La simularea evaluării naționale din acest an au participat peste 164.000 de elevi. La limba și literatura română 42.834 de elevi (26.02%) au obținut note sub 5, 21.169 au obținut note între 5,00 și 5,99, 59.349, între 6,00 și 7,99 și 39.241, între 8,00 și 10,00. Statisticile demonstrează că majoritatea elevilor sunt de nivel mediu, ceea ce este firesc. Totuși, cifrele trebuie interpretate avându-se în vedere dificultatea subiectelor și modul de construire a acestora. Subiectele au avut un grad mediu de dificultate, așa cum cred că este normal să fie la un examen național. Modul în care sunt ele concepute este însă cel mai mare factor de eroare în stabilirea numărului de elevi pregătiți – foarte bine, bine, slab. Am spus, am scris, nu o dată, că subiectele și baremurile din ultimii ani, de la evaluarea elevilor de clasa a VIII-a, îi favorizează pe elevii slab pregătiți. Notele între 5 și 6 se obțin știind foarte puțin. Greu se obțin note între 9,40 și 10,00.
Ce mă interesează acum este altceva. La limba și literatura română, 44 de elevi au obținut nota 10 (din 164.593). Numărul mic de note maxime poate reflecta două aspecte pozitive: exigența evaluatorilor și/sau aplicarea precizărilor din baremul de notare (de exemplu, două greșeli de punctuație înseamnă scăderea a zece sutimi; în total, greșelile de scriere și/sau de punctuație presupun diminuarea notei cu până la 60 de sutimi).
La disciplina limba și literatura maternă au participat 9.841 de elevi. Din aceștia, 22 au obținut nota maximă. Asta înseamnă că 0,03% elevi de etnie română au obținut nota 10 și 0,22% elevi de alte etnii, cetățeni români, au obținut, la același examen, cu același tip de subiecte, la limba maternă, nota 10. Acest fapt statistic îmi demonstrează că nu am greșit cu nimic atunci când scriam – având în vedere numărul de ore din programul școlar al elevilor de altă etnie – că aceștia studiază și învață – atât limba și literatura română, cât și limba și literatura maternă – mai mult și mai bine decât etnicii români. Bravo lor! Vai nouă!
Calendarul oricărui examen național este stabilit prin Ordin de ministru, publicat în Monitorul Oficial. Potrivit calendarului pentru simularea evaluării naționale, vineri, 23 februarie a.c., toți elevii de clasa a VIII-a, care au fost prezenți la probele examenului, ar fi trebuit să afle rezultatele. Ei bine, nu a fost așa. În ziua comunicării rezultatelor, notele nu au fost afișate la avizierele școlilor și nici nu au fost făcute publice pe vreun site oficial. Unii diriginți i-au anunțat pe elevi, individual, telefonic. La școală, profesorii de limba și literatura română și profesorii de matematică au fost obligați să le spună elevilor și părinților, tot individual, notele și să discute lucrările, pe care nu se mai face nicio corectură. Nimeni nu trebuie să știe nimic despre celălalt, despre ceilalți. La niciun examen, nu trebuie să se afle cine este cel mai bun, cine a obținut cele mai mari note. O astfel de informație ar leza integritatea intelectuală și emoțională a elevului… Cât de greu este de înțeles că această secretomanie, care, chipurile, i-ar proteja pe elevi, nu face nimic altceva decât să facă din elevi niște viitori adulți neobișnuiți cu eșecul, cu competiția, cu evoluția? Ei vor fi tinerii de mâine slab pregătiți intelectual, dar și slab pregătiți emoțional! Political correctness, în toată splendoarea.
