Din vasta corespondență dintre I.L. Caragiale și Paul Zarifopol atrage atenția o carte poștală datată 28 februarie 1908 și expusă la Muzeul Național al Literaturii Române. De data aceasta, Caragiale îi trimite lui Herr Doktor un scurt articol decupat dintr-un jurnal și lipit pe cartea poștală. Sub titlul Isprava unui satir, articolul redă un eveniment nefericit prin recursul la un limbaj neașteptat de plastic:
Focșani, 12 februarie. – Individul N. Dinache, în etate de 72 de ani, cunoscut proprietar, fost judecător pe vremuri, condamnat de mai multe ori pentru falș în acte publice și alte delicte, a sedus prin ademenire și deflorat pe copila Rașela Bercu, în vîrstă de 12 ani.
Părintele copilei a denunțat pe satir parchetulu (sic). D. substituit Dimitriu a făcut largi cercetări.
Instrucția a continuat pînă tîrziu noaptea.
Monstrul a fost depus. Faptul a produs mare senzație.
Amănunte urmează. – R.
Azi, folosirea unui registru puternic încărcat emoțional a devenit norma pentru numeroase publicații și canale de televiziune. Adjectivul substantivat micuțul face carieră de mulți ani. Un articol informează: „Mama micuțului este disperată și cere ajutorul autorităților italiene pentru a-i găsi fiul.“ Dintr-un cotidian aflăm că „Micuții care consumă multe dulciuri sunt depresivi“, iar un titlu oferă un contrast strident: „Şi-a părăsit micuţii ca să facă trotuarul în Elveţia.“ Pe site-ul unui post de televiziune citim: „Preluat de echipajul medical, copilul a fost transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău, unde medicii au constatat că micuţul a fost victima unui viol.“ Un site de puericultură sugerează că deja a asimilat cuvântul micuțul ca sinonim pentru copil: „[…] micuții mai mici de 5 ani ar trebui să nu stea mai mult de 20-30 de minute în fața unui televizor sau pe tabletă ori pe laptop.“
La extrema opusă, cuvântul bunici face obiectul unei mode mai recente, limbajul liric al presei părând să respingă alternativa bătrâni. (De altfel, în ultimii aproximativ 10 ani, româna a preluat din engleză termenul senior, eufemism uneori ridicol administrat din dorința de edulcorare a rea lității. Și franceza a adoptat cuvântul, pornirea alimentată de exprimarea politic corectă fiind menționată într-unul dintre volumele eseistului și jurnalistului francez Jean Sévillia.)
Substantivul bunici înlocuiește, tot mai des, și cuvântul pensionari. Iată câteva exemple dintr-o galerie care se extinde zilnic: „Bunicii care vor primi ajutoare de 1200 lei“; „Bunicii României, captivi în singurătate“; „Anunțul momentului pentru bunici.“ Toate exemplele au fost difuzate ca burtiere TV. Site-ul unei televiziuni de știri: „La 88 de ani, această bunică este condamnată să trăiască dintr-o pensie de 180 de lei.“ Pe tot parcursul articolului însă nu există nicio referire la o legătură anume de rudenie, astfel încât, fără a nega realitatea tragică descrisă, se poate intui că recursul la cuvântul bunică este doar produsul unui puseu de emoție reclamat de stilistica melodramatică a presei curente. „PENSII 2022. Lovitură teribilă pentru bunicii cu venituri mici“ este titlul unui articol pe un site de televiziune. O altă burtieră TV acordă termenului o alură internațională: „Bunicii Ucrainei își apără țara cu mâinile goale“, iar o publicație locală scrie: „Teo Vasil, dezvoltatorul imobiliar din Spania, s-a ținut de cuvânt: cele 300 de cadouri de Crăciun au ajuns la copii (sic) și bunicii nevoiași.“
Alt termen frecvent folosit pentru a hiperboliza întâmplările oricum atroce este monstrul. De la exemplul menționat în articolul decupat de Caragiale și trecând de celebra denumire „monstrul din Caracal“, s-au înregistrat nenumărate articole de presă și de burtiere TV dominate de registrul teratologic. O știre publicată pe site-ul unei televiziuni relatează arestarea unui actor canadian acuzat de crimă. Titlul: „Monstrul canadian, arestat.“ O publicație e mai generoasă cu detaliile: „Monstru sexual, alte două fapte“. Un cotidian titrează: „Monstrul din Arad recunoaște crima“, iar site-ul unei televiziuni anunță că „monstrul din Călăraşi a fost arestat“. „Monstrul din Cojasca, arestat preventiv“, scrie un alt cotidian, mai puțin convingător însă decât o publicație locală care titrează „MONSTRUL din Bozioru, dus cu forța la psihiatrie!“. Un site de știri îl descrie astfel pe un criminal sadic: „El e monstrul din Dâmbovița, care și-a dus în pădure nepoata de 6 ani și a decapitat-o!“ În fiecare dintre aceste cazuri este de remarcat indiciul geografic, exprimarea dând naștere unei hărți a terorii reprezentate de monștri.
Și substantivul bestie, la fel de străin de limbajul jurnalistic neutru, cunoaște un relativ succes, după cum o demonstrează exemplele: „Arest prelungit pentru bestia care a violat o copilă în faţa unui liceu“ (site de știri); „Bestia asta a violat şi ucis îngeraşul de 3 ani“ (tabloid); „A violat 1.500 de femei în 13 ani. Bestia era comisar de poliție“ (cotidian); „Pedeapsă maximă pentru bestia din Botoșani“ (publicație locală); „Cine este bestia cu peste 100 de crime eliberată după 25 de ani de închisoare în Italia“ (agenție de știri). Frizând ridicolul, ilustrarea în presă a atrocităților preia accente ale schiței Groaznica sinucidere din strada Fidelităţii.
