Manuel Vilas în dialog cu Cristian Pătrășconiu

Manuel Vilas s-a născut în 1962 la Barbastro, în provincia spaniolă Huesca. A debutat ca poet în 1982 și a continuat să scrie roman și proză scurtă, fiind în momentul de față unul dintre cei mai apreciați scriitori spanioli. Romanul În toate a fost frumusețe (Ordesa –acesta este titlul în spaniolă) a luat Spania prin surprindere în 2018, ajungând la cifre de vânzări fenome­nale pentru o operă profund literară. În plan internațional, romanul a fost retipărit de opt ori în Italia și de șase ori în Portugalia, câștigând în Franța Prix Femina Étranger în 2019. A fost finalist al Prix Médicis și al Prix du Meilleur Livre Étranger. Continuarea acestui roman este Bucurie (Allegria – în spaniolă); de la acesta pleacă dialogul de față. Despre Ordesa, în luna mai din anul 2022, în „România literară“ a apărut, de asemenea, un interviu exclusiv cu Manuel Vilas. Ambele cărți au apărut la Editura Pandora M (în traducerea lui Marin Mălaicu-Hondrari).

 

Manuel Vilas despre bucurie

„Fericirea este o noțiune care are legătură cu accepțiunea societății asupra succesului. Dar bucuria este întotdeauna privată, personală. Un om fără casă, care locuiește pe străzi, nu poate spune că e fericit. Dar poate fi bucuros. Fericirea reprezintă succesul în viață. Bucuria este un sentiment intim, primitiv, atavic. Este o relație cu viața de dinaintea civilizației. De aceea, pentru mine, bucuria este un mare mister. Eu caut să înțeleg această relație misterioasă. Din acest motiv, titlul noii mele cărți este Bucurie. Kafka spunea că bucuria este o obligație. Bucuria este revoluționară, fiindcă nu implică succesul. Iar asta e ceva miraculos. Oamenii care nu au avut succes profesional, economic, social pot fi bucuroși. Pentru că ei văd viața, își mișcă mâinile, văd lumina, se uită la copaci. Iar lucrul acesta este revoluționar.“

 

Ce e bucuria?

Este un sentiment de adeziune la viață, este o poziționare, să spunem, prin care eu aplaud faptul că sunt în viață, că sunt viu. Este ceva diferit de fericire pentru că fericirea are un caracter social. Îmi place să definesc bucuria în contradicție cu fericirea. Sunt două mari sentimente: bucuria și fericirea. Fericirea este un sentiment care presupune să fi triumfat în viață, să fi avut succes în viață. Nu putem spune despre un cerșetor că este fericit, dar, da, putem să spunem că este bucuros. Bucuria este biologică, este naturală, iar fericirea este socială.

Este bucuria o revoluție? Și mai mult: este o revoluție bună?

Bucuria este o revoluție pacifistă și presupune lucrurile foarte simple ale vieții: a bea un pahar cu apă, a vedea lumina soarelui.

De ce spuneți că, pentru dvs, bucuria „e un mare mister“? Pare simplă, pare că lucrurile sunt simple când vorbim despre bucurie… De ce e, de fapt, greu?

Bucuria este misterioasă, pentru că ne duce până aproape de originile noastre, până la homo sapiens, putem spune. Este prima celebrare a vieții.

Ce e bucuria care urmează după tristețe? Când e perfectă, când e deplină bucuria: cu sau fără tristețe?

Pentru ca bucuria să se împlinească, trebuie trăită alături sau împreună cu cineva. În volumul Bucurie este vorba despre copiii mei și despre partenera mea. Ideea mea de bucurie stă în umilință. Pentru mine, familia este suficientă pentru a mă face bucuros. Și asta ar trebui să îi facă pe toți oamenii să fie bucuroși. Pentru toată lumea familia ar trebui să fie suficientă.

V-ați reîntors la viață odată cu acest roman – Bucurie/Allegria?

Da, cu Bucurie, se poate spune că am revenit la viață, pentru că este inversul romanului În toate a fost frumusețe. Bucurie este o continuare naturală a volumului În toate a fost frumusețe, pentru că aici eu sunt tatăl copiilor, nu mai sunt copilul părinților. Cu Bucurie se închide un cerc, pentru că am început prin a fi copil, noi toți suntem copiii cuiva. A fi copil este universal, pe când a fi părinte, părinți este facultativ.

Unde ați fost? Unde ați fost când ați scris În toate a fost frumusețe / Ordesa?

În toate a fost frumusețe reprezintă copilăria mea petrecută în sânul unei familii mediu burgheze, nu chiar burgheză, de la sfârșitul anilor 1960 și începutul anilor 1970. Perioada coincide cu apariția clasei medii din Europa și cu prosperitatea economică europeană. În Bucurie este deja prezentul, eu sunt tatăl, ne aflăm în secolul XXI. Anii 1960-1970 din În toate a fost frumusețe nu mai există, sunt doar trecut.

Și: unde ați fost când ați scris Bucurie / Allegria? În ce „ținuturi“, în ce „teritorii“, în ce locuri nevăzute?

Există un personaj în roman pe care îl cheamă Arnold și care întruchipează depresia. Arnold îi dă târcoale personajului principal al romanului și îl conduce în cele mai triste locuri din lume. Așa că teritoriul din Bucurie este depresia, așa cum se numește în zilele noastre, dar înainte era numită melancolie. De fapt, tot romanul este o călătorie de la depresie la bucurie. Depresia nu e o boală mentală. Este o stare de sensibilitate extremă. Eu cred că oamenii deprimați au de multe ori un soi de sintonie cu universul. Dacă un om se uită la câtă suferință există în lume și nu se deprimă, înseamnă că e un psihopat. Orice om din lume o să aibă parte de pierderi în viață. Își va pierde tatăl, își va pierde mama și, clar, asta îi va provoca melancolie, tristețe.

