Kerri Maher nu surprinde stilistic cu Librăreasa din Paris, ci prin tema romanului. Apărut anul acesta în limba română, Librăreasa din Paris este un roman istoric care expune desfășurat într-o fereastră de timp de aproape două decenii, cu intensități diferite ale ritmului întâmplărilor redate, cu accente pe viața privată și publică a personajului principal, marșul unei americance printr-un Paris liber de orice fel de constrângeri. Americanca nu este alta decât Sylvia Beach, faimoasa editoare a lui James Joyce, cea care i-a publicat la editura cu o singură carte, Shakespeare and Company, romanul Ulise, considerat obscen și interzis în Statele Unite, dar dovedindu-se, peste timp, a fi cea mai influentă lucrare a secolului trecut. Tânăra Sylvia, proaspăt sosită din New York la Paris, descoperă librăria deținută de Adrienne Monnier pe rue de l’Odéon, care îi inspiră înființarea actualmente celebrei Shakespeare and Company, o librărie de carte americană, mai precis de carte în limba engleză. În jurul librăriei încep să roiască marii scriitori americani ajunși în Europa. În preajma ei se încheagă mari teme și concepte care vor deveni la modă în dezbaterea publică, cum ar fi cel al generației pierdute propus de Gertrude Stein și dus mai departe de Ernest Hemingway, doi scriitori care contribuie la constructul care avea să facă o adevărată carieră în sociologia literaturii, acela de „generație“, totodată doi scriitori care deschid și închid povestea marilor nume care vizitează librăria în perioada surprinsă în roman.
Până la defilarea de gală a marilor scriitori ai lumii prin librăria sa, impresio nată de aerul boem al celei deținute de Adrienne, Sylvia își imaginează posibilă deschi derea unei librării franțuzești în New York, dar constrângerile tot mai mari impuse americanilor – suntem în ajunul prohibiției, în anul în care Amendamentul 18 a fost adăugat Constituției urmând să schimbe radical fața Americii, cum de altfel și Amendamentul 19 din anul următor, cel privitor la dreptul la vot al femeilor avea să o facă – aveau să o facă să se răzgândească și să privească exact invers, încolțindu-i ideea înființării unei librării americane la Paris:
„În iulie 1919, Sylvia a coborât în îmbulzeala și aerul înăbușitor din Gare de l’Est și, cu ochii mijiți, a ridicat privirea spre plafonul lung de sticlă deasupra căruia se vedea cerul senin. Șirurile de ferestre boltite de pe cele două laturi ale gării cavernoase umpleau spațiul cu și mai multă lumină naturală, și în timp ce își punea sacii de voiaj pe umeri, Sylvia asculta strigătele obosite ale controlorilor și pe cele de bucurie ale copiilor și celor dragi, rătăciți și găsiți – și aproape că îi dădură lacrimile. Simțea ușurare, dar avea și un sentiment copleșitor al necunoscutului și al aventurii. Sunt atâtea de făcut. […] «Ce-ar fi dacă în locul unei librării franceze în America aș deschide o librărie americană în Paris? Pare-se că aici există un mare apetit pentru cât mai multe opere în original, și nici o bibliotecă sau librărie care să-l potolească».“ (pp.34-36).
