Peste câteva zile, în Rusia vor fi alegeri. Acum vreo trei săptămâni, un bărbat care întruchipa speranța multor ruși, deținut într-o pușcărie dură, pentru criminali periculoși, dincolo de Cercul Polar, a murit subit. Occidentalii au cerut o anchetă independentă! Ca și cum într-un regim terorist-mafiot poate exista o asemenea anchetă. Alexei Navalnîi nu intenționa să candideze de data asta la președinția Rusiei, dar dezvăluise corupția, teroarea împotriva cetățenilor, se exprimase împotriva invaziei Ucrainei și, peste toate, supremă crimă, dezvăluise afacerea palatului de la Marea Neagră a fostului spion kaghebist. Când, în urmă cu nu multă vreme, zeci de mii de ruși ieșiseră în stradă, manifestând împotriva regimului instaurat de noul țar, câteva mii dintre ei înfundaseră pușcăriile. Gulagul a dispărut, nu-i așa? (Cam cum a dispărut și la noi cenzura în anii lui Ceaușescu!)
După ce s-a anunțat, totuși, moartea lui Navalnîi, corpul său a rămas arestat încă vreo două săptămâni. Mama eroului nu a putut să-și vadă fiul, mort în condiții necunoscute, decât foarte târziu. Acei ruși care mai aveau curajul să se exprime împotriva sistemului totalitar, au ieșit din nou în stradă, cu flori și lumânări. Poliția kremliniotă s-a repezit și asupra lor. Până la urmă, am văzut, i s-a permis mamei lui Alexei Navalnîi să-l înmormânteze creștinește. Creștinul de la Kremlin comandase presiunile ce s-au făcut asupra ei ca funeraliile să se petreacă în secret, de teamă să nu afle iar câtă lume îl va plânge în Rusia pe erou. De altfel, Alexei Navalnîi avertizase, cu câteva zile înainte de a fi ucis, că, dacă se va întâmpla, înseamnă că Putin se teme de el și de cei care-i împărtășesc ideile. Deci el și-a dat viața, pentru o idee. Odihnește (?) acum într-un cimitir de la marginea Moscovei.
Cei care-l iubeau și-și puseseră speranțele în el au găsit totuși drumul spre locul său de veci și, câteva zile după ceremonia oficiată de un singur preot, la poarta cimitirului, Borisovo parcă, s-au strâns mii, poate zeci de mii de oameni ce doreau să-l omagieze, mormântul i-a fost acoperit de flori, iar aerul din jur de tristețea acelor oameni, ale căror speranțe fuseseră spulberate. Culmea, dar numai dacă nu ai cunoscut un regim de acest tip, încă înainte de înmormântare, poliția îi somase pe cetățeni să nu iasă în stradă pentru a-l comemora, gestul fiind considerat manifestație neaprobată. Vreo 40-50 de persoane din sutele sau miile care au avut curajul s-o facă totuși au fost arestate. Nu vă întrebați sub ce acuzație ar putea fi trimise la închisoare, regimul terorist de la Kremlin găsește el un articol de lege pe care aceștia l-au încălcat. Și dacă, Doamne ferește! (sic!), n-ar găsi, fabrică repede unul, că doar el are puterea, iar nu oamenii aceia care sperau în Navalnîi! Metoda e veche și se aplică deseori chiar și-n state care se pretind mai democrate. Dacă, odată, demult, se spunea „mai sunt judecători la Berlin“, „mai sunt judecători la Moscova“ nu știu să se fi spus niciodată.
Duminica următoare înmormântării, alte mii de ruși au stat la coadă la poarta cimitirului care s-a închis brusc pe la prânz și se auzeau mii de voci ale celor care cereau să intre pentru a depune o floare. Nu-i vorbă că și în orele dinainte, cei care intrau trebuiau să lase (vorba aia veche) speranțele de a staționa: era interzis. Dar nici așa nu li s-a permis tuturor să intre și cei de-afară au fost siliți să-și arunce buchetele peste gard, așa cum, dincolo, în țările înfometate, elicopterele aruncă pachete cu alimente.
Masele acelea de oameni care nu cereau, deocamdată, altceva decât să fie lăsați să se exprime măcar cu o floare, dacă nu cu un vot, semănau cu cozile de-acum nu știu câți ani, de la secțiile de vot românești din Paris și din alte capitale europene. Aceia nu veniseră cu flori, ci cu dorința de a vota pentru o adevărată schimbare în România. Înăuntru, însă, nu mai era loc și timp ca să voteze toți, ca nu cumva speranțele lor, ale celor dinăuntru, să fie, ele, spulberate. Trec peste faptul că, până la urmă, nici speranțele celor de-afară nu s-au împlinit, cu toate că numărătoarea voturilor le dăduse dreptate.
Atunci când cetățenii unui stat totalitar nu sunt lăsați să voteze cum cred ei de cuviință, există așadar, și mă refer de data asta la florile rușilor pentru Navalnîi, și alte metode de a-ți exprima opțiunea. Pe podurile de flori nu s-a putut trece cu tancul dinspre Est, dar votul corect, până la urmă, a trecut. Dinspre Vest.
Florile din Rusia nu pot trimite pe nimeni nicăieri. Deocamdată. Se pot constitui, cine știe?, într-un vot demonstrativ care poate păstra vie speranța.