Poeme de Gheorghe Grigurcu

Poetică

Tu crezi că imaginile continuă alte imagini
ca și cum o plantă sau o pisică
s-ar naște din altă plantă sau din altă pisică
dar ele au relații tainice cu timpul
apar în afara oricărei cauze cunoscute
când te-aștepți mai puțin
aidoma zeilor par a veni din trecut
și-asemenea oamenilor atât de tulburător ezită
a deveni viitor.

În târg

Și poate se scurge moartea se scurge
cum vlaga dintr-un fermoar care se desface
poate cum strigătul dintr-un cuvânt
ce rămâne tăcut nedumerit de sine
poate se scurge obosind oboseala
moartea cum un scalp cenușiu
al celui mai luminos cap
moartea care strigă și se jură și-njură
ca o precupeață ce-adoarme-n cele din urmă
una devenind cu morcovul palid
cu varza congestionată.

Sfială

Disperă adesea transpiră mult
se sfiește până și-n fața scrumierei
se bâlbâie tace își ascute creionul din nou
urmărind un ascuțiș ideal scutură
un fir de păr de pe vestă
umblă prin locuința pustie apoi se oprește brusc
la oglindă suflă în ea
ca-ntr-un balon ce se-nalță-n tării.

Aproximații

Să pleci în viitor (nu prea departe)
și să te-ntorci cu un zâmbet jenat
ca și cum viitorul ar fi un mic gest
neînsemnat o pălărie
purtată de colo-colo
de mâinile unui timid
o pietricică într-un recipient metalic
pe care-l agită cineva-n neștire
o jucărie defectă
pe care nimeni n-are timp s-o dreagă.

Punct

Un absolut mic familiar
un absolut așternut cum un punct pe-o hârtie
(și tensiunile se iveau pe bolta grandioasă
în vijelii în turbioane
se prefăceau în suferințe
în deziluzii mute
pe foaia albă se strângeau
în gheme de plictis netrebnic
se contractau recăpătând
prestigiul punctului).

Antichitate

Treci prin verdeața verii ca printr-o apă clară
spre-a zugrăvi pe unda ei albastrul tău ochi
(galben ar fi trebuit să fie frunzișul și ochiul negru
căci vechii greci nu foloseau în picturile lor
nici albastrul nici verdele).

La un șarpe

Desenează o indecizie o formă a vântului
pe care l-a colonizat
(veninul său plutea pe-un nor).

În loc de alarmă

Cât de îngrijorător crește apa spun toți
apa plină de sine precum un poem
și-n preajmă doar aerul luminos
și zilele săptămânii
aerul puțin nătâng jucându-se cu merele
zilele săptămânii ca niște amenințări potolite
și totuși nu e nimic grav
ne-asigură familia strânsă la masă
nu e nimic grav să lăsăm
apa să se-aștearnă o clipă
pe masă precum
o față de masă.

Corespondență

Și din nou scrisorile spre nicăieri
un lănțișor de-argint atârnând din inima ta
ronțăi alune și scrii de zor cum timpul e imobil
în timp ce luna acestei dimineți s-a prefăcut în cenușă
iar cenușa s-a prefăcut în lună
deasupra unei antedeluviene păduri
(din cofetărie i se vede un colț)
scrii și-nghiți virgule cum lacrimi
scrii și-ți lași iluziile
să-ți încâlcească sintaxa cum vântul iarba
scrii și triumfi scriind nimic despre nimic.

Semn de carte

Nici o imagine nu e
îndeajuns de concretă
ca să stingă-năuntrul ei
licăritorul vid
cum o candelă.

Vesperală

Sertare umplute cu prăpăstii
umbra roșie a unui castan albastru
ce se prelinge pe sub ușă
colțul de stradă dincolo de care
începe brusc infinitul
vine seara și-ți speli memoria la bucătărie
ca pe un vas murdar.

Peisaj

Și unul după altul dealurile
pielea lor de rinocer sub bărbia noastră
uriașele lor labe așezându-se lângă picioarele noastre
ochii lor mici neliniștiți proptiți
în ochii noștri liniștindu-i
unul după altul dealurile cum un convoi
de animale prea mari pentru strâmtele noastre vieți
glumind necontenit prefăcându-se că ar dori
să ne viziteze apartamentele.

Semn de carte

Ay glumele apei
de care nu râde nimeni.

Pluvială

Începe ploaia măruntă măruntă să roadă peisajul
cum dinții de șoarece
vremea bună păstrându-se-n congelatorul
recent cumpărat și alături
cumuluși mișcându-se prin trupuri
greoi cum sângele
crainicul citește liturgic
cotele apelor Dunării
scheletul de fulger al tăriei
și Viața de Apoi în cea de-aici
și viața de aici în cea de-Apoi
cu ceai și mere.

Cotidiană

Sunt zile umplute cu nopți până la refuz
sunt dimineți mototolite cum un gheomotoc de hârtie
sunt seri cum o cană goală
fereastra se-neacă-n valul albastru al abstracțiunii
care compătimește trupul uman
covorul pudic se-mbujorează tot timpul
apa de la robinet parodiază oarba încredere-a curgerii
timpul: o sugativă a sângelui ce se scrie pe sine.