Poet la începuturi – debutând în 1969 cu grupajul Arme albe –, clujeanul Vasile Igna și-a probat talentul peste un deceniu în proză cu volumul Ora morilor de vânt, după modelul mărturisit (și părăsit ulterior) Ion Vinea. Din anul 2000 este atras deopotrivă de eseistică, publicând culegerea impregnată de livresc Naufragiu în Bibliotecă. În volumul recent, Recapitulări, continuă și amplifică cărțile incitante, unitare tematic, Subteranele memoriei (2001) și Marx contra Isus (2003), din perspectiva eseistului dublat de istoricul literar. Chiar dacă autorul se dezice de ipostaza din urmă („nu a fost o cercetare de istoric literar“), mărturisind că a încercat „a lumina din interior evenimentele“. Aceste cărți de „temelie“ în volumul actual cuprind organic Pagini din rezistența culturii, 1944-1954 și Repere ale confruntării dintre comunism și creștinism (conform prelungirii titlurilor dintre paranteze). Un capitol substanțial este adăugat întregului, Miscellanea, în care se conturează profilul biografic și spiritual al scriitorului multivalent, din crâmpeie de jurnal, confesiuni și opinii în „monolog“, întregite cu dialoguri convergente.
În fond, Vasile Igna explorează „petele albe de pe harta culturală a României“ ca un cărturar înzestrat cu simțul istoriei revelatoare. Reunind mărturii și documente de la personalități-martori (de genul lui Iordan Chimet), el schițează veridic tabloul rezistenței culturale din primul deceniu comunist, cu proiecții ilustrative în cadrul fenomenului european. Din acest unghi, rezistența contestatarilor totalitarismului constituie primul capitol „al unui război de durată“, iar al doilea este disidența, văzând disidenții ca niște „conștiințe exemplare“. Din rândul acestora se conturează profilul monseniorului Vladimir Ghika, mort în închisoare, și al biologului Grigore D. Popa, marginalizat de regimul coercitiv. Exemplele de „exil intern“ sunt desprinse din toate mediile artistice și științifice: actrița tragediană Marioara Voiculescu și Constantin Tănase, Dinu Pillat și Păstorel Teodoreanu, Mihail Jora și Paul Constantinescu, Onisifor Ghibu ș.a. Convingerea exploratorului în subteranele memoriei este afirmată tranșant: „Intelectualii (scriitori, muzicieni, artiști plastici) care sunt, în vremurile de pace, conștiința critică a societății, devin în noile împrejurări apărătorii și mesagerii ei“. În acest spirit, eseistul memorialist găsește „modele de existență culturală alternativă“ în cercuri și cenacluri întemeiate pe „afinități elective“, găzduite în casele unor simpatizanți (Barbu Slătineanu, Mihail Andricu, Petru Manoliu, Alice Voinescu ș.a.), dar și în cercurile literare cu tradiție, precum „Sburătorul“ (după moartea fondatorului) și „Cercul Literar de la Sibiu“. În cazul cerchiștilor, susținători ai europenismului, se omite (ciudat pentru un clujean) perioada din Cluj a Cercului sibian, care își continuă întâlnirile de cenaclu în casa profesorului francez Henri Jacquier. Un loc aparte în reconstituire se acordă, în schimb, grupărilor bucureștene de rezistență culturală: Asociația „Mihai Eminescu“ și Societatea „Amicii Statelor Unite“.
Reconstituirea istorică a confruntării dintre creștinism și comunism din Marx contra Isus este realizată cu obiectivitate, chiar dacă autorul este „urmașul câtorva generații de slujitori al Bisericii greco-catolice“, marcat de soarta tragică a tatălui deportat la Poarta Albă și a unchiului, călugărul augustinian Tarcisius, întemnițat la Sighetul Marmației. Reliefând atitudinea contestatară fățișă a Bisericii Catolice față de Biserica Ortodoxă, Vasile Igna selectează și analizează temeinic textele anti-comuniste ale protagoniștilor pontificali: de la enciclica Rerum novarum a Papei Leon al XIII-lea din 1891 până la Centesimus annus a Papei Paul al II-lea din 1991. Deși (se) întreabă de ce Biserica Ortodoxă nu și-a exprimat „poziția sa doctrinară față de comunism“, eseistul cu perspectivă istorică recunoaște că a fost ținta „instrumentalizării politice“ prin persecuții: „presiunea a fost mai eficientă asupra Bisericilor Ortodoxe din România, Bulgaria și Serbia“.
„Scrisul e confesiune, un act profund și integral intim“ – afirmă Vasile Igna în eseul Pro domo nostra, din ultima secțiune a cărții –, iar rezultatul lui, opera, este un „conglomerat de viață trăită și una imaginată“. Partea inedită, în plan editorial, Miscellanea, este majoritară în corpusul Recapitulărilor, contribuind la configurarea unui expresiv (auto)portret al scriitorului. Cu priză la actualitatea literară și socială, discursul mixt de aici reunește, în manieră definitorie, Monologuri cu sau fără interlocutor (cum se intitulează un capitol), răspunsuri la anchetele tematice ale revistelor (România literar\, „Apostrof“), pagini de jurnal, opinii socio-politice (exprimate la Radio „Europa liberă“) și trei interviuri (realizate de Cristian Pătrășconiu, Ovidiu Pecican, Lucia Negoiță). Cu experiența acumulată în 25 de ani de editor și 15 ani de diplomație culturală, Vasile Igna consideră decisivă vocația scriitorului ajuns la maturitate: „Doar vocația poate depăși impasurile și lărgi orizonturile, atenua contradicțiile și asperitățile, adânci sau lărgi arterele pe care se strecoară grăunțele harului și stropii de sudoare ai inspirației.“ Și subliniază rolul biografiei în actul creației ca temă interioară – „un pact de neagresiune între mine și lumea dinafară“. După toate indiciile, scriitorul și-a găsit Grădina ideală ca spațiu al creației originale în mijlocul priveliștii de la Valea Căprioarei (amintind cumva de satul natal maramureșean Ardusat), unde se simte „un însingurat, care nu e niciodată singur în singurătățile lui“. Gândirea limpede a eseistului, nutrită din filosofia antică greacă, conferă sensuri noi relației poetului/prozatorului cu lumea care înglobează și confrații săi literați.