O călătorie pe care am făcut-o cu trenul (SNCFR), de la București, Gara de Nord, la Pitești, Gara Centrală și de acolo la Curtea de Argeș… Acesta nu este un început de autobiografie, care să înlocuiască o comunicare cât de cât obiectivă. Dar, deși pare a fi o întâmplare personală, ea semnifică dincolo de propriile mele clipe, fie ele chiar și de neuitat. Partea întâi a mai fost cum a mai fost, trenul supraetajat nu tocmai curat, dar să zicem că pentru partea asta de lume era potrivit, a mers binișor, mai ales că n-a întârziat mai mult de vreo șapte-opt minute. O performanță! La Pitești, gară modernizată, cu treceri de pe un peron pe altul urcând scările, ca-n țările civilizate, afișaje electronice ale trenurilor și ale peroanelor, pe care, însă, nu se vedea decât această din urmă informație. În schimb, megafoanele gării anunțau în română și – surpriză? – engleză, ce tren vine. Pe linia 1, se anunța trenul Regio nr. 9533, care venea from Curtea de Argeș. Or, eu aveam bilet și mergeam to Curtea de Argeș. Așa că m-am agitat puțin, am urcat, dar informații ioc, doar cuvenitul ecran, care spunea clar, la etaj, că de pe peronul 1 pleacă trenul spre Curtea de Argeș. Mai precis vine și pleacă, am dedus. Așa că am coborât la loc, pe peronul nrul 1. Când, deodată, a apărut un fel de vagon fantomă, un fel de fost automotor de prin anii ‘50 ai veacului deja demult încheiat, mânjit cu grafitti până pe ferestre și cu un aspect de obiect scos de la gunoi, mai ales că nu departe zac de zeci de ani câțiva confrați ai săi. Bine, mi-am spus, dar unde-i trenul Regio nr. 9533? Întrebând un ceferist, care se agita prin jurul apariției, am aflat că ăsta e trenul care merge la Curtea de Argeș. Așa că m-am urcat pe la singurul capăt al vagonului pe unde era permis pentru cei vreo 20 de nefericiți ce urmau să călătorească în acest tren. Mai precis să fie zguduiți și aruncați dintr-o parte în alta, prin hârtoapele care se ghiceau pe dedesubt, ale liniei ferate. Ceea ce aveam să constat peste câteva minute, după ce ne așezasem cu toții pe scaunele de plastic tare, gălbui combinat artistic (halal!) cu porțiuni maro, în general murdare din naștere. Ei, mi-am spus, o oră nu e mult, că atâta trebuia să dureze călătoria. Fiind un înrăit amator de trenuri, în detrimentul mașinilor, și al avioanelor chiar, am parcurs la viața mea, cred, zeci de mii de kilometri, mulți dintre ei chiar pe linia asta. Îmi amintesc și de vagoanele de clasa a treia, cu bănci de lemn galbene, pe urmă de cele de aceeași clasă cu oarecare plastic adăugat lemnului, contemporane cu acesta, dar așa ceva nu văzusem. Pentru că, încă de pe vremea de mai sus, probabil, această arătare zăcea în cine știe ce cimitir de vagoane și locomotive, de unde va fi fost extras nu demult, pentru a fi transformat în trenul Regio nr. 9533 pe oropsita linie Pi – tești – Curtea de Argeș. Partea stângă a traseului, unde sunt cele mai multe gări și halte de pe parcursul ăsta, ne-a fost tuturor invizibilă, geamurile fiind acoperite cu pete violente de vopsea, mai ceva ca-n picturile fauve de-acum peste o sută de ani. Mi-am amintit de trenurile care duceau, acum câteva zeci de ani, spre gulaguri! Trenul Regio 9533 se zguduia și se apleca ba pe dreapta, ba pe stânga, într-o obiectivitate deplină, asemenea unanimității lui N. Ceaușescu și compania. Aveam în fața ochilor și-o ușă legată cu o sârmă. În spatele ei se bănuia până la un moment dat o – n’est-ce pas? – toaletă, dar s-a dovedit că acea cabină era mai spre intrarea în tren. Pe ușa acesteia erau desenate binișor două profiluri de damă și bărbat, menționându-se, cu grijă (!), „toaletă mixtă“. Iar înăuntru, ce să vezi?, un wc turcesc, așa cum nici în Turcia nu sunt sigur că mai poți accesa. Iertați-mi insistența nu tocmai igienică, dar m-am întrebat cine putea folosi această instalație, în ritmul dement al clătinăturilor. Repet: am călătorit cu multe trenuri în România dinainte de apartenența ei fericită la UE, dar așa ceva n-am văzut, asemenea zguduituri nici în cele mai hârbuite avioane, printre care strecor un DC 9 de la Belgrad spre Ohrid, de prin 1980, n-am suportat. Poate că, până la urmă, vreunui reporter TV i se va face milă de bieții navetiști argeșeni și-și va sacrifica o oră din prețioasa sa viață ca să arate lumii întregi ceva ce nimeni dintre cei încă vii azi nu cred că a mai văzut. Nu știu dacă aceeași hodoroagă o să se mai clatine mult timp pe linia Pitești – Curtea de Argeș, înainte de a se desface în părțile componente, așa că menționez data acestei călătorii de neuitat: miercuri, 15 noiembrie 2023 (era să scriu 1955!), de pe la ora 13,31 și până pe la 14,55…