Pe Dan Popescu l-am cunoscut cu mulți ani în urmă, când proaspătul galerist de atunci a venit împreună cu Dumitru Gorzo la Craiova, propunând organizarea unei expoziții cu tematică erotică la Galeria „Arta“. În mod evident, aceasta a agitat spiritul pudibond al urbei, fiind obligați să acoperim geamurile galeriei cu hârtie, iar pe ușă să menționăm că este interzis celor sub 18 ani. Privind însă ce se întâmplă acum cu scandalul și sancțiunile date celor de la ArtSafary din cauza expoziției „Nymphs and Zombies“ a lui Paul Baraka, orgoliul meu provincial tresare satisfăcut că totuși oltenii mei au procedat mai „soft“.
Având în vedere aceste vechi și noi istorii, dar mai ales fiind curios să vizitez locul în care se desfășura Expoziția Dan Popescu, în decembrie anul trecut am participat la unul dintre tururile ghidate de însuși Dan Popescu, ce prezenta propria sa colecție. Spațiul de desfășurare, Palatul Lahovary, monument istoric din inima Bucureștiului, este o clădire de mari dimensiuni în prag de renovare. Deși interesant ca arhitectură, (arhitect Louis Blanc, 1899) și cu o istorie fascinantă (a fost proprietatea avocatului Ioan Lahovary, tatăl Marthei Bibescu) palatul rămâne doar un fundal spectaculos pentru expoziția pe care o adăpostește temporar. Dan Popescu, devenit între timp unul dintre cei mai vechi galeriști din capitală, începându-și activitatea în 2002, a decis să își expună în acest loc special, aflat în pregătire de șantier, o importantă parte a colecției sale de artă. În cei 22 de ani de activitate, galeria sugestiv intitulată „H’Art“ a devenit un reper în peisajul artistic românesc, focusându-și atenția pe acea generație ingrată care, începând să activeze din anii nouăzeci, a fost forțată să traverseze deșertul arid și sălbatic al tranziției românești. Libertatea câștigată după 1989 a debutat cu o lungă și grea agonie, când toată lumea era confuză și contestatară în încercarea de a-și retrasa reperele, mai ales pe cele morale. Și de parcă toate acestea nu ar fi fost suficiente, presiunea discursului artistic la nivel internațional, aflat la rându-i într-o perioadă de tranziție, promova accentuat noile forme de expresie vizuală – arta video, arta digitală, arta multimedia, vechile forme „plastice“ precum pictura, sculptura și grafica fiind considerate aproape anacronice mileniului în care abia intrasem. Ei bine, tocmai într-o asemenea epocă, Dan Popescu a optat să practice o afacere utopică și fără nicio perspectivă, mai ales din punct de vedere material. A miza atunci pe pictură părea o gravă debusolare, chiar și pentru mulți dintre profesioniștii domeniului. Cei care aveau bani preferau să investească în valori sigure, în arta veche sau măcar în artiști deja afirmați ceea ce, în esență, a rămas aproape la fel și astăzi. De aceea, într-un moment când U.A.P.R.-ul părea că se destramă, când Ministerul Culturii era ca și inexistent, preocupat să distribuie puținii bani pe care îi gestiona spre manifestări derizorii cu un accentuat spirit populist, doar unele muzee și zona privată mai încercau să țină ștacheta, atât cât se putea.
Despre această perioadă care a durat mai bine de un deceniu a povestit Dan Popescu, prin intermediul celor aproape 600 de lucrări pe care le expune. Deoarece nu am spațiu suficient să pot scrie despre fiecare din cei 42 de artiști incluși în acest proiect, mulți dintre ei fiind astăzi nume cu notorietate în arta contemporană românească, îi voi enumera în ordinea lor alfabetică: George Anghelescu, Vioara Bara, Cătălin Bădărău, Ana Bănică, Ion Bârlădeanu, Marius Bercea, Matei Branea, Florin Ciulache, Codruța Cernea, Tudor Codre, Aurel Cogealac, Nicolae Comănescu, Radu Comșa, Suzana Dan, Ovidiu Feneș, Dumitru Gorzo, Lucian Hrisav, Mircea Ionescu, Ioana Joa, Bernard Joisten, Robert Köteles, Bianca Mann, Ioana Marșic, Gili Mocanu, Anca Mureșan, Vlad Nancă, Giuliano Nardin, Tara von Neudorf, Tets Ohnari, Alexandru Paul, Adrian Preda, Ramon Sadîc, Donald Simionoiu, Mircea Suciu, Roman Tolici, Virginia Toma, Ștefan Triffa, Ștefan Ungureanu, Ioana Ursa, Ecaterina Vrana, Marian Zidaru, Victoria Zidaru. În cele două anexe ale Palatului Lahovary sunt expuse două intervenții instalaționiste semnate Victoria Zidaru și Anca Mureșan.
Între artiștii reprezentați de Galeria H’Art regăsim nume ale unor artiști din diverse generații, unii mai vechi, alții mai noi, însă toți au un anume profil comun, pe care Dan Popescu îl conturează foarte plastic, în stilul său colorat: „Acel artist de tip cactus cu țepi a făcut artă cu disperare, în deșert, fără speranță, imaginând o putere plastică care putea fi văzută și-n pădure și pe lună. E arta unor caractere puternice pe care am încercat să le slujesc cu loialitate, dedicație și înțelegere. E o artă care dă seama de natura liberă a omului, de statutul unic al imaginației și de instinctul uman primordial, acela de a fi artist.“ Acest negustor de artă „anti-comercial“, cum a și fost etichetat, din stirpea lui Richard Demarco, absolvent de filozofie, își orientează opțiunile artistice în raport cu Nietzsche, căruia îi plăcea să își surprindă auditoriul afirmând: „Geniul meu stă în nările mele.“ Este probabil și motivul pentru care am asistat la un foarte coerent și relaxat discurs curatorial, subiectiv asumat, autobiografic într-o bună măsură, care a radiografiat neacademic și evident sentimental arta unei generații, dar mai ales a unei epoci contorsionate, urmărindu-i parcursul atât de sinuos, relevându-i conformismele, tensiunile dar și temele predilecte, printre care un loc de seamă îl ocupă tabuurile din zona sexuală, din cea religioasă și nu în ultimul rând tabuurile culturale.
Așadar, Expoziția Dan Popescu este o expoziție de recuperare, poate cea mai importantă de până acum, dar și un manifest vizual al generației de artiști sălbatici din perioada tranziției, reflectând reperele și iluziile ei, cu eșecurile multiple dar și cele câteva victorii, văzută prin ochii unui „soldat“ aflat în tranșeele acestei lupte, pusă „în scenă“ inspirat de arhitecta Oana Bădărău care, împreună cu Dan Popescu, a reușit, în pofida frigului, (clădirea nu este încălzită) să creeze o atmosferă caldă și empatică.