Despre simularea evaluării naționale s-a scris și se va scrie mult. Despre subiecte, despre note, despre platforma de evaluare digitalizată. Eu închei subiectul aici. Nu cred că mai poate fi spus ceva relevant și util. Rămân însă la note, la notă, mai exact. Acest „instrument“ de cântărire a gradului de cunoștințe a fost și este, pe zi ce trece, tot mai devalorizat. Citind cartea Articole despre educație și învățământ de Rabindranath Tagore, am aflat că articolul Învățământul și cultura, pe care l-a publicat în anul 1935, a fost scris după ce Tagore a citit o notă într-un ziar american, în care era criticat învățământul din Statele Unite ale Americii, „bazat pe toceală, menit să dezvolte spiritul de concurență, de invidie, lăcomie și să confere diplome unor oameni goi sufletește“. Așadar, încă din anii 1930, în cea mai dezvoltată țară din lume, învățatul pe dinafară, acumularea de cunoștințe și competiția intelectuală erau blamate și descurajate. La împlinirea unui secol de la acest fenomen (norocul nostru cu nesincronizarea), și în România se va întâmpla la fel. Sunt sigură că după dispariția catalogului clasic vor dispărea și notele, după modelul sistemelor de învățământ moderne, avansate, eficiente… Trebuie să spun și că, din punctul meu de vedere, autoritatea unui profesor venea, în primul rând, din pregătirea intelectuală, dar și din prestanța fizică, asigurată și de catalog. Acum, fără catalog, profesorii nici nu sunt recunoscuți de către elevii claselor la care nu predau.
Revin la note. În timp ce doar 44 de elevi au obținut nota 10 la simularea evaluării naționale, toți profesorii care vor susține lecții pentru a ocupa un post, prin restrângere de activitate, vor fi evaluați cu notă maximă. M-aș bucura să se demonstreze că nu am dreptate. Până atunci, rămân cu această certitudine. Urmărind notele din ultimii ani, obținute de profesori la lecțiile susținute pentru înscrierea la concursul național de titularizare și la examenul pentru obținerea definitivării în învățământ, mi-am dat seama că devalorizarea notelor se produce nu numai în/prin evaluarea indulgentă a elevilor, ci și prin supraevaluarea profesorilor. Aceleași note maxime se găsesc și în listele care cuprind condițiile specifice pentru ocuparea posturilor vacante pentru profesorii titulari, aflați în restrângere de activitate. Condiția omniprezentă este „Nota 10 la susținerea unei lecții“. Aș spune că avem noroc că puțini elevi obțin nota 10 la examene. Cu atâtea note maxime, și la evaluarea elevilor, și la evaluarea profesorilor, am risca să stabilim un record, iar recordul, de regulă, trebuie probat/dovedit.
În altă ordine de idei, dar în același registru, este bine de știut că oricine dorește să devină profesor trebuie să participe la concursul național de titularizare, la care trebuie să obțină cel puțin nota 7,00 (deocamdată!) și, ulterior, să obțină definitivarea în învățământ (examen promovat cu minimum 8,00). Zeci, sute, mii de oameni susțin în fiecare an concursul de titularizare, deși foarte mulți au obținut, o dată sau de mai multe ori, nota 7. Ceea ce nu înțeleg este cum se poate organiza concurs național de titularizare atunci când nu există posturi. An de an, repet, mii de oameni se înscriu la acest concurs, deși pentru foarte mulți nu există niciun post titularizabil/vacant, în județele de domiciliu, pentru disciplinele pe care le-ar putea preda. Este o risipă uriașă de resurse materiale, financiare, temporale, fizice, sufletești. Există județe în care de peste un deceniu nu a existat nici măcar o catedră vacantă la disciplina limba și literatura română. Cu toate acestea, în fiecare an, absolvenți de Litere sau profesori suplinitori se înscriu la concurs. Părerea mea de neexpert este că întreaga situație este contraproductivă pentru stat, pentru sistemul de învățământ, pentru oameni. De ce se ajunge la situația de a nu exista posturi/catedre vacante pentru concursul de titularizare? Aș putea răspunde și la această întrebare, dar răspunsurile sunt de notorietate pentru cei care lucrează în învățământ.
