Rectificare
În „Steaua“, 9, 2023, Vasile Popovici îi acordă lui George Motroc un interviu emoționant în care îi evocă pe Monica Lovinescu și pe Virgil Ierunca, pe care i-a cunoscut personal. „[Monica Lovinescu] nu era un om sentimental, dar îi simțeai sufletul în orice moment, nu la modul declarativ, nici vorbă, ci din faptul că te lua în serios ca partener de discuție, ca om cu care glumea și se arăta în largul ei făcându-te să fii și tu în largul tău“, spune Vasile Popovici. Și: „[Pe Virgil Ierunca] îl percepeam seniorial, ca și cum aveam de-a face cu un mare și autentic aristocrat, un domn în vârstă care impunea prin distincție naturală.“ Mă simt obligat să fac o rectificare, referitoare la soarta bibliotecii celor doi și a casei lor de la Paris. Vasile Popovici afirmă greșit, deși informația este de mult timp publică, faptul că „biblioteca, manuscrisele și CD-urile au fost transferate la muzeul Eugen Lovinescu din Capitală. Ce au organizat ICR Paris și ambasada de centenar nu știu…“. Biblioteca (peste 11.000 de volume) se află la Universitatea din Oradea din 2010, ocupând un întreg etaj din clădirea nouă; alte câteva zeci de volume, purtând dedicațiile unor scriitori români din ultimele patru generații, din țară sau din străinătate, se află la Biblioteca județeană „G. Coșbuc“ de la Bistrița (unde pe 14 noiembrie va fi inaugurat un al doilea sediu); din câte știu, alte volume se află la IICCMER sau în alte locuri, ajunse acolo înainte ca lotul mare al bibliotecii să fie donat Universității orădene; CD-urile sunt la NEC; casa de pe rue François Pinton a intrat, conform testamentului, în proprietatea MAE, urmând a găzdui studenți români care au burse în Franța; în fine, manuscrisele, cel puțin o parte, presupun că sunt în posesia Humanitas, care deține drepturile de editare. E bine ca astfel de date să fie cunoscute și pentru a atrage interesul istoricilor literari, dovadă că în anii din urmă au fost scrise câteva teze de doctorat despre cele două personalități ale culturii române. În același număr din „Steaua“, Adrian Popescu și Victor Cubleșan îl evocă, la 10 ani de la moarte, pe Petru Poantă care promitea să fie un foarte bun cronicar literar, dacă soarta i-ar fi îngăduit o carieră mai lungă. Fiica criticului, Laura Poantă, semnează un instructiv comentariu despre trap. În fine, citim, stupefiați, o piesă de „teatru scurt, în trei tablouri desprinse din realitate“ (cel puțin așa se prezintă) a lui Remus Octavian Câmpean, intitulată GE (titlul trimite la o poreclă și totodată la un punct din geografia intimă!). Așa-zisa piesă este de o vulgaritate cum am întâlnit de puține ori în literatura contemporană, fără absolut niciun sens, în definitiv, fără legătură cu literatura. O fi citit-o cineva din redacție înainte de a o publica? Sper că nu!
„Arca“ 3, 2023, de la Arad, a apărut cu întârziere din cauza unor dificultăți redacționale, sperăm rezolvate între timp, dar și din cauza lipsei de susținere de către oficialitatea locală, care nu mai este cea de altădată care organiza anual un Colocviu al Revistelor de Cultură din întreaga țară și alte manifestări. Păcat pentru iubitorii de literatură din Arad! Numărul de față conține, ca de obicei, texte care trebuie citite, numeroase recenzii la volume ale autorilor arădeni sau din altă parte, poezie bună (inedite ale recent dispărutului Liviu Georgescu), comentarii muzicale și frumoase ilustrații, precum aceea de pe copertă a Dianei Serghiuță. O neglijență este publicarea a două recenzii la cartea lui Daniel Vighi și Viorel Marineasa, nu fiindcă Pas de Deux nu le-ar merita, dar pentru că apar la 100 de pagini distanță una de alta, ca din întâmplare. Profesorul Iulian Negrilă îl restituie pe Serafim Duicu (1938-1996) reproducând două scrisori ale acestuia adresate lui… Iulian Negrilă. Unele recenzii sunt scrise prețios, cu fițe stilistice: „[În poeziile cutăruia] tălăzuiesc ideile și impresiile culturale, dar din mare fericire, nu se lansează un bombardament de prețiozități. Nici vorbă! Poemele rămân curate și sincere, uneori incandescente, alteori tăifăsuitoare.“ E adevărat că o astfel de manieră critică nu se întâlnește doar în „Arca“.
În „Algoritm literar“, de la Hunedoara, 1/2, 2023, o mulțime de versuri proaste, proaste… Îi scutesc pe cititorii Rl de reproducerea lor. Doar dacă voi fi obligat. (N.M.)
Cui îi e frică de Simion&Șoșoacă?
Am scris rândurile care urmează înainte de vizita lui Zelenski în România. Întrebarea din titlu se referea inițial numai la George Simion. Le reiau după câteva săptămâni. Împrejurarea mă obligă să-mi calc cuvântul și să pomenesc și numele senatoarei. Nu fiindcă cei doi gemeni politici s-ar fi comportat altfel decât în maniera obișnuită. A devenit o obișnuință ca Simion&Șoșoacă, în persoană sau prin interpuși, să recurgă la provocări și la scandaluri. Până mai ieri, naționale. De data aceasta, extinse la relațiile internaționale ale României, domeniu în care Șoșoacă are mai multă experiență decât Simion. Ideea de a o reprimi în AUR, care circulă de la o vreme, nu e rea în sine: AUR ar ieși, în sfârșit, în lumea mare, nu doar în aceea a diasporei, prin vocea tunătoare a președintei SOS. Doar că, zilele trecute, senatoarea i-a caracterizat pe toți liderii politici, Simion inclusiv, în expresii oribile: „trădător de țară“, „clovn“, „muribund politic“ etc. Așa că despre o alianță, nici vorbă!, Ceea ce însă vreau să spun acum este altceva.
Deși provocările cu pricina se repetă de oarecare timp, nicio oficialitate românească nu pare a le acorda atenția cuvenită. Repetarea lor ar trebui să fie suficientă pentru a-i incrimina pe cei doi provocatori. Gesturile lor publice par însă să fi devenit, cel puțin în ochii unora, absolut firești. Trăim într-o democrație, îmi spunea prin anii 1990 președintele României, căruia îi atrăgeam atenția, când guvernul Petre Roman a aprobat înființarea gazetei de scandal „România Mare“, că puișorului cu puf galben, Vadim Tudor, îi vor crește, nu peste mult timp, penele unui ditamai cocoș, care îi va striga săptămânal un cucurigu răsunător. Oficialitatea de astăzi invocă și ea democrația, de fiecare dată, când comportarea tandemului cu pricina ar trebui s-o oblige să ia măsuri. Simion&Șoșoacă nu se poartă prima oară în public ca niște bezmetici, nu dau prima oară năvală în instituții ale statului, cerându-le socoteală pentru te miri ce, nu-i caută prima oară acasă pe adversarii lor politici, cântându-le serenade sub fereastră. Și nu inscripționează prima dată tricolorul cu stema AUR. Chiar nu vede nimeni că astfel de acte n-au nicio legătură cu democrația și că, în definitiv, încalcă flagrant legile țării, inclusiv, Constituția? Oficialitatea n-a intervenit decât rareori și fără urmări. Nici chiar într-un caz precum acela al distribuirii de către membri ai AUR într-o unitate de învățământ universitar a unor materiale popagandistice în care studenții erau îndemnați să abandoneze studiile și să facă politică de partid. Nici când Șoșoacă a proferat amenințări publice la adresa lui „Jele“, cu ocazia vizitei. Mai mult, a anulat discursul președintelui Ucrainei în Parlament de teama scandalului anunțat al celor doi. Simion&Șoșoacă ar avea, cică, niscai dosare penale. În ce sertare judiciare or fi puse la dospit? Oare ce explicație pentru această protecție ne-ar putea oferi polițiștii, procurorii, magistrații, politicienii, afaceriștii? Ca să nu mai vorbim de aportul necondiționat oferit celor doi de către televiziuni. Campioană este moderatoarea emisiunii Culisele statului paralel de pe Realitatea plus (fiica unuia dintre cei mai reputați jurnaliști sportivi, pe care l-am cunoscut când ea era doar o fetiță adorabilă, regretatul Horia Alexandrescu, colaborator permanent al Rl până la sfârșitul vieții), singura care-i invită frecvent pe Simion&Șoșoacă, să-și repereze onoarea și cu care, aud, cutreieră țara.
După toate câte au comis Simion@Șoșoacă, ce vor mai fi așteptând liderii politici aflați la putere, care, fie vorba între noi, le fac cadou voturi peste voturi de câte ori îi cruță? Cu legea în mână și parcă fără să-și dea seama, îi lasă să-și facă jocurile murdare. N-am nicio îndoială că duo cu pricina e periculos, dar nu luând în con siderare viitorul lor politic, de care se tem unii și alții (nu, nu vor ajunge niciodată la putere!), ci pentru că e lăsat să se manifeste nepenalizat, orice ar face. Chiar nu vede nimeni că e vorba despre doi semidocți, buni de gură, moftologi politici, pe care doar atenția pe care le-o acordă tele viziunile îi ține în viață? Și îngăduința lașă a oficialității. Așa că rămânem cu între ba rea: cui îi e frică de Simion@Șoșoacă? (N.M.)