Anul școlar trecut, la Cercul metodic al profesorilor de limba și literatura ro mână pentru gimnaziu și la Cercul metodic al profesorilor de limba și literatura română pentru liceu, din localitatea în care domiciliez, s-au prezentat, s-au discutat, s-au analizat modifică rile impuse de Dicționarul ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a treia (DOOM3). La una dintre discuții am asistat și eu. Colegii mei au ajuns la o singură concluzie: că era nevoie de acest nou dicționar normativ care înregistrează foarte multe cuvinte și forme de cuvinte foarte des folosite, inexistente în ediția din 2005 a Dicționarului (DOOM2). Eu nu am fost și nu sunt de acord cu respectiva concluzie. În această situație, mă simt obligată să-mi formulez contraargumentele. Nu contest nevoia apariției unei noi ediții a Dicționarului. Lingviștii, filologii, teoreticienii, profesorii, elevii, oamenii care vor să scrie corect, să pronunțe corect, care vor să aibă proprietatea termenilor, oamenii care vor să învețe cuvinte au permanentă nevoie de dicționare „aduse la zi“. Dar ce înseamnă „aduse la zi“? Din punctul meu de vedere, adus la zi înseamnă dicționare cât mai apropiate de adjectivul complet și care cuprind formele actuale ale lexemelor. Evident, de aici se nasc două întrebări: ce implică formularea „cât mai aproape de adjectivul complet“? și ce înțelegem prin „formele actuale ale cuvintelor“?
La prima întrebare, cei mai mulți au răspuns și vor răspunde că noul dicționar normativ trebuia să cuprindă – așa cum, de altfel, și cuprinde – toate cuvintele, structurile folosite de vorbitori nativi de limba română în ultimele două decenii, chiar dacă cvasimajoritatea acestor cuvinte/structuri nu reprezintă nimic altceva decât niște barbarisme stridente. Într-un articol precedent am precizat că prefer aurita cale de mijloc, așa că nu pot fi bănuită de neologismo fobie sau de neaoșismofilie. Pot oricând folosi un neologism, chiar și neadaptat la sistemul fonetic și grafic al limbii române, dacă acela este cuvântul care exprimă cel mai bine