Volumul monumental apărut la Editura Vellant, dedicat locului și rolului familiei Bednarik în arta românească reunește, în paginile sale, monografia elaborată de Beatrice Bednarik privindu-l pe Ignat Bednarik, având drept fundament teza sa de doctorat, intitulată sugestiv Contribuții la studiul evoluției artei românești din primele decenii ale secolului al XX – lea, susținută în anul 1978 și publicată (fragmentar) inițial la Editura Meridiane (1989), în condițiile specifice deceniilor regimului comunist; varianta revăzută și adăugită a primei ediții a monografiei, care reprezintă miezul volumului, este însoțită de alte câteva secțiuni, elaborate de Alexandru Davidian, ce întregesc imaginea familiei Bednarik, contribuția acesteia la arta românească.
Date fiind rigorile cenzurii comuniste, prima ediție a monografiei nu a putut include referirile privind colaborarea lui Ignat, în calitate de ilustrator, cu Casa Regală a României, dar și alte chestiuni sensibile în epocă, precum cele referitoare la turbulențele și atmosfera de haos din rândurile trupelor ruse din Moldova, în contextul revoluției bolșevice, pe care autoarea le-a menționat folosind sintagme cu iz eufemistic, atent alese, pentru a depăși Cenzura (precum lucrări care amintesc de vechea alianță româno-rusă, cu trimitere la lucrări ca Sovietele soldățești omorându-și ofițerii, serie formată din trei lucrări, din 1918). Secțiunea urmărește riguros formarea și evoluția artistică a lui Ignat Bednarik, ilustrând etapele și momentele reprezentative din cariera artistică a acestuia, de la primii pași ai formării artistice, din anii copilăriei și adolescenței petrecute în orașul Turnu-Severin, continuând cu anii de studiu la Școala de Belle Arte din București, mai apoi perioada studenției la prestigioasa Academie de Arte Frumoase din Viena (1901-1905), cu lipsuri profund resimțite, periplul prin Sofia, călătoria culturală din 1909, alături de soția Elena, de-a lungul căreia cei doi au participat la cursuri și au frecventat expoziții de anvergură în Budapesta, Viena, München, revenirea definitivă în România (1912), înființatea Bazarului Artistic (sau Academia Liberă de Arte decorative Bednarik, de pe Calea Victoriei, cu rol important în societatea artistică bucureșteană), perioada primei conflagrații mondiale (Ignat Bednarik a fost înrolat ca gravor la Serviciul Geografic al Armatei) –rodnică din punct de vedere artistic, dincolo de vicisitudinile specifice războiului, deceniile interbelice, cu participările la saloane de artă (Salonul Arta, 1919) și expoziții de acuarele (1920, 1921, 1922, 1923, 1924, 1927), precum și participarea la Expoziția de Artă de la New York (1928), perioada declinului, pe fondul contextului economic al crizei mondiale, dar și al pierderii vederii, activitatea de după 23 august 1944, dimensiunea de ilustrator a lui Ignat Bednarik (pentru Regina Maria, dar nu numai), contribuțiile de artă decorativă, proiectele de arhitectură interioară și exterioară.
Pentru istorici, reflectarea perioadei Primului Război Mondial în opera lui Ignat Bednarik (martor direct la evenimente) este una din cele mai importante, întrucât reflectă, prin lucrările păstrate, atmosfera sumbră, vecină cu deznădejdea, din Moldova în timpul refugiului armatei și administrației românești din Capitală, perioadă în care însăși ființa statului român era amenințată. Seria de lucrări din anii 1917-1918 surprinde amploarea dezastrului, de la răspândirea tifosului exantematic la lipsurile extreme și mizeria morală – sugestive sunt, în acest sens, lucrări precum Exantematici morți, Sic transit gloria mundi, În refacere. Deparazitarea, La despăduchere, Invalizi vânzători de mărgele și șireturi, Doamna X a ieșit la plimbare cu cei 6 căței, ultima ilustrând contrastul între suferința și mizeria celei mai mari părți a populației, și opulența și lipsa de compasiune a unora dintre elite.
Celelalte secțiuni ale volumului sunt deopotrivă captivante, acestea referindu-se in extenso la perioada nefastă a carierei de artist a lui Ignat Bednarik, anume cea a pierderii acuității vizuale, până la orbire, coroborată cu pierderea soției (Cartea a II-a), mai apoi, la personalitatea artistică și destinul soției lui Ignat Bednarik, Elena Bednarik (Cartea a – III-a), precum și la activitatea artistică a fiicei celor doi, Beatrice Bednarik, acuarelistă, muzeograf și cercetătoare a istoriei artei românești și nu numai (Cartea a IV-a). Între acestea, se distinge secțiunea dedicată Elenei Bednarik, un studiu științific riguros, elaborat de Alexandru Davidian, întemeiat pe cercetarea documentelor din arhiva familiei Bednarik. De altfel, tocmai accesul la documentele și fotografiile din arhiva familiei au putut contribui la reflectarea unor momente – reper ale participării românești la conflagrație, inclusiv viața în București în perioada ocupației Puterilor Centrale sau situația dramatică din Iașul refugiului; acestea sunt ipostaziate prin intermediul unor fotografii sau documente inedite din arhiva familiei, de la scrisorile schimbate de cei doi soți (soția rămasă în Capitala ocupată, soțul aflat la Iași, înrolat), la documente din epocă, precum o Cartelă de combustibil și alimente în afară de pâine și carne, din anii ocupației (1916-1918), pe numele Elenei Bednarik.
O contribuție utilă deopotrivă cercetătorilor și publicului larg, iubitorilor de artă și istoricilor, apărută în splendide condiții grafice.