Selma Meerbaum (n. 5 februarie 1924, Cernăuți, Regatul României – d. 16 decembrie 1942, lagărul de muncă forțată germano-ucrainean Mihailowka din guvernământul Transnistria al Regatului României) este prezentată îndeobște ca fiind „o poetă de cetățenie română, care a scris în limba germană“, dar a publicat și traduceri din română, franceză și din limba idiș – în germană. Unii mai scriu numele ei și sub forma Selma Meerbaum-Eisinger, după tatăl ei vitreg, Leo Eisinger. Tatăl natural al Selmei, Max Merbaum, a decedat când Selma avea vârsta de 9 luni. Nu există nicio dovadă conform căreia Leo Eisinger, cu care mama Selmei s-a căsătorit după trei ani de văduvie, ar fi adoptat-o legal pe Selma, deci cu acte juridic valabile. S-a născut, acum 100 de ani, în Cernăuțiul pe atunci românesc, în comunitatea evreiască germanofonă de acolo, fiind verișoara de-a doua a lui Paul Celan (născut Antschel), tații mamelor au fost frați. Mama ei este născută Schrager. Selma a urmat Liceul evreiesc de fete de la Cernăuți, un liceu clasificat „LPF5“, după nomenclatura de atunci, începând să scrie și să publice poezii de la vârsta de 15 ani. Din 1939 s-au păstrat poezii semnate de ea, pe care ea însăși le-a transcris cu un stilou, fiecare poezie pe o foaie separată, legate ulterior, foarte probabil tot de ea, într-un album. Maeștrii ei literari erau Heinrich Heine, Rainer Maria Rilke, Klabund (un poet expresionist german, uitat în ziua de azi), Paul Verlaine și Rabindranath Tagore. Evreică fiind, a suferit toate ororile din secolul 20 sub regimurile fasciste din Germania și România, fiind întâi închisă în ghetoul de la Cernăuți, instituit la 11 octombrie 1941 de administrația Regatului României, fiind apoi deportată din ghetou, împreună cu părinții ei și cu aproape 30.000 de evrei cernăuțeni, în lagărul de muncă forțată de la Mihailowka (organizat de trupele naziste împreună cu aliații lor ucraineni). Lagărul de muncă forțată s-a aflat pe malul stâng al Prutului, în guvernământul românesc Transnistria. Lagărul Mihailowka s-a aflat sub administrație germano-ucraineană. De acolo a fost deportată mai departe, tot împreună cu mama și tatăl ei vitreg, într-un lagăr de sub comanda SS, „Cariera de piatră“ de pe Bug. Aici erau internați, printre alții, evrei obligați să scoată, să mărunțească și să transporte piatră pentru construirea unui drum de macadam, „Șoseaua de Tranzit IV“ (“Durchfahrtsstrasse IV“), care urma să facă o legătură directă între Moldova și regiunea Munților Caucaz. În acest lagăr, după nici șase luni (transportul cu familia Meerbaum sosise acolo în luna iulie 1942), Selma Meerbaum a murit de tifos și de extenuare, la nici 18 ani. S-a păstrat de la Selma Meerbaum un caiet-album cuprinzând 57 de poezii, trecute de ea, „pe curat“ și adresate iubitului ei, Leiser Fichmann (pe care-l cunoscuse la Cernăuți, prin organizația sionistă de tineret Hașover Hazair, din care făceau parte amândoi). Aceste poezii sunt considerate azi printre capodoperele liricii germane din secolul 20. Majoritatea poemelor sunt de dragoste și de natură, cu un puternic iz de romantism, pe un fond de accentuată melancolie (marca Klabund). Culegerea a fost intitulată de ea Blütenlese, adică, în traducere aproximativă „Buchet de flori“ sau „Culegere de flori“, Poeziile Selmei Meerbaum au fost salvate de două prietene și colege de școală ale ei, Renée Abramovici-Michaeli și Else Schächter-Keren, cărora le-a încredințat albumul Leiser Fichmann, înainte de a fugi din Cernăuți pentru a se îmbarca pe o navă cu destinația Israel. Nava, „Mefkure“, un velier cu motor, a fost scufundată, prin torpilare, în Mediterană, în 4 august 1944. Se pare că de un submarin englez. Nu au supraviețuit decât unii membri ai echipajului și patru pasageri, nu și Leiser Fichmann. Poeziile Selmei Meerbaum au ajuns doi ani mai târziu în Israel, în bagajul celor două prietene ale poetei. Fiind scrise „în limba ucigașilor“, cele 57 de poeme nu au fost publicate în Israel inițial decât într-o singură ediție, limitată, în anul 1976, de un fost profesor (Hersch Segal) al Selmei Meerbaum de la Liceul în limba idiș pentru fete, „Hofman“, din Cernăuți. Aveau să devină cunoscute în spațiul de limbă germană abia în 1980, urmare a unei inițiative a poetei vest-germane Hilde Domin. Între timp, au apărut în cel puțin opt ediții, inclusiv însoțite de ample studii filologico-genealogico-biografice și lingvistico-poetologice. Am tradus câteva dintre poeziile cu tentă impresionistă, considerate de exegeți ca fiind printre cele mai reușite ale Selmei Meerbaum.
Viața aș vrea să mi-o trăiesc (Poem. Ich möchte leben…)
Arborii, scăldați într-o lumină blândă
Prezentare și traducere de Werner Kremm