Statul și recunoștința

M-am gândit în ultima vreme că s-ar putea ca oamenii care citesc această rubrică să se fi plictisit de pesimismul meu și de situațiile negative despre care scriu. Astfel, am luat decizia că trebuie să găsesc și subiecte care să-l bucure pe cititor. Nimic mai greu, când problemele zilei, din domeniul învățământului, sunt: bursele elevilor, salariile profesorilor, indemnizația pentru titlul științific de doctor, aplicarea legii învățământului preuniversitar (legea cuprinde 251 de articole, iar numărul actelor prin care se prorogă aplicarea unor articole este de 281) și altele asemenea.

Acum ceva timp, am publicat în paginile „R.l.“ textul Școala și recunoștința. Mă refeream atunci la lipsa de recunoștință cvasiomniprezentă în lumea școlii. O lipsă de recunoștință evidentă de la mare la mic. De la inspectori care rar promovează profesori merituoși la directori care aleg profesori mai puțin dedicați și la elevi care preferă profesori lasă-mă-să-te-las. Mi-am dat seama însă că închizătorile lanțului sunt instituții mai importante, pentru care recunoștința se reduce la câteva articole de lege sau la o obligație dictată de anumite circumstanțe sau de anumite persoane.

Se cade să concretizez situațiile. Legea 198/2023 (la fel ca precedenta lege a învățământului) cuprinde în textul său un capitol XV referitor la Distincții și premii. Conform acestuia, profesorii pot primi, anual, în limita unor procente, următoarele tipuri de distincții și premii: gradație de merit, premiul pentru activitate suplimentară – noutate în legea actuală, Ordinul Spiru Haret, clasele Comandor, Cavaler și Ofițer, Medalia Membru de onoare al corpului didactic, diploma Gheorghe Lazăr clasele I, a II-a și a III-a, diploma pentru inovare și digitalizare în educație, diplomă de excelență, scrisoare de mulțumire publică. Ultimele patru tipuri de diplome se acordă pentru 1% din numărul total al posturilor didactice din fiecare județ/sector al municipiului București.

Nu îmi amintesc ca vreun profesor activ sau pensionabil din județul în care profesez să fi primit în ultimul deceniu vreo diplomă, vreo medalie sau vreun Ordin, prin care să-i fie re ­cunoscute munca, talentul, devo ta ­men tul, performanțele în domeniul în vățământului. Am căutat să găsesc un document care să înregistreze nu ­mele profesorilor cărora Ministerul Educației le-a recunoscut meritele. Nu am găsit. E posibil să existe și eu să nu am cunoștință de el.

Sunt destui cei care vor spune că dacă nu a primit nimeni premii și distincții înseamnă că este posibil să nu fi fost nimeni care să le merite. Totuși, chiar și pentru un pesimist ca mine, această probabilitate nu există. Școala a avut, are și va avea oamenii ei, care nu sunt doar un număr, care sunt chiar sufletul ei. Medalia Membru de onoare al corpului didactic și diploma de excelență se acordă cadrelor didactice pensionate sau pensionabile, cu activitate deosebită în învățământ. Cum să nu existe în fiecare județ profesori pensionabili și pensionari care să merite apreciere și mulțumire publică? Că nu ar fi fost, că nu ar fi, că nu vor fi foarte mulți, asta este altceva. Oricum, și dacă un județ ar avea mulți profesori îndreptățiți să primească distincții, nu toți ar avea și șansa, fiindcă totul – adică numărul premiilor, al diplomelor, al Ordinelor – se stabilește obiectiv, prin calcul matematic…

Alții vor spune că este suficient că profesorii primesc gradație de merit, care reprezintă 25% din salariul de bază. Gradația de merit se acordă anual, prin concurs de dosare, pentru o perioadă de cinci ani, pentru 16% din posturile didactice existente la nivel județean/la nivelul municipiului București. Adică, într-un județ cu 300-400 de profesori de limba și literatura română, în fiecare an, câștigă concursul 3-7 persoane. Așa se face că în fiecare județ sunt profesori cu vocație, mai ales din mediul rural, care nu obțin gradația nici măcar o dată în toată cariera. Pot oricând argumenta, nu e loc însă aici.

Tot o formă de nerecunoștință, de nerecunoaștere și de neapreciere a muncii intelectuale o reprezintă și modificarea articolului 14, alin. 1, din Legea 153/2017: „Personalul care deține titlul științific de doctor beneficiază de o indemnizație pentru titlul științific de doctor în cuantum de 50% din nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, care se acordă lunar numai dacă își desfășoară activitatea în domeniul pentru care deține titlul și dacă are prevăzute în fișa postului un set de atribuții obiective și cuantificabile care să permită verificarea lunară a modului în care activitatea acestuia este valorificată în mod suplimentar.“ Modificarea a fost adusă de OUG 115/2023. Așadar, ca profesorii care nu și-au echivalat titlul științific de doctor cu gradul didactic I și profesorii care au obținut și gradul I prin examen, și titlul științific de doctor să poată primi în continuare indemnizația pentru titlul de doctor trebuie să demonstreze că aplică, lunar, săptămânal, zilnic, în procesul de predare-învățare-evaluare, ceea ce au învățat în doctorantură. Altfel spus, să facă dovada cunoștințelor dobândite și a modului în care acestea sunt valorificate la ore, în mod suplimentar. Aș vrea să știu cum au gândit guvernanții că se poate cuantifica așa ceva. Numai cine nu și-a scris licența, disertația, lucrarea de doctorat cu propria minte poate să creadă că o cercetare doctorală de trei ani, de cinci ani sau de șapte ani nu îmbogățește cu nimic mintea unui profesor. După cum numai un astfel de om poate crede că talentul pedagogic și cunoștințele pot fi cuantificate obiectiv.

