Burse pentru repetenți
Am trăit s-o auzim și pe asta: Ministerul Educației (numit tot al Educației și după ce a ratat ocazia să facă o Românie educată) a decis să acorde burse de merit elevilor repetenți. Acest gest de mărinimie față de, cum să zic altfel, lipsa de merit rezultă dintr-o formulare ilogică a textului ordinului de ministru: într-o clasă, bursele de merit se acordă la 30% dintre elevi; formulare din care decurge, de data asta logic, că, într-o clasă în care nu există o treime de elevi cu note peste 5, primesc burse și cei notați cu 4,3,2. Statisticile arată, de altfel, că numărul elevilor cu note sub 5 este de câteva mii. Încurajarea lenei intelectuale și a chiulului începe așadar de la vârste mici. Știam deja asta. Programele școlare de la liceu (unde reforma n-a ajuns) sunt reduse de la an la an, nu de alta, dar pentru ca Ministerul să poată anunța un număr cât mai mare de absolvenți și de bacalaureați, care vor fi aleși dintre elevi tot mai dezinteresați să învețe și mai puțin capabili de efort. Numărul orelor alocate disciplinelor magistrale (istoria, limba și literatura, limbile străine și altele) scade, înlocuite cu ore de educație financiară, sanitară sau de circulație. Calitatea predării scade și ea. Ca și pregătirea profesională a dascălilor, a căror experiență nu e respectată, iar opiniile, câte sunt, lăsate fără ecou, așa cum s-a putut constata cu ocazia dezbaterilor legate de Legea Învățământului. Un ministru după altul face praf ce a mai rămas dintr-o școală care se prăbușește peste generațiile viitoare. (N.M.)
Panem et circenses
Latinii aveau vorba aceasta când puneau în sarcina conducătorilor statului două responsabilități: să le ofere cetățenilor hrană și, respectiv, cultură. Spectacolele de circ din vremea aceea erau principala formă de cultură populară. Conducătorii cetății nu erau interesați de ceea ce considerăm noi astăzi cultura elitelor. Nu-i aveau în vedere pe Vergiliu, Horațiu sau Ovidiu. Nu-i condamna Platon la exil pe intelectuali? Cum nu reprezintă nici urmașii lor de astăzi. Masele populare, da, ele au contat totdeauna. Expresia latină mă duce cu gândul la numeroase împrejurări din lumea românească de astăzi. Circenses poate fi tradus prin orice spectacol popular, circ-circ, divertisment, muzică pop, rock, populară sau manele. Doar că liderii noștri ne oferă din abundență circenses, dacă ne privează de panem. Al cărei preț îl plafonează, la un loc cu alte produse, dar numai de ochii lumii. În realitate, viața de zi cu zi e tot mai scumpă. În schimb, circenses, tot mai multe și mai populare. Unele de tip nou. Chiar dacă nu iau cuvântul circ à la Coana Chirița, ci mă refer la toate spectacolele pe care le-am menționat. Societatea românească este un circ permanent. Un spectacol care-i delectează pe foarte mulți, făcându-i să uite de panem. În prim-plan este circul politic. Se pare că ne-am obișnuit cu el. Altfel, nu-mi explic toleranța pe care o arătăm unor circari și clovni prezenți ceas de ceas și zi de zi pe ecranele televiziunilor bucurându-se de o atenție rezervată altădată personalităților în diferite domenii, savanților, artiștilor și chiar liderilor politici. Nu-mi trece uluirea pe care o încerc de fiecare dată când nimeresc din întâmplare peste un personaj numit Becali. Un personaj grotesc. În stare să delireze pe orice temă, de la ortodoxie la fotbal. Cititor, după proprie mărturie, al unei singure cărți, Noul Testament. Citit în stilul unui habotnic. Cu toată incompetența lui universală, e consultat de televiziuni ca un guru, în toate problemele. Ratingul emisiunilor atârnă de el ca musca de plasa păianjenului. O figură la fel de indispensabilă televiziunilor (și, presupun, rețelelor de socializare) este senatoarea de Iași, Diana Iovanovici Șoșoacă. Inconturnabilă îndeosebi pe Realitatea Plus. Poate că sunt eu mai greu de cap, dar nu mă sfiesc să afirm că n-am avut niciodată acces la motivele pentru care e chemată în emisiuni. Că n-am reușit s-o urmăresc niciodată cap-coadă, treacă-meargă, poate că mi-am pierdut răbdarea, dar nici așa fărâmat în bucățele, n-am avut pic de înțelegere pentru discursul dumisale. Sunt de când mă știu suspicios față de nebuni și de bețivi. Discursul senatoarei din orașul lui Kogălniceanu este al unei persoane care și-a lăsat mintea la garderoba scenei politice. Am citit multe discursuri parlamentare. Niciunul nu mi-a produs un sentiment de derută intelectuală și morală comparabil. Și, ceea ce reprezintă culmea acestui inconfort, este faptul că există concetățeni ai mei (ei, chestia cu 20% chiar că m-a făcut să mă gândesc să emigrez, dacă se va dovedi corectă!) care se închină la vorbele ei ca la moaștele Sfintei Parascheva, sfânta locuitoare postumă în capitala bunului-simț și al bunei-cuviințe care este Iașul. Nu pot cu niciun chip să mă consider concetățean cu Șoșoacă. Nici cu Becali, nici cu alții, ejustem farinae. Dar unde să mă duc acum la bătrânețe, când nici geamantanul nu mai sunt în stare să mi-l fac singur? (N.M.)
Pe genunchi
Cine nu știe expresia cu pricina? A face un lucru pe genunchi înseamnă a-l face pe nepregătite, în grabă. Niciodată expresia n-a fost mai potrivită cu situația – politică, economică, socială, culturală – din România de astăzi. Cam totul se face pe genunchi. Chiar și dacă, împotriva unuia dintre sensurile expresiei, lucrarea cu pricina stă pe genunchii guvernului și ai altor instituții ale statului luni și ani de zile. De exemplu, legea salarizării și, respectiv, a pensiilor. Proiecte peste proiecte, dezbateri peste dezbateri, promisiuni peste promisiuni, mă rog, tot tacâmul. Niciun rezultat. Doar amânări. Și legea școlii a pățit același lucru. Iar când a fost votată, s-a dovedit că inițiatorul nu avusese în vedere sau nu ținuse seamă de numeroase neajunsuri care-i fuseseră semnalate. Incompetența are drept regulă principală întocmirea pe genunchi a unui act legislativ, a unei directive, a unei propuneri. Oare ce consilieri economici l-au făcut de râs pe premier inspirându-i o hotărîre de guvern precum aceea privitoare la plățile cash sau pe card pe care a fost obligat s-o retragă la nici o săptămână de la anunțarea ei public? Este evident că au întocmit proiectul pe genunchi. Dar decizia referitoare la comercializarea porcilor? Retrasă și ea. Dar premierea repetenților hotărîtă de ministresa școlii, aflată încă într-o dezbatere de tot hazul? Dar atâtea, cine să le numere, acte, decizii, legi, amendabile din capul locului? Toate, făcute pe genunchi. Dacă până și școala e făcută pe genunchi, la ce ne putem aștepta? Răsfoiți manualele recente de literatură și de istorie. Veți vedea că trecutul este revizitat, cum se spune acum, pe genunchi. Nu încape îndoială că viitorul ni se construiește tot pe genunchi. (N.M.)