Bruce Lincoln, profesor emerit de istorie a religiilor la Universitatea din Chicago și doctorand al lui Mircea Eliade, e un reputat specialist în istoria miturilor indoeuropene (îndeosebi în ce privește probleme de discurs, putere și violență în religiile Europei precreștine și ale Iranului preislamic). În mod neașteptat, dar cât se poate de necesar, readuce acum în atenție, printr-un nou volum, uciderea lui Ioan Petru Culianu, punând-o în legătură cu interesul acestuia față de legionarismul mentorului său, Eliade. Secrets, Lies and Consequences: A Great Scholar’s Hidden Past and his Protégé’s Unresolved Murder (Secrete, minciuni și consecințe: trecutul ascuns al unui mare savant și asasinarea neelucidată a protejatului său) se citește cu sufletul la gură și e totodată de o exemplară acribie.
Cercetarea pornește de la o motivație personală și reparatorie: cu puțin timp înainte de a muri, la 21 mai 1991, împușcat în cap, în clădirea Divinity School a Universității din Chicago, Culianu încredințase unui coleg, Mark Krupnick, un set de documente spre păstrare. Acestea s-au vădit mai târziu a fi traduceri în engleză ale unor articole scrise de Mircea Eliade în 1937-38. Printre ele, majoritatea celor în care Eliade își manifestase antisemitismul și susținerea pentru Garda de Fier, în Vremea, Buna Vestire și Sânziana. Totuși, unele dintre aceste articole, precum Meditație asupra arderii catedralelor din 1937 (în care Eliade justifica atacurile naziste la adresa evreilor) și, probabil, Piloții orbi lipseau. La vremea respectivă, puțină lume le cunoștea în mod direct (între timp, au fost și reeditate în limba română, fiind discutate în repetate rânduri). De aceea, discipolii lui Eliade încercaseră inițial să diminueze acuzațiile de antisemitism, din pietate față de mentorul lor, care negase mereu orice legătură cu fascismul. Evidența devenea însă tot mai limpede după tipărirea unor fragmente din Jurnalul lui Mihail Sebastian, acuzațiile mai multor cercetători din Italia, și faimosul articol Felix culpa, publicat de Norman Manea în „The New Republic“, în 1990.
Mai înainte de a muri el însuși, în 2003, Krupnick i-a dat lui Bruce Lincoln documentele, iar acesta, apăsat de respectul față de conducătorul său doctoral, le-a păstrat pur și simplu, evitând confruntarea cu trecutul politic al lui Eliade, până la pensionarea sa, în 2013, când, dintr-o eroare, textele au ajuns la gunoi, la golirea biroului său. Abia pierderea traducerilor care îi primejduiseră lui Culianu viața a declanșat un dureros proces de conștiință, în urma căruia Bruce Lincoln (cunoscător al unui număr impresionant de limbi antice și moderne) a învățat româna, pentru a studia articolele, a le traduce el însuși și a pune la îndemâna cititorilor de limbă engleză rezultatele cercetării sale. Demers în urma căruia a rezultat acest studiu temeinic, bazat pe o cunoaștere profundă a tuturor surselor și cercetărilor anterioare. Cât despre traducerea articolelor, publicarea i-a fost refuzată de către Sorin Alexandrescu, deținătorul drepturilor, urmând așadar să apară abia peste patru ani, când expiră copyright-ul în Statele Unite.
Moartea lui Culianu a stârnit multe speculații, fiindcă a rămas neelucidată până astăzi, în ciuda investigațiilor F.B.I. Dintre posibilele explicații, cel mai puternic s-a impus ipoteza lui Ted Anton din volumul Eros, magie și asasinarea profesorului Culianu (1996), care presupunea că Securitatea ar fi vrut să curme prin crimă criticile lui Culianu la adresa regimului Iliescu și sprijinul acordat de acesta Regelui Mihai. Înainte de a fi ucis, discipolul lui Eliade primise amenințări în termeni extremiști de dreapta, fapt considerat, până la apariția cărții lui Bruce Lincoln, o manipulare securistă menită să distragă atenția de la adevăratele motivații ale asasinatului politic. Rămânea totuși întrebarea, pusă și de Monica Lovinescu, de ce ar fi ales S.R.I. drept țintă un disident mai puțin vizibil decât alții (publicase o serie de articole critice în „Lumea liberă“ și un interviu în „22“, dar nu mai scria de ceva timp despre acest subiect)? Iar din perspectiva de azi (alta decât cea din epoca mineriadelor), nu e deloc limpede dacă într-adevăr au fost comise astfel de omoruri de tip execuție în Occident și după 1989, nemaifiind cunoscute alte asemenea cazuri postdecembriste.
Bruce Lincoln discută toate aceste aspecte și, pornind de la articolele lui Eliade, al căror rol în periclitarea lui Culianu nu a fost cunoscut până acum, respinge ipoteza amestecului securist, considerând (asemenea lui Moshe Idel) că asasinatul trebuie pus pe seama comunității de foști legionari și de neo-legionari refugiați în America, admiratori ai lui Eliade și ai văduvei acestuia, Christinel. Extremiștii l-ar fi pedepsit astfel pe discipolul preferat al lui Eliade pentru ceea ce considerau o dublă trădare: pe de o parte, pentru că descoperise întreaga amploare a trecutului legionar al magistrului, urmând să publice cele aflate, iar pe de alta, fiindcă avea de gând să se însoare cu colaboratoarea sa Hillary Wiesner, care era evreică. Dar pentru a ajunge la această concluzie, Bruce Lincoln dezvoltă o impecabilă analiză în etape. Mai întâi discută, în trei capitole precise și limpezi, contextul legionar, articolele în cauză și strădaniile lui Eliade de a le ține secrete. Apoi descrie situația lui Culianu la momentul asasinatului și modul ambivalent în care s-a raportat, de-a lungul timpului, la descoperirile despre Eliade, între speranța de a-l absolvi pe acesta și dorința de a-și păstra independența și integritatea academică.
