Roata (și cum seceta)
Și cum seceta și ploaia își cam făcură de cap
se odihneau acum lângă fântână
cu câte-o carte abia începută în mână.
Suferiseră de foame și de uscăciune
descântau când un tăciune
când un cărbune
poate le va vedea cineva suferința
poate va veni Mutul de la Maglavit
să le aducă ceva mai bun de citit
chiar el care cum se știe
se ferea să pună mâna pe orice hârtie.
Doar că Valea nu era calea pe care
să se plimbe Muții și Mutele la întâmplare
nici să facă alte presupuneri
decât cele scrise în Numeri
și-n Apocrife
de șoimii cu creioanele atârnate de grife.
Și ce dacă suferă de foame și de sete
ca două doamne estete și foarte cochete?
Adicătelea Seceta și Ploaia pasămite
nu-și puteau permite
să facă abstracție de mode și meteorologi
unii peltici alții de-a dreptul ologi
și să lase Valea în Crucea ei abia sfințită
când trează când abia ațipită
dar niciodată pe deplin suferindă
precum o nebunatică ghindă
care-și lăsase căciula să cadă
înainte să înflorească prima zăpadă
și să nu-i pese de ce-o să spună stejarul
când va trece prin spatele lui Rotarul.
Spița (nu toate lucrurile)
Nu toate lucrurile au nume unele mor anonime
într-o somptuoasă uitare de sine dar continuând
să scormonească după litere și după silabe
încrucișându-se într-o devălmășie în care
nu e nicio scăpare și nicio lumină de care
să se sprijine ori să se țină. Întunericul zilei
e-un stup în care albinele nu mai au trup și
murmură asemenea unor valuri de noroi
iscate de judecata de apoi un fel de fără de
fund hău în care nicio regină nu hotărăște
ce e bun ce e rău. Unul crede că vede lucruri
pe care nu le vede altul desenează cu cretă
o căsuță cochetă în care nu locuiește nimeni
în afară de o umbră deloc sumbră și o pasăre
cu coada rotată despre care nimeni nu știe
dacă e moartă sau vie. Ea spune că nu-i este
deloc și de nimenea frică deoarece toate
lucrurile se ridică și pică așa cum ar cădea
o pară într-un sfârșit de vară în care gravitația
e egală cu o pală de vânt ce a zburlit și mai
crunt părul lui Einstein altfel destul de rar
și cărunt lăsând loc să aterizeze pe frunte
cifre și litere ridicate la pătrat și o roată
cu spițele ca niște cuie de care atârnă tot
felul de nume. Precum norii ce suie sau
coboară la întâmplare ca niște pleoape ce
dezvelesc răsăritul sau apusul de soare.
Spița (în fiecare dimineață)
În fiecare dimineață ca într-o peșteră cu
pereții de gheață verbele strălucesc se înhață
se despart pe rând în silabe stau în cap umblă
în două labe și pentru a treia oară îi întreabă pe
Mister și pe Căprioară dacă au văzut măcar o
secundă fata când trecea lux incorporata peste
puntea scundă a Văii înfășurată într-o pânză
diafană prin care i se vedea inima ca o rană
ce în loc de artere avea niște sfere cu marginile
reflectate în ale apelor unde și cu mijlocul în
niciunde. Privesc văd contemplu spuse Mister
coborând treptele unui templu pe care-l zidise
în sine și mă văd tot pe mine. Eu spuse
Căprioara tocmai ce-am coborât scara care
legase prea strâns iarna cu vara și drept să-ți
spun mi s-a părut că am văzut un chip de lut
ars într-un foc aprins de o stea cam pirpirie
cum sunt cam una la o mie. Și cum totuși se
vedea destul de bine deoarece norii erau
curați primeniți de întunecime cred că
fata era chiar lux incorporata. Dar mai bine
întreab-o pe Niobe cu siguranță ea nu are
nevoie de descrieri și probe.
Respirație (și văzându-i trupul)
Și văzându-i trupul cum se răsucește
în vârtejul flăcării ar fi putut crede
că asta e totul. Și că după-amiaza va fi
tot ce-a mai fost o preumblare printre
arborii cu ramuri de wolfram
ai Văii
printre Apollonice busturi
câini costelivi biciclete și fuste-nflorate.
Doar că ea
a văzut ochi strălucind și mai straniu
și crucifixe mai negre ca tuciul
tălmăcind cenușa unui suflet abia risipit.
Și coruri a auzit mai triumfale decât
bătălii câștigate în ultima clipă
și țări mai pustii decât țara pustie
păzită de-un miglior fabbro cu pălărie de
fetru trasă pe ochi și-o cușcă
cu gratii de verbe la timpul trecut.
Simple ecouri sunt pașii ei
mireasmă e fumul asemeni cu
norii, faguri puhavi ai trupului
gazde complice a vieții.
Sunt vie spune și moartea ta
îmi stă neputincioasă alături.
(Din volumul Roata, în curs de apariție)