Prozatorul Fănuș Neagu (1932-2011) a avut destule realizări în teatru și în scenariul de film ca să îndreptățească o ediție foarte cuprinzătoare, realizată minuțios și cu devotament de Lucian Chișu, în calitate și de apropiat al lui Fănuș Neagu, cu privilegiul de a cunoaște, încă din timpul vieții acestuia, numeroase detalii ale unei cariere literare bogate și variate. E limpede că teatrul nu a fost pentru Fănuș Neagu o vocație, ci o aspirație, chiar dacă povestitorul a iubit teatrul și filmul, le-a cunoscut bine din interior, a și jucat în cîteva filme și a fost, pentru scurtă vreme, director al Teatrului Național din București (1993-1996).
Destinul teatral al textelor lui Fănuș Neagu a fost unul destul de ciudat, de contorsionat. În el au intrat, de fapt, puține realizări scenice, iar textele sînt cele mai multe adaptări după prozele scriitorului. Ediția cuprinde șase texte teatrale. Dintre ele, piese ca atare sînt numai două și cele mai reușite : Echipa de zgomote (premieră în 1980) și Scoica de lemn (premieră în 1979, deși este scrisă ulterior Echipei de zgomote). Apostolii – nejucată – și Olelie sînt adaptări după Ningea în Bărăgan, o nuvelă din 1959, Paiața sosește la timp este versiunea teatrală a unui scenariu de film care nu s-a realizat. Năluca a fost scrisă în colaborare cu Lucian Chișu și regizorul Dan Micu o reconstituire dramatică liberă a biografiei lui Panait Istrati.
Lucian Chișu oferă ediției o prefață extinsă, de peste 30 de pagini, un tabel cronologic amănunțit : peste 60 de pagini ! După textele pieselor, autorul ediției adună cîteva „dosare critice“. Acestea, în afară de lămurirea receptării pieselor reprezentate, impresionează prin dimensiuni și seriozitatea cu care se scria despre teatru într-o epocă foarte ingrată pentru toți creatorii acestui gen, minată de cenzură și obligații impuse de ideologi, cărora nici creatori cu o statură însemnată ai acelui timp nu li se puteau sustrage. Despre Scoica de lemn au scris confrații autorului : Gh. Pituț, Adrian Dohotaru, Ion Băieșu, D. R. Popescu, ultimii doi dramaturgi mult mai versați decît Fănuș Neagu. Dar și critici de teatru. Victor Parhon remarcă o „exuberantă bogăţie imagistică, de culoarea şi savoarea lexicului, de prea risipitoarea dărnicie a sufletului şi de preaplinul inimii, care nu contenesc să se desfete în tărâmurile oprite“ și crede că „Fănuş Neagu ne dă o admirabilă pagină de literatura modernă, putînd să stea oricînd alături de aceea a unui Márquez“. Deși fascinați de metaforele textului, criticii îi pun în evidență inconsistența dramatică, un caracter liric al personajelor și lipsa finalului. În mod învăluit, Valentin Silvestru scrie lucid și drastic despre subțirimea acțiunii și personajelor. Marian Popa vede : „un refuz al realităţii în favoarea iluziei frumoase care ţine de magia exotismului popular“.
Am văzut în adolescență spectacolul și am amintiri foarte vagi, lirismul excesiv al replicilor și lipsa de credibilitate a personajelor m-au făcut să le uit. „Greșeli de neiertat“ în ordinea meseriei de dramaturg, remarcă Mircea Ghițulescu și le compensează numind și „frumuseți stranii“.
Mult mai substanțială este Echipa de zgomote, jucată abia după Scoica… în regia lui Alexa Visarion, cu Mircea Albulescu în rolul-cheie. Și aici dosarul critic e foarte extins cu nume ca Nicolae Balotă, Mircea Micu, Valentin Silvestru cu o cronică-fluviu etc. Dar ecourile sînt mult mai elogioase. E clar că dramaturgul a reușit mult mai bine și, probabil, nu am văzut spectacolul, regizorul și actorii au găsit un text mai profund și au fost mai inspirați. Nici Echipa de zgomote, nu e un teatru al realității, ci o parabolă, însă una mai dramatică, avînd niște conflicte adevărate.
Cronica lui Victor Parhon la Paiața sosește la timp începe cu propoziția : „Fănuș Neagu nu e dramaturg“. Cu Echipa de zgomote, scriitorul a atins apogeul scrisului său pentru teatru. Teatrul însuși, în primii ani de după 1989, și-a cucerit libertatea, dar și-a pierdut capacitatea de a capta atenția, de a polariza puncte de vedere și de a fi dezbătut cu pasiune în publicații cotidiene. Un preț al eliberării de constrîngeri trebuia plătit.
Ediția îngrijită meritoriu de Lucian Chișu prezintă complet și în chip necesar latura dramaturgică a creației lui Fănuș Neagu, un autor important al literaturii postbelice românești, ce se cuvine cunoscut în toate ipostazele sale.