Mă refer în continuare la alte statistici. Nu am aplicat niciun chestionar, dar a fost suficient să-i aud vorbind pe oamenii întâlniți într-o stațiune balneară, oameni din toate zonele țării. Aș spune că 80% din părinți cred că profesorii primesc foarte mulți bani, deși nu fac nimic. În concepția majorității părinților, profesorii muncesc trei-patru ore pe zi, stau la catedră, stau la căldură, nu răspund de nimic și mai câștigă sume considerabile și din meditațiile la care îi obligă pe elevi să meargă. (Ministerul Învățământului a încercat de mai multe ori, încă dinainte de 1989, să le facă profesorilor norme întregi.) Așa or face mulți profesori, dar vreau să cred – mă încăpățânez să cred – că nu cei mai mulți și că raportul în acest caz este invers – 80% oameni devotați, 20% oameni plictisiți. Iar pentru că, spre deosebire de notele elevilor, programul profesorilor este nesecretizat, prezint în continuare programul unui profesor de limba și literatura română. Am în vedere ultimele săptămâni de școală: 5-24 februarie 2024. Luni, 5 febr., patru ore de curs, trei ore de corectare a lucrărilor curente, două ore de pregătire a lecțiilor. Marți, 6 febr., patru ore în Centrul de evaluare pentru corectarea lucrărilor de la simularea evaluării naționale, două ore de curs, două ore pentru pregătirea lecțiilor. Miercuri, 7 febr., cinci ore de curs, cinci ore pentru corectarea lucrărilor de la simulare. Joi, 8 febr., patru ore de curs, o oră de pregătire suplimentară pentru olimpiade și concursuri, o oră pentru corectarea lucrărilor de la simulare, două ore pentru corectarea lucrărilor curente, două ore pentru pregătirea lecțiilor. Vineri, 9 febr., cinci ore de curs, o oră pentru ședința Consiliului de administrație, o oră pentru corectarea lucrărilor de la simulare, două ore pentru pregătirea lecțiilor. Sâmbătă, duminică, corectarea altor lucrări de la simulare, corectarea temelor elevilor, corectarea testelor lucrate suplimentar de elevi pentru participarea la olimpiade, rezolvarea unor subiecte pentru Olimpiada de Lingvistică, citirea metodologiilor, a regulamentelor, a nenumăratelor mesaje-sarcini de lucru etc. Luni, 12 febr., patru ore de curs, o oră de pregătire suplimentară cu elevii clasei a VIII-a pentru evaluarea națională, o oră pentru predarea borderourilor de la simulare, două ore pentru pregătirea lecțiilor. Marți (nu mai există zi metodică), 13 febr., două ore de curs, cinci ore de serviciu pe școală, două ore pentru pregătirea lecțiilor. Miercuri, 14 febr., cinci ore de curs, două ore pentru corectarea lucrărilor formative, două ore pentru pregătirea lecțiilor. Joi, 15 febr., patru ore de curs, o oră pentru pregătirea suplimentară pentru olimpiade, două ore de serviciu la Școală după Școală, două ore pentru pregătirea lecțiilor. Vineri, 16 febr., cinci ore de curs, o oră pentru discutarea unor subiecte pentru olimpiadă, o oră pentru ședința Consiliului de administrație. Sâmbătă, 17 febr., zece ore pentru organizarea etapei locale a Olimpiadei de limba și literatura română și pentru corectarea lucrărilor. Sâmbătă, 24 febr., în vacanță, s-a desfășurat Olimpiada de Lingvistică. Alte zece ore consumate de profesorii implicați. În săptămâna 26 febr.-1 martie, la programul obișnuit adăugăm cel puțin șase ore pentru ședințele cu părinții și pentru discutarea lucrărilor de la simulare, individual, cu elevii și cu părinții acestora, orele (cel puțin șase) pentru desfășurarea etapei pe școală a Olimpiadei Lectura ca abilitate de viață, dar și orele (cel puțin zece) pentru efectuarea activității de cercetare științifică, impusă prin anexa la fișa postului, în conformitate cu noile prevederi pentru plata indemnizației pentru titlul științific de doctor. Astfel, în medie, un profesor de limba și literatura română, care nu se sustrage de la ce are de făcut și care nu este profesor diriginte (!), muncește, în medie, zece ore pe zi numai pentru școală! E puțin?