Dintotdeauna, salarizarea omului s-a făcut și după nivelul de instrucție. Într-un fel este plătit cineva care nu are nicio calificare și în alt fel cel calificat. Într-un fel se plătește un salahor și în alt fel un specialist cu înaltă calificare. Știu, de pildă, că un administrator de patrimoniu (funcție pentru care se cer studii liceale) primește salariu substanțial mărit dacă are studii universitare. Tot astfel, se face diferența între profesorul cu studii de licență și cel cu studii de masterat, între un învățător absolvent al unui liceu pedagogic (care uneori are rezultate mai bune cu elevii) și un profesor pentru învățământ primar. Gradele didactice – definitivat, II, I – sunt salarizate în mod diferit, deși pregătirea nu este diferită. Se procedează astfel, în mod justificat, pe considerentul că cei cu salarii mai mari dețin o superioară pregătire metodică și mai multă experiență. În nicio situație prezentată mai sus nu i se impun celui care are un salariu mai mare, desfășurând aceeași activitate, atribuții suplimentare, prevăzute în fișa postului, atribuții obiective și cuantificabile lunar. Explicația este foarte simplă. Se prezumă că pregătirea sau experiența celui cu școală mai multă merită o salarizare superioară. Pentru actualii guvernanți, prezumția nu operează și pentru cei care au realizat o cercetare doctorală. Mă gândesc că procedează astfel pentru a face uitate cât mai repede cazuri celebre de plagiat și pentru ca doctoratul să devină repede ceva insignifiant. În loc să fie anulate toate doctoratele obținute în mod fraudulos, guvernanții trimit în derizoriu forma cea mai înaltă a pregătirii intelectuale. În acest fel, elanul multora de a deveni doctori într-un domeniu pentru solda suplimentară ar fi tăiat (și bugetul țării ar crește expo ­nen țial…). Dar cum rămâne cu elanul celor care au făcut aceste studii din pa ­siune pentru cercetare și care se folosesc – necuantificabil – de ce au învățat? Răspunsul pesimist este că și această situație este o altă dovadă că a început un fenomen grav de anulare a modalită ­ților prin care cuiva i se recunosc public anumite merite.

evenim la recu ­noștință. Înainte de încheierea grevei profesorilor, au fost trimise de Ministerul Educației de Sindicatele în învățământ calcule cu salariile pe care le vor avea profesorii, din ianuarie 2024, după aplicarea măririlor salariale, în semn de recunoștință și de recunoaștere a importanței acestei profesii. Trebuie să spun – pentru cine nu le-a văzut sau pentru cine a uitat – că la toate sumele prezentate, pentru diferite categorii de personal didactic, erau adăugate și gradațiile de merit, și indemnizațiile pentru titlul științific de doctor. Fără alte precizări. Ulterior, a fost publicată OUG 115/2023. Înainte de a fi aplicată, Consiliul legislativ s-a pronunțat împotriva art. XXXVIII inclusiv pe motive de neconstituționalitate, dar argumentele nu au fost luate în seamă.

Modificarea la care m-am referit mai sus nu este singura de interes pentru profesorii cu doctorat. Dacă vom mai primi indemnizația pentru titlul științific de doctor, aceasta va fi în continuare de maximum 950 de lei. Calculul se face la salariul minim brut pe economie înghețat anual, prin ordonațe de urgență, la valoarea din decembrie 2018, iar în perioada concediilor, indemnizația nu este plătită.

Despre bursele elevilor – acordate ca recompensare pentru rezultatele deosebite la învățătură – spun doar atât: elevii de clasa a V-a primesc burse în baza mediei notelor și nu în baza mediilor intermediare per discipline. În concret, din doi elevi foarte buni care au aceleași medii intermediare la finele celui de-al doilea interval de cursuri (nu mai apare denumirea de modul) este foarte posibil ca doar unu să primească bursă, dacă numărul lui de note este mai mare sau mai mic decât numărul de note al celuilalt elev. Cum bursă primesc 30% din numărul de elevi dintr-o clasă, și o sutime face diferența. În atare situație, cine îi poate explica unui elev că, deși știe la fiecare disciplină tot atât cât știe un alt coleg – fiindcă așa spun mediile intermediare –, el nu primește bursă, în timp ce colegul său primește?

Închei cu un ultim exemplu de lipsă de recunoștință. În 2023, revista „România literară“ a împlinit 55 de ani de existență. Cu această ocazie, 56 de scriitori – nume de referință în literatura și în cultura română, colaboratori permanenți și colaboratori ocazionali ai revistei – au răspuns la întrebarea Ce înseamnă „România literară“ pentru literatura română și pentru dumneavoastră, personal? (în nr. 47-48/17 nov. 2023). Oricine a citit chiar și numai aceste răspunsuri se poate întreba de ce revista, devenită, în mod evident, o instituție de referință în asigurarea și în promovarea literaturii române și a culturii române, nu a fost decorată de președintele României și nici distinsă/premiată de alți reprezentanți ai unor instituții ale statului, obligați prin fișa nescrisă a postului să prețuiască valorile.