Poți avea lacrimi de bucurie. Poți avea și lacrimi de fericire? Care ar fi diferența dintre cele două feluri de lacrimi?

În romanul Bucurie, personajul încearcă din răsputeri să scape de durere, să iasă din zona dureroasă, în căutarea bucuriei și, clar, asta îl duce spre copiii lui. Și atunci apare bucuria că, pur și simplu, copiii lui sunt bine, sunt în viață.

Ați plâns mai mult când ați scris Bucurie decât atunci când ați scris În toate a fost frumusețe?

În volumul În toate a fost frumusețe am plâns mai mult, pentru că e o carte cumplită, unde este vorba despre moartea părinților, iar în Bucurie am plâns mai puțin, pentru că este vorba despre copiii mei, așadar despre continuitatea vieții. Unii cititori mă întreabă de ce romanul se numește Bucurie, când, de fapt, nu există bucurie în carte, iar eu le răspund că bucuria este de fapt o utopie.

Unde sunteți mai întreg, mai deplin – în Bucurie sau în În toate a fost frumusețe?

Probabil că în poeziile mele… e mai multă nebunie. În cărțile mele există un univers literar asemănător. Literatura mea este plină de sensibilitate, și în poezie și în tot ceea ce scriu, dar cred că romanul meu preferat este În toate a fost frumusețe; aceasta este, desigur, o chestiune strict personală pentru că acolo este vorba despre părinții mei, de cei care mi-au dat viață.

Un copil care a venit din foame – așa ați spus, de curând, că sunteți. Ce fel de foame?

În În toate a fost frumusețe eram copil, iar în Bucurie eu sunt adultul. În primul roman existau părinții care aveau grijă de mine, pe câtă vreme în al doilea, rolurile s-au inversat, eu sunt părintele. Este cercul misterios care închide ciclul vieții.

Poate e vorba și de o foame de bucurie, o foame a bucuriei? Ce ar putea fi o asemenea foame?

Da, da, vânez bucurie în cele mai mici lucruri, în lucrurile cele mai umile. Mereu vânez bucurie. Mesajul pentru cititorii cărții este tocmai acesta: să reușești să captezi bucuria, să captezi bucuria în cele mai simple lucruri, un nor, o cafea, să te uiți la un râu, la un om. Acesta este mesajul: bucuria se află în lucrurile simple.

Care sunt treptele bucuriei pentru dvs.? Treptele pe care le urcați și pe care le coborâți în acest roman? Altfel spus: care sunt marile repere ale bucuriei dvs?

Poate că treapta decisivă este exact aceasta: cum să reușești să obții bucuria din suferință.

În acest roman există un sunet special, o muzică specială?

Unul dintre marile efecte ale muzicii este acela de a trezi sentimental bucurie. Muzica este o fraternitate universală și unește inimile. Muzica este un limbaj care nu are nevoie de traducere.

Viață sau literatură sau ViațăLiteratură?

Pentru mine a trăi și literatura sunt unul și același lucru. Eu înțeleg literatura ca pe o celebrare a vieții. A scrie înseamnă a apăra viața. Literatura în sine nu are nicio valoare, are valoare doar ca reprezentare a vieții. Deci, ViațăLiteratură: scris legat.

Miguel de Cervantes căra în spinare manuscrisul lui Don Quijote. Dumneavoastră ce manu­scrise / ce fel de manuscrise duceți în spate? Fie și într-un sens metaforic…

Pentru mine, manuscrisul pe care îl duc în spate este laptopul meu. Așa că aș putea spune că, dacă m-aș pune în locul lui Cervantes, manuscrisul ar fi laptopul meu. În sensul ăsta mereu am crezut că scriitorii din vechime – Cervantes, Tolstoi –realmente trebuiau să facă o muncă foarte grea, foarte dură, pentru că trebuiau să își care manuscrisele, să care cerneală și tot ce era nevoie. De multe ori mă gândesc că manuscrisul lui Don Quijote sau al romanului Război și pace al lui Tolstoi trebuiau să fie foarte grele. Până când a apărut mașina de scris la începutul secolului al XX-lea, era aproape un om care muncea fizic, ca un muncitor în construcții.

În realitate, manuscrisul pe care îl duc în spate este mereu ultima carte, cea la care lucrez, pentru că dacă nu aș lucra la o carte, atunci nu aș simți că trăiesc. Mereu am nevoie de o carte nouă. Cele vechi nu îmi mai folosesc. Așa că literatura este o adicție, o dependență. Dacă nu scriu zilnic mă pot îmbolnăvi. Nu contează succesul literar al cărții, ci pur și simplu e o nevoie, o necesitate. De aceea, cuvântul care definește cel mai bine situația mea este dependență, adicție.

Cum adică – totul, mai devreme sau mai târziu se va transforma în bucurie? E prima frază a cărții dvs. E provocator, intrigant. Îmi vine să spun: e greu de acceptat așa ceva… Cum e posibil una ca asta?

Cred că este vorba despre o carte, pur și simplu, umană, nu vrea să fie nici provocatoare, nu are o altă semnificație decât să caute sentimentele omenești cele mai adânci. Este o literatură făcută cu inimă. Nu este o literatură elitistă, nu e vorba nici de o carte care etalează ostetativ cultură, nu este nici foarte literară. Este o confesiune făcută din suflet. Filosofia cărții este că, după ce treci prin viață, după ce treci prin suferință, ajungi la bucurie și asta e un mister. În realitate, cartea încearcă să exploreze misterul bucuriei.

(Notă: traducerea simultană din limba spa­niolă a acestui interviu a fost realizată de Marin Mălaicu-Hondrari.)

 

4/2024