Înainte de a trece la subiect, fac un ocol prin memorie pentru a-l așeza într-un cadru mai larg. În 1993, participînd la International Visitor Program, oferit de Departamentul de Stat al SUA, am ajuns în Los Angeles la o organizație, care se numea Feminist Majority. Habar n-aveam pe atunci ce înseamnă mișcarea feministă organizată, militantă.
Doamna care m-a primit (președinta organizației) avea CV-ul meu și m-a întrebat din start, după ce ne-am salutat, cîte femei lucrează la „Academia Cațavencu“. Am spus că avem o secretară, o contabilă. Nu, mi-a zis ea, cîte sînt în redacție? Niciuna – pe atunci, ăsta era răspunsul.
Dar în „Divertis“? Păi, la fel, am zis. S-a uitat la mine cu un aer dezaprobator. Ca s-o îmbunez, i-am spus: „Am și o veste bună. Atît eu, cît și colegii mei bărbați de la «Cațavencu» și «Divertis» care sîntem căsătoriți, sîntem căsătoriți cu femei“. Nu am îmbunat-o și mi-am dat seama prea tîrziu ce gafă comisesem. Am rămas cu impresia că și ea era căsătorită tot cu o femeie. Dar nu am spus nimic, nu am vrut să distrug cu totul atmosfera fals cordială dintre noi. Ne-am despărțit asigurînd-o că voi scrie articole în care să vorbesc despre eroine care schimbă imaginea „milenară“ a femeii aflate în umbra bărbatului.
Mai jos voi vorbi despre două figuri feminine care se afirmă într-un mod cu totul și cu totul diferit. Și care luptă cu arme diferite pentru emancipare, pentru planetă, să zic așa.
Pe Greta (pe numele ei întreg Greta Tintin Eleonora Ernman Thunberg) o știe toată lumea. E adolescenta cu codițe, încruntată, care se răstește la toți conducătorii lumii, îi ia la trei păzește și le vorbește de sus, de la înălțimea cîtorva clase, dintr-o școlaritate abandonată. Cum e rost de vreun scandal cu iz ecologic, hop! și Greta. Se pozează, se lasă arestată pentru presă, se încruntă și vociferează. În spatele ei, desigur, un întreg sistem de exploatare despre care nu se prea vorbește, pentru că, fiind de stînga, nu e voie. E clar ca bună ziua că ea este produsul unei mișcări greu vizibile, că programul ei și discursurile ei sînt gîndite de altcineva.
Nefericita codană supraturată a abandonat școala, nu mai are nevoie să învețe nimic, știe destul încît să predice zi de zi despre viitorul planetei, despre catastrofe, despre nenorocirea capitalistă. Dacă în țara ei de baștină ar fi funcționat eficient protecția copilului, probabil că nu s-ar fi ajuns aici. Nu ar fi fost lăsată să-și etaleze deficiențele psihice în locuri publice. Și nu ar mai fi funcționat ca un exemplu „reușit“ de abandon școlar.
Sabrina este la polul opus. Nu iese la manifestații, nu se ceartă cu puternicii lumii, nu se luptă pentru a apărea la jurnale televizate sau pe rețelele sociale. Pentru că ea are ce face, are ce studia.
Sabrina Gonzalez Pasterski s-a născut în data de 3 iunie 1993, în Chicago, dintr-un tată american și o mamă cubaneză. Pasionată de știință, a fost încurajată de părinți și, la 14 ani, și-a comandat un kit de avion pe care l-a montat. La 16 ani, devine cea mai tînără persoană care a zburat cu un avion construit de ea însăși. La vîrsta de 19 ani a încheiat studiile universitare la Massachusetts Institute of Technology, fiind prima femeie care a terminat prima în ultimele două decenii de pînă la ea. Iar la 25 de ani și-a luat doctoratul la Harvard, avîndu-l pe Andrew Strominger, un fizician celebru, conducător de doctorat. A obținut o bursă post-doctorală la Princeton. A lucrat la experimentul Compact Muon Solenoid, la CERN. La 27 de ani, a fondat Celestial Holography Institute (habar n-am ce vrea să zică asta, dar îmi place cum sună!).
În 2016, Stephen Hawking o citează de mai multe ori pentru cercetările sale. Iar Jeff Bezos își face un tricou cu imaginea ei și îi propune să se alăture proiectului său Blue Origin, o companie de astronautică. Bineînțeles că și NASA îi propune, de asemenea, să o angajeze pe o poziție importantă.
Ei bine, Sabrina a refuzat ambele propuneri, spunînd că vrea să se dedice cercetării pure, fără presiuni exterioare. Se alătură centrului de cercetare Perimeter Institute for Theoretical Physics din Waterloo, Ontario, Canada, unde studiază cîmpuri și corzi cuantice. Evident, nu înțeleg ceea ce face Sabrina, dar am reținut, pentru că sună frumos și pentru un profan, că ar fi descoperit „un nou efect de memorie observabil în gravitație“. Ce metaforă poate fi asta: memoria căderii, memoria atracției gravitaționale!
Sabrina nu este doar un om de laborator, are și o activitate civică. Originile ei cubaneze au determinat-o să încurajeze promovarea învățămîntului științific și tehnologic și al matematicii în rîndul fetelor din Cuba.
În vreme ce Greta e un exemplu pentru cei care vor să abandoneze școala, Sabrina promovează știința, învățămîntul, dînd un exemplu strălucit de carieră academică.
De aceea vă întreb: Sabrina sau Greta vor salva planeta?