifică în mod corect marile probleme ale Bucureștiului, care găsește și căile de rezolvare, și sursele de finanțare și care oferă termene clare, de la care nu se abate, de transformare în fapte a celor promise. Iar la Uniunea Scriitorilor cei care se încumetă să aspire la o asemenea funcție s-ar cuveni să întrunească simultan câteva însușiri: să fie un scriitor respectat în breaslă, cu o operă de valoare validată critic, un om activ, cu idei, echilibrat și decent, care cunoaște în amănunt funcționarea organizației și nevoile membrilor Uniunii, care este devotat breslei, având măsurabile realizări în favoarea scriitorilor, și care, în fine, are notorietate și este un bun manager. (E de observat: calitățile dintr-un domeniu nu se transferă automat și în celelalte domenii, așa cum mental suntem tentați adesea să facem și greșim!…) Dacă fixăm aceste condiții, atunci lista candidaților care se califică se micșorează teribil de mult și lucrurile se simplifică: sporesc șansele ca alesul să acționeze în folosul nostru, nedezamăgitor. Am scăpa, poate, și de spectacolul atâtor afoni care se cred privighetori și vor să cânte la operă. E de neînțeles cum de unii oameni au o percepție atât de greșită despre ei înșiși, încât se privesc în oglindă și văd pe altcineva, se proiectează în poziții care nu li se potrivesc și vor să îmbrace haine cu câteva măsuri mai mari. (G.C.)