Romanul exploatează aceste două limite, ale înghețului drepturilor și dezghețului mentalităților, și aruncă în marșul expunerii din noua librărie pleiada de mari scriitori, începând cu excentrica Gertrude Stein, și continuând cu marile nume ale literaturii acelor ani, inclusiv cu irlandezul acomodat în Italia, James Joyce, pe care tânăra îl citise în volum în deja publicatul The Dubliners și pe care îl citea cu pasiune în foiletonul din „The Little Review“ – nimic altceva decât proiectul marii opere care va fi Ulise. Prezența lui Joyce în librăria pariziană va schimba complet cursul lucrurilor. În momentul în care romanul său controversat expus episodic în „The Little Review“ va fi interzis în Statele Unite, Sylvia va decide publicarea lui sub auspiciile librăriei devenite editură, Shakespeare and Company, asumându-și riscurile unei asemenea investiții. Succesul romanului, ori simpla poveste privită de la distanța de un secol, în condițiile în care Ulise a devenit probabil cea mai influentă carte din această perioadă și în care numele lui James Joyce a fost indubitabil asociat clasicilor literaturii universale, nu a venit fără probleme și controverse. Chiar dacă primilor trei ani din perioada celor șaptesprezece surprinși în roman (din cei patruzeci și unu cât ar fi putut continua povestea Sylviei Beach) le-au fost alocate două treimi din întreg, chiar dacă poveștii de după cunoscutul succes al librăriei devenite editură pentru o singură carte i se alocă un alt ritm al derulărilor, cu o mai mică atenție pe detalii și cu o mai mare importanță acordată îndepărtării dintre James Joyce și editoare, centrul de greutate este plasat aici. E surprinzătoare, însă, fina balansare în scriitură între interesul auctorial pentru anii ’20 pe care îi redă în frumusețea lor pariziană și punctul nodal al poveștii, în care Parisul intră în criză, scriitorii americani se retrag peste Ocean și Ulise ajunge din nou în prim-plan în America, unde pe căi mai mult sau mai puțin oneste se revarsă în tiraje neînchipuit de mari în librării. Dar această fină accelerare are la bază, pe de o parte, pasiunea istorică (și literară) pentru primii ani ai deceniului de interes, pe de alta, însăși cartea Sylviei Beach, librăreasa reală care a dat naștere personajului lui Kerri Maher, purtând numele Shakespeare and Company, care au determinat mutarea ei în ficțiune:
„Cartea ei a fost prima care m-a introdus în povestea vieții sale, în timpul studiilor mele universitare. Ca studentă la literatura engleză, obsedată de anii 1920, am găsit un exemplar într-unul din coșurile cu cărți din fața librăriilor de pe Telegraph Avenue din Berkeley, California, l-am citit imediat și am fost încântată. Mă uimește faptul că mi-a luat un sfert de veac și două romane istorice scrise înainte pentru a-mi da seama că Sylvia merita să devină personaj de ficțiune!“
„Cartea Sylviei, Shakespeare and Company, este un volum subțire, mai ales dacă te gândești la ce viață fabuloasă a dus. Și așa cum subliniază de mai multe ori Finch, sunt numeroase pasajele pe care le-a scris, dar la care a renunțat sau le-a rescris pentru publicul cititor, conștientă fiind că acesta va fi extrem de interesat de scriitorii celebri care deveniseră personaje în povestea ei. De fiecare dată a ales să adopte o atitudine pozitivă și plină de afecțiune față de prieteni și colegi – dar faptul că în autobiografie a adus modificări la povestea vieții sale m-a eliberat. A fost ca și cum primisem permisiunea de a face la fel.“ (pp. 331-332).
Din nou devine surprinzătoare derularea cărții lui Kerri Maher, pentru că, deși se documentează și primește tacit permisiunea de a devia de la parcursul strict, ea nu face altceva decât să construiască punți ficționale între evenimente reale, de la care nu se îndepărtează de frică să nu strice armătura faptelor. Nu excelează în construirea acestor punți ficționale (în esență, simple exerciții dialogale care au rolul de a regla fluxurile povestirii și de a deplasa perspectiva asupra personajului central din ipostazierea la persoana a treia în relatarea în nume propriu) și nu rezistă tentației de a impregna parcursul care ar trebui să dea seama doar de dimensiunea estetică cu inserții extraestetice. Povestea de dragoste dintre Sylvia și Adrienne nu rămâne la suprafața naturalului din text, ci este interpretată prin Nota autoarei care însoțește romanul. Probabil că, fără această inserție, romanul ar fi fost mult mai firesc, în condițiile în care dragostea timidei Sylvia, în ciuda excentricității în contextul începutului de secol XX, fusese delicat, suficient de discret sugerată încât să nu fie necesară sublinierea de la sfârșit, care poate servi doar intereselor de natură extraliterară. Romanul este suficient de consistent încât să se susțină bazându-se pe excelenta documentare a autoarei, pe capacitatea ei de a readuce prin paginile sale atmosfera din urmă cu o sută de ani dintr-un Paris pe buza declinului, dar în care drepturile și libertățile câștigate începuseră să devină model pentru societățile în coagulare.
Atmosfera electrizantă a Parisului cultural din acei ani, interesul pentru literatură și pentru promovarea libertăților, în primul rând a celei de expresie, sunt țintele precise ale autoarei care realizează prin Librăreasa din Paris mai mult decât o simplă biografie romanțată a personajului Sylvia Beach, pe nedrept rămas în umbră. Când puterea sugestiei este eliberată prin scriitură, lucrarea strălucește și, în cadrul cronologic dinainte fixat al faptelor – fiind vorba despre o biografie –, respectiv în cadrul seriei de întâmplări arhicunoscute, motivarea interioară a personajelor (am remarcat motivarea personajului Joyce în finalul romanului) aduce o notă subtilă în arta portretului la care ar fi putut apela cu mai multă convingere tânăra scriitoare americană.