Christinel Eliade fusese mințită de soțul ei că nu ar fi avut deloc de a face cu Legiunea, articolele fiind niște falsuri securistice, și susținea la rândul ei în continuare acest lucru, cu vehemență. Astfel, cei care se convinseseră de evidență, încercând după puteri să-l scuze pe Eliade fără a nega existența lor (precum Monica Lovinescu, Culianu și Mac Linscott Ricketts), nu aveau cum să o mulțumească. Nu mai puteau, eventual, decât încerca să îi ascundă publicațiile lor. E ceea ce nu i-a reușit lui Culianu, care și-ar fi dorit chiar editarea articolelor în engleză, alături de texte pozitive ale lui Eliade despre unii evrei (Moses Gaster și Mihail Sebastian), cu note și studii menite să atenueze discreditarea lui Eliade. Fiind împiedicat de Christinel Eliade să le publice (cu toate că Eliade îl autorizase testamentar să îi editeze o parte din articolele românești), a început să scrie el însuși replici la acuzații, încercând să preia unele justificări ale mentorului său, dar concedând gravitatea altor aspecte. Ba chiar trimisese articolele mai multor specialiști implicați în dezbatere, plănuind să publice intervențiile acestora (dintre care o parte cât se poate de critice) când a fost ucis.
Ce-i drept, Bruce Lincoln nu are cum da un răspuns clar la întrebarea dacă legionarii din Chicago vor fi reacționat criminal de dragul lui Christinel (dar fără ca ea să știe) la îndepărtarea treptată a lui Culianu față de Eliade (așa cum episcopul Thomas Becket a fost asasinat fără știrea lui Henric al II-lea, dar ca o anticipare a dorinței acestuia). Dar comparația minuțioasă, pe mai multe coloane, a felului în care referirile lui Culianu la trecutul politic al mentorului său au evoluat în timp, e impresionantă și nu lasă îndoială că denunțarea admirației lui Eliade față de o ideologie antisemită și întemeiată pe asasinate, chiar de către urmașul spiritual al acestuia, fie și cu scopul naiv de a salva ce se mai putea din reputația lui Eliade, era iminentă.
Totuși, fațeta „detectivistică“ a cărții e secundară. Perspectiva lui Bruce Lincoln, expiatoare la nivel personal și marcată de recunoașterea unor adevăruri dureroase, rămâne una de istoric al religiilor. Nu degeaba volumul are drept motto un citat din articolul lui Eliade „Lucruri de taină“, publicat prima dată în „Vremea“, în 1935, unde Eliade contrastează rolul secretelor în comunitățile „primitive“ și cele moderne: „Lucrul tăinuit devine, prin simpla lui tăinuire, primejdios omului și colectivității. Un «păcat» este un fapt grav, desigur. Dar un «păcat» nemărturisit, ținut ascuns, devine un fapt teribil. Forțele magice provocate de actul tăinuirii amenință cu timpul întreaga comunitate.“ De aceea, în comunitățile arhaice, toți membrii trebuiau să își mărturisească păcatele, în timp ce în lumea modernă, viața interioară și experiențele personale tainice sunt ascunse cu mare grijă. E ceea ce a încercat Eliade să facă, aducând nefericire celor care doreau să-i rămână loiali, iar cercetarea lui Bruce Lincoln are și scopul de a restabili echilibrul comunității de istorie a religiilor, spre a împiedica (psihanalitic spus, de această dată) revenirea celor refulate.
Volumul impresionează prin claritatea și acuratețea cu care reconstituie susținerea lui Eliade pentru Garda de Fier, modurile în care a încercat să-și ascundă trecutul și efectul nociv al minciunilor sale asupra apropiaților. Ar fi important să fie tradus și în limba română, cu atât mai mult cu cât numeroase aspecte tratate beneficiază de calmul celui aflat la distanță geografică. Vizibil, de exemplu, atunci când discută un pasaj al Monicăi Lovinescu despre intenția lui Culianu de a trece la iudaism, odată cu însurătoarea, pasaj pe care Bruce Lincoln nu ezită să îl catalogheze drept antisemit. În România, ipoteza unui antisemitism latent al Monicăi Lovinescu a stârnit reacții pătimașe atunci când a fost sugerată (la discutarea controversei despre „Felix culpa“, sau la menționarea admiratei disidente anticomuniste în Raportul final al Comisiei Internaționale pentru Studierea Holocaustului), iar o discuție științifică lămuritoare, neemoțională, pe texte, pare cu neputință la centenar, când predomină argumentum ad verecundiam.
Dincolo de toate acestea, Secrets, Lies and Consequences e și o carte de actualitate, într-o epocă în care reapar intelectuali atrași de idei extremiste, cu sau fără partid. Citind-o, înțelegi mai bine cum a fost posibilă admirația pentru naționalismul distructiv al Legiunii și al Căpitanului, precum și prețul unei vieți întemeiate pe minciună, indiferent de context.