Fulguraţii lirice

Poet cu o gamă largă de exprimare, Mircea Petean este obișnuit să-și reordoneze poemele publicate în volume separate de-a lungul anilor în antologii de autor care reliefează unitatea tematică și diversitatea stilistică a liricii sale. A procedat astfel în reeditarea unitară a celor trei Cărți de la Jucu Nobil care îl consacră printre congeneri și, mai apoi, Trilogia transilvană. completată cu inedita Trilogie ligură. În volumul recent În zori / At dawn/ A l’aube/ All’alba, autorul părăsește domeniul trilogiilor vaste spre a-și valorifica predispoziția spre formula poemului comprimat de tradiție japoneză. Imboldul creator este mărturisit într-unul din cele două „definiții“ prefațatoare cu titlul Haiku: „Cu cât cobor mai adânc în propria fire,/ cu atât mai puternice-s/ pulsațiile Firii“. În volumul românesc cu traducere trilingvă (engleză, franceză, italiană), înclinația spre haiku nu este atât formală (fără a respecta normativul silabic specific limbii japoneze), cât mai degrabă spirituală, în acord cu vocea lirică interioară. Primele semne accentuate ale cultivării poeziei clasice cu formă fixă apar în volumul Lovituri de nisip din 2004, în grupajul Ploi, zăpezi, felurite. Fiind completat în acest volum cu secvența Alte lovituri de nisip. Concepția creatoare se amplifică în Trilogia ligură din 2022. Cred că de aici se declanșează inițiativa ambițioasă de integrare în circuitul comunicării internaționale, prin versiunile engleză, franceză și italiană ale ciclului Lumină de august. Întrucât grupajul Dariei de haikuuri cu această temă ordonatoare este preluat aproape integral în actuala antologie. De remarcat că, în dinamica poeziei românești postbelice, atrași de modelul sau maniera localizată a poeziei orientale au fost, mai cu seamă, exponenții generației șaizeciste: Nichita Stănescu, Gheorghe Grigurcu, Marin Sorescu, Gheorghe Tomozei ș.a., urmați mai târziu de câțiva optzeciști perfecționiști.

Pentru Mircea Petean cugetările înveșmântate în uniforma haikuului se îngemănează cu reverberațiile confesiunii intime cu suport familial. În primele trei cicluri ale volumului – Bunicul și marea, Tăcerile bunicului, Din zicerile bunicului –, el își asumă condiția bunicului care se adresează meditativ nepoatei Daria, născută în provincia italiană Liguria. „Zicerile“ lui pendulează între reflecția metafizică („La început a fost Tăcerea/ și Tăcerea era dincolo/ de Dumnezeu „) și sfatul de bunic încurajator („du-te – arată-le ce poți/ și poarta școlii s-a închis/ în urma Dariei“) sau amintirea casei părintești pustiite („casa părintească a poetului/ e – de-acum – adăpost/ pentru câini, pisici și alte dihănii“). Peisajul genovez abrupt de la marginea mării reflectat de vocea interioară îi germinează expresiv cunoașterea de sine: „între mine și sinele meu/ Muntele – teritorii/ părăsite“; „între liniște și tăcere/ Sinele meu – teritorii/ ocupate“. Într-alt grupaj dedicat Dariei, Lumină de august, autorul haiku-urilor adaptate compozițional își îndreaptă privirea transfiguratoare de poet post-modern spre relieful stâncos al provinciei și configurează simbolistica pietrei durabile în cursa perenității cu timpul. El admiră rezistența epocală a stâncilor de-a lungul vremii („ouă de piatră pe aleea/ către Văile Pallavicini – pe urmele/ omului cavernelor călcăm“), neclintite sub semnul temeiniciei („pe colina de piatră/ ferecată în piatră –/ case de piatră“). Remarcabile sunt și Variațiuni-le pe tema Umbrei, începând de la „umbra primului cuvânt“ până la „umbra ultimului poem“. Dar motivul ordonator al secvențelor tematice este al luminii călăuzitor-inspiratoare („cerul e-atât de înalt/ deasupra minții – / noapte albă până în zori“) din zorii zilei care împrăștie umbra lumii („lumina de august pe deal/ în zori – umbra dispare/ sub pietre“), cum sugerează titlul volumului. Este îndeosebi lumina care se arată pe bolta cerească înainte de răsăritul Soarelui, nutrind trăirile interioare și cugetarea poetică. Cum rostea poetul altădată: „Textul din zori a crescut dintr-un enunț desprins din rostirea lăuntrică incontinentă“. Compoziția nucleului titular al volumului este rotunjită cu secvențele unitare Cascada întreruptă, Reminiscențe, Sfârâiacul și Dimineți de mai.

Grupajul inedit care încheie culegerea antologică, Întâmplări din grădinile Anei, cel mai amplu, este și cel mai apropiat de spiritul haikuului prin contopirea registrului confesiv cu fulgurațiile gândirii poetice. Cum mărturisește poetul în textul introductiv: „Mie-mi place s-o ascult pe Ana vorbind cu plantele în grădinile ei (…) De câte ori mă uit în această japonezărie, îmi trece prin cap un haiku“. Dar și în enunț liric: „îmi înmoi pana/ în cerneala irisului – / ultima dimineață de mai/ vestește ziua nașterii tale,/ Ana,/ acum o seamă de ani…“ Mircea Petean se exprimă aici în maniera unui post-parnasianism cu rezonanțe macedonskiene, purtând pecetea personală: „un candelabru întors, cu zeci de brațe,/ albăstrița Anei – // un mușuroi de albine…“ ; „un pâlc de margarete/ în preajma tufei de Yucca – / o, câtă smerenie“; „trandafirul alb/ a înflorit din nou/ și suntem la început de brumar, Doamne!“; „despre metamorfoză-mi șoptește/ zi după zi/ planta mistică – lantana“. Concepută sub imperativul perfecțiunii formale, În zori / At dawn / A l’aube/ All’alba este o carte (expresiv ilustrată de Ion Codrescu) care completează profilul energicului poet ardelean.