În cronica deliberat sinistră se înscrie și o viziune infernală redată cu ajutorul sintagmei iadul alb. De mult golit de substanță, clișeul urmează, neobosit, traseul emoțiilor de plastic. O agenție de știri anunță: „Iadul alb dezlănțuit în Nord-Estul țării. Șoferii au rămas blocați în zăpadă, pe străzi“, iar dintr-o burtieră TV aflăm că: „Iadul alb s-a năpustit în nordul țării“. Un cotidian descrie „iadul alb după a doua zi de viscol în București“. În altă ediție, același cotidian îndeamnă: „Trimite-ne o poză cu «IADUL ALB» din oraşul tău“ (absența semnului exclamării, precum și utilizarea majusculelor în mijlocul frazei sunt, de mult, un loc comun în presa actuală). Un tabloid titrează: „Imagini din «iadul alb»! Cod roşu de ninsori, emis.“
La celălalt capăt al registrului emoțional, exprimarea informală atinge candoarea infantilă înregistrând construcția ca în povești. „Cât timp vom avea zăpadă ca în povești în București?“ (titlul unui articol într-o publicație). Site-ul unei televiziuni intitulează astfel textul unei știri: „Ninsoare ca în povești la Rânca. Stratul de zăpadă a ajuns la 8 centimetri.“ Iată și alte exemple: „Ninge ca în poveşti în toiul toamnei. Foto de vis“ (cotidian); „Elena Gheorghe, nuntă ca în poveşti! Află de ce va fi specială petrecerea“ (cotidian); „Tărtășești, trotuare ca-n povești“ (agenție de știri). Imaginea exactă a trotuarelor ca-n povești rămâne obiectul unui mister pe care cititorul este, probabil, invitat să îl descifreze.
Uneori, eufemistica sintagmă fără suflare înlocuiește contondentul adjectiv mort. Un cotidian anunță: „Bărbat găsit fără suflare în propria casă, la Câmpulung Moldo venesc“, iar altul oferă un articol cu titlul: „Majoreta din comedia «Can’t Buy Me Love», găsită fără suflare în propria locuință“. Iată și alte exemple: „Trupul fără suflare al unei femei, descoperit într-un BMW parcat pe o stradă lă tu ralnică“ (cotidian); „Un român a fost găsit fără suflare într-un pârâu, în Italia“ (tabloid); „Un poliţist a fost găsit fără suflare, împuşcat, chiar lângă Teiul lui Eminescu“ (titlu preluat de mai multe site-uri de știri).
Mai nou, orice pretenție la obiectivitate se vede anulată, în jurnalism, de folosirea locuțiunii din păcate. Autorul unei știri publicate pe site-ul unei agenții de presă conchide cu regret: „Din păcate, cel mai în vârstă muncitor nu a supraviețuit.“ Aceeași inadecvată implicare emoțională o demon strează exemplele: „Din păcate, medicii nu au mai putut să le salveze pe cele două femei și au declarat decesul“ (site-ul unei televiziuni); „Din păcate, și mai ales de Revelion, unii români abuzează de apelarea numărului de urgență 112 pentru a transmite farse, așa-zise amenințări teroriste sau chiar insulte“ (publicație locală). Un site de presă deplânge o anumită realitate economică: „Din păcate însă, multe dintre programele UE rămân necunoscute pentru românii care ar putea profita de ele.“
Merită menționat și diminutivul graviduță, folosit probabil din jenă față de o realitate fiziologică. Site-ul unei televiziuni o descrie pe o artistă drept „o graviduţă extrem de sexy şi plină de energie“, adăugând: „Aceasta publică des fotografii cu burtica ei de graviduță, însă un lucru i-a surprins pe internauți.“ „Cum arată graviduța anului în costum de baie și cât de mare este burtica“, scrie o publicație locală. O revistă pentru femei recomandă „5 pași pentru a fi o graviduță frumoasă și încântătoare“. Iată și o redundanță: „Graviduța este acuzată că ar fi rămas însărcinată încă din timpul emisiunii, când ea și Alex Zănoagă erau în Turcia“ (tabloid).
Alt diminutiv folosit în noul vocabular jurnalistic este animăluțe. „De ce e important să ne sterilizăm cât mai repede animăluțele“ explică o agenție de știri. O publicație care abordează teme variate amintește că „pandemia ne-a apropiat de animăluțe“, iar un articol publicat de o altă agenție de știri informează: „100 de animăluţe de companie au ajuns la centrul de refugiaţi de la eGros Iaşi“, adăugând că voluntarii au pregătit „şi câte un colţişor unde necuvântătoarele pot mânca sau bea apă“. Mai degrabă potrivit unui text literar, substantivul necuvântătoarele apare și în textul unei știri publicate pe site-ul unei televiziuni: „Asta înseamnă că nu sunteţi obligaţi să răspundeţi la întrebările despre necuvântătoarele pe care le aveţi în ogradă sau apartament.“ De ce construcția animale de companie deranjează e greu de intuit, după cum greu de înțeles este confuzia stilistică ce guvernează presa actuală, captivă între infantilizare galopantă și tragism inadecvat.