Au fost momente însemnate, evident circumstanțiale, dar înnobilate de spiritul luminos al sărbătorilor Crăciunului, ale Anului Nou. Participarea tinerilor de ambele părți ale rampei sălilor de concert – la Ateneul Român, în Sala Mare a Teatrului Național, în Studioul de Concerte Radio, a fost impresionantă. S-a cântat din inimă pentru inima primitoare a mii de spectatori și melomani de toate vârstele, școlari din clase primare până la cele liceale, tineri aparținând școlilor și liceelor muzicale vocaționale bucureștene și nu numai, copii de patru sau cinci ani, dar și adolescenți de vârste dintre cele mai diferite. Un public numeros al părinților, al prietenilor. Entuziasmul acestora a fost realmente copleșitor. Emblematică s-a dovedit a fi fost – o dată în plus – evoluția corului de cameră „Madrigal – Marin Constantin“. Poartă numele acestui geniu – îndrăznesc să o spun – al cântării corale, cel care a clădit ansamblul. Este o creație unică și monumentală care și-a păstrat datele esențiale, inițiale, instituite de creatorul său.
Evoluția publică recentă – un veritabil concertspectacol compus de regizorul-manager Emil Pantelimon – păstrează sub conducerea dirijorului Ana Ungureanu, însemnele muzical-artistice cunoscute ale identității ansamblului.
Am în vedere puritatea timbral-sonoră, flexibilitatea sonorităților, abilitatea dinamică privind mișcarea acestora. În plus este de observat pertinența stilistică, firesc apropiată spiritualității românești, dar și cântărilor europene de sezon. Mă refer prioritar la miniaturile corale devenite tradiționale, semnate de Anton Pann, dar și de Alexandru Pașcanu, de Gheorghe Cucu, de Remus Georgescu, dar și de Ioan D. Chirescu, de Dumitru G. Kiriac, Ion Borgovan, Nicolae Lungu, Mihail Bîrcă, de Sabin Pautza, de Dan Buciu. Pitorești s-au dovedit a fi fost cele două colinde cu strigături, semnate de Marius Hristescu, de asemenea prelucrările datorate lui Șerban Marcu. Îmi permit să consider că în desfășurarea întregului concert-spectacol, mo–mentele scenic-dramatice dar și unele muzicale, ar fi putut fi restrânse dat fiind conceptul acestuia, anume sezonul sărbătorilor de Crăciun, ale Anului celui Nou. Este de remarcat că prețioasa strădanie a dirijorului ansamblului a fost recompensată cu totul recent cu o importantă distincție prezidențială, oferită pe scena Teatrului Național bucureștean, în debutul întregului concert-spectacol.
Trebuie observat și că toate scenele bucureștene importante au găzduit evenimente muzicale care au hrănit entuziasmul, strălucirea sărbătorilor sfârșitului de an. Corul de Copii Radio a fost gazda unui eveniment de aleasă strălucire petrecut în Studioul de Concerte al instituției. Nu sunt mulți cei care își reamintesc astăzi că ansamblul Corului de copii Radio este un organism cu activitate îndelungată de peste șapte decenii, încă din anii de mijloc ai secolului trecut. Este o școală a educației muzicale, dar și a performanței, școală pe parcursul căreia se realizează cu maximum de eficiență traseul către marea muzică la nivelul scenei de concert. Ansamblul a colaborat cu mari personalități ale vieții muzicale, cu mari orchestre ale vieții muzicale actuale, inclusiv în cadrul concertelor diferitelor ediții ale Festivalului Enescu. Nu putem uita, conceptul instituției, de la educația vocii în ansamblu și până la performanța scenică, îl datorăm maeștrilor Ion Vanica, Elena Vicică, Eugenia Văcărescu Necula, maeștri către care se îndreaptă întregul nostru respect. Drumul actual al Corului de Copii Radio este trasat cu vădită acuratețe profesională, cu emoționantă comunicare pe relația cu cei mici, de tânărul maestru Răzvan Rădos. Cu participarea sa, a ansamblului pe care îl conduce în calitate de gazdă, a fost realizat marele eveniment al Concertului de Crăciun, eveniment pe parcursul căruia am putut urmări evoluția absolut fermecătoare a mai multor ansambluri bucureștene ale copiilor noștri. Mă refer la Ansamblul de băieți al Corului de copii Radio, ansamblu condus de doamna Magdalena Faur, apoi Corul de Copii și Tineret “Symbol-Jean Lupu“ al Patriarhiei Române, ansamblu condus actualmente de doamna Luminița Guțanu Stoian. Cu totul emoționant a fost finalul acestui mare eveniment, anume momentul în care cele trei ansambluri reunite au intonat celebrul cor „Moș Crăciun“ de Dumitru G. Kiriac. Momentele sezonului muzical i-a inclus, de această dată pe scenele Ateneului Român și pe tinerii soliști. Atât Eva Garet cât și Stefano Brizzi sunt tineri pianiști care, la minunata vârstă a adolescenței, la șaptespre zece ani, probează acumulări entuziasmante ce înfloresc cu nobilă semnificație. La generoasa invitație a dirijorului Christian Badea, în compania mai mult decât cordială a muzicienilor Filarmonicii bucureștene, Eva și-a făcut un debut semnificativ în compania primului nostru colectiv simfonic. Trebuie menționat, cel de al doilea Concert în do minor de Serghei Rahmaninov, este lucrarea unei înalte virtuozități instrumentale, una dintre culmile pianisticii romantice de secol XIX, de început de secol XX. Lucrarea a fost stăpânită de tânăra pianistă cu vădită autoritate instrumentală, cu reală susținere expresivă privind valorile de bază ale acesteia. A făcut-o în baza unei bune intuiții muzicale agrementată de o ingenuitate fermecătoare care aparține vârstei adolescentine și mai puțin lucrării concertante în sine. Cunoscut este faptul potrivit căruia identitatea pianistică a artistului performer este stabilită în baza identității privind coloritul timbral, stăpânirea acestuia. Este direcția spre care se va îndrepta – sunt sigur – atenția celor care o îndrumă actualmente pe tânăra pianistă. Registrul mediu și cel grav al pianului sunt atent coordonate din acest punct de vedere, dar atacul asupra octavelor înalte ale instrumentului reține deocamdată aspectul percutant primar al pianului. Important de construit din punct de vedere timbral sunt și acordurile inițiale ale lucrării, momente pe parcursul cărora, pe fiecare acord, artistul performer are de sugerat – o pot spune astfel – o dinamică în ascensiune. Sunt aspecte care, cu siguranță, vor fi împlinite pe parcursul etapelor viitoare privind evoluția tinerei pianiste.
