Poeme de Zbigniew Herbert (1924-1998)

S-a născut la 29 octombrie 1924 în Galiția, la Lwów. A absolvit Facultatea de Drept la Universitatea „Nicolaus Kopernik“ din Toruń. Ulterior a studiat și la Academia Comercială din Cracovia şi la Facultatea de Filosofie a Universităţii din Varşovia. A debutat în anul 1948 în paginile presei literare poloneze. Laureat a numeroase premii la concursuri şi festivaluri de poezie organizate în Polonia. În anul 1965 i s-a decernat Premiul Lenau, iar în 1973 Premiul Herder.

Opera poetică: Coarda luminii (1956), Hermes, câinele şi steaua (1957), Studiu asupra obiectului (1961), Inscripţie (1969), Versuri alese (1971), Pan Cogito (1974), Raport din Oraşul asediat şi alte poezi, (Paris, 1983 – Institutul Literar), Elegii la despărţire (1990), Rovigo (1992), Epilogul furtunii, (1998). În 1976 i-a apărut, în româneşte, volumul Versuri (traducere Marcel Mihalaş), iar în 1980, în traducerea aceluiași scriitor, volumul de eseuri Bărbatul din grădină. (Prezentare și traducere de Nicolae Mareș.)

 

Pietricica
O creatură perfectă
e pietricica
egală cu ea însăşi
de strajă la hotarele ei
e plină toată
de sensuri pietrificate
cu un miros ce n-aminteşte de nimic
nimănui nu-i dă nimic de bănuit
entusiasmul şi răceala ei
sunt juste şi pline de demnitate
simt o gravă mustrare
când o ţin în mână
iar corpul ei nobil
îl simt penetrat de-o căldură falsă
– Pietricelele nu se lasă îmblânzite
până la moarte se vor uita la noi
cu ochi luminoşi şi tare liniştiţi
1961

* * * Adormim
Adormim pe cuvinte
ne trezim pe cuvinte
blânde sunt uneori
substantivele simple
precum pădure ori vapor
plecând de la noi
pădurea merge repede
spre orizont
vaporul pluteşte
fără să ştii care-i cauza
periculoase sunt cuvintele
care cad dintr-un întreg
din fragmentele unor de fraze
şi zicale
din începuturile refrenurilor
sau ale unui imn uitat
„izbăviţi vor fi cei care…“
„ţineţi minte că…“
sau „cum“
sunt ca acul care înţeapă
sau leagă
cea mai frumoasă metaforă
pierdută din lume
trebuie să visezi liniştit
în speranţa că se umple conţinutul
că vorbele care lipsesc
vor intra în frazele care şchioapătă
şi siguranţa mult aşteptată
va arunca ancora

Veriga
Sunt unii care cultivă în cap
grădini
părul fiindu-le un fel de poteci
care duc spre oraşe însorite şi albe
aceştia scriu cu uşurinţă
închizând ochii
de pe frunte atunci le cad
avalanşele imaginilor
imaginaţia mea
e ca o doagă
iar un toiag
îmi serveşte ca instrument
lovesc în doagă
şi aceasta-mi răspunde
da – da
nu – nu
altceva-i clopotul verde al arborelui
clopotul albastru al apei
sunt stăpânul verigii
de la grădinile lăsate vraişte
lovesc în doagă
şi ea îmi răspunde
cu un poem searbăd de moralist
da – da
nu – nu
1957

Case ale periferiei
În timpul toamnei
neînsorite
Domnului Cogito
îi place să viziteze periferiile
murdare ale oraşelor Nu
există – a zis –
sursa mai curată de
melancolie
Case ale periferiei cu ferestrele voastre rotunjite
și care tuşiţi uşor
cu tencuiala voastră răcită
case cu păr rar
şi tenul bolnav
numai hornurile voastre visează
plânsul cel amarnic
care ajunge până la marginea pădurii
pe malul apei mari
aş vrea să vă dau câte un nume
să vă umplu cu podoabele Indiei
cu luminile Bosforului
cu zgomotul cascadelor
case ale periferiei cu tâmplele lăsate
case ce rumegaţi o coajă de pâine
reci ca râsul unui paralitic
cu scările veşnic împrăfoşate
case veşnic de vânzare
hanuri ale nenorocirilor
care n-aţi fost niciodată la teatru
şobolani din case ale periferiei
duceţi-vă pe malul oceanului
întindeți-vă pe nisipul fierbinte
uitați-vă la noaptea ecuatorială
iar valurile să vă răsplătească
cu aplauze furtunoase
aşa cum se cuvine unor vieţi necăjite

De ce clasicii
lui A. H.
1
În cartea a patra a Războiului peleponeziac
Tucidide relatează istoria unei expediţii eșuate
printre lungile oraţiuni ale comandanţilor
despre asedii bătălii molimi
despre plasele dese ale intrigilor
şi demersuri diplomatice
acest episod este ca un ac
în carul cu fân
colonia ateniană a lui Amfipolis
a încăput pe mâna lui Brasidas
întrucât Tucidide a întârziat
şi n-a izgonit duşmanul
răsplata pentru oraşul natal
a fost expulzarea lui pe viaţă
încât
de când lumea
expulzaţii ştiu ce-nseamnă asta
2
generalii participanţi la ultimele războaie
dacă se întâmplă o asemenea nenorocire
cad în genunchi în faţa posterităţii
laudă eroismul
şi nevinovăţia lor
condamnă pe subalterni
pe colegii egoişti
şi vânturile neprielnice
Tucidide spune numaidecât
că a avut şapte vapoare
că era iarnă
şi a plutit repede
3
așa că arta se ocupă
de oale sparte
de sufletele înfrânte
şi de durerea lor
ceea ce rămâne după noi
va fi plânsul unor amorezaţi
ce locuiesc într-un hotel
mic și murdar
cu tapete strălucitoare