Cu o zi mai înainte, recitalul tânărului pianist Stefano Brizzi – sosit din Italia – s-a impus atenției date fiind câteva aspecte de specială importanță, de anume semnificație. De la nivelul concepției privind structurarea programului și până la realizarea propriu-zisă a acestuia, poate fi observată o reală coerență ce stăpânește întreaga apariție în recital a lui Stefano. În debutul serii de muzică a fost prezentată, spre exemplu, lucrarea compozitorului bucureștean Ulpiu Vlad, lucrare explicit dedicată „sonorităților multicolore“, aspect împlinit de tânărul artist în baza raporturilor funcțional întreținute dintre evoluția armonică și coloritul timbral. A avut de asemenea buna inspirație de a fi prezentat o suită de piese, anume cinci Piese Fantezii pe care tânărul Rahmaninov le-a compus la vârsta adolescenței, vârstă apropiată de cea a lui Stefano însuși. Piesele de greutate ale întregului program – Sonata în la minor, de Franz Schubert, și Rapsodia ungară nr.12, în do diez minor, de Franz Liszt, au probat fiecare în parte valoarea arsenalului profesional de care dispune actualmente tânărul artist. În ce privește Rapsodia lisztiană… Din proprie inițiativă sau bine îndrumat de maeștrii săi, Stefano a considerat potrivit a desfășura, în acest caz, datele unei fantezii coloristic timbrale de inspirată savoare, de mare, de impresionantă atracțiozitate. Conduce și stăpânește cu luciditate, cu bun-gust, cu un real talent al comunicării specifice.
În alt sens, este totuși de preferat ca selectarea tinerilor concertiști, care evoluează în compania orchestrei Filarmonicii bucureștene, să provină din lotul important al finaliștilor competițiilor internaționale; cum este, spre exemplu, Concursul George Enescu.
Primul concert al anului, spiritul, savoarea acestuia – eveniment susținut de filarmoniștii bucureșteni în prima săptămână a lunii ianuarie – le datorăm indiscutabil acestei luminoase personalități a lumii noastre muzicale, anume dirijorului de origină italiană David Crescenzi, stabilit de ceva timp la Timișoara. L-am urmărit în câteva rânduri în sălile bucureștene de concert, de fiecare dată pe parcursul unor programe de specială atracțiozitate adresate unui public care știe a aprecia „muzica de divertisment“ – o voi numi astfel – de bună calitate. Mă refer la uverturi ale unor operete celebre semnate de Suppé sau Johann Straussfiul, la celebre valsuri sau la un antrenant galop care a antrenat literalmente întreaga sală, inclusiv pe muzicienii ansamblului; au fost oferite, de asemenea, momente vocale celebre. Cu același prilej a fost comemorată marea personalitate a verismului italian în domeniul teatrului liric, anume Giacomo Puccini, la împlinirea unui secol de la trecerea acestuia în eternitate. Am putut audia – în primă audiție pentru publicul actual – pagini foarte rar întâlnite în sălile de concert, anume selecțiuni orchestrale din operabalet Le Villi, lucrare de tinerețe a compozitorului. Inițiativa acestor programări îi aparține, desigur, șefului de orchestră. Și avem pentru ce-i fi recunoscători, o dată în plus. Prezențele vocale ale serii au fost în anume măsură marcate de vremea schimbătoare a acestui sezon. Astfel, unul dintre artiștii lirici s-a aflat în imposibilitatea de a se prezenta în fața publicului. În schimb, soprana Paula Iancic – evoluție scenică vocal-coregrafică la fel de antrenantă și domnia sa – a oferit câteva celebre arii din opere semnate de pana compozitorului omagiat, dar și de Franz Lehar, nu mai puțin cunoscutul autor de operete. Dispune de o voce penetrantă de soprană spintă, de un restrâns colorit timbral marcat – probabil și acesta – de intemperiile momentului. Este de remarcat că întregul colectiv orchestral al Filarmonicii, dirijorul, solista serii de concert, au oferit bucurii însemnate luminate de aura sărbătorilor de sezon, momente îndelung aplaudate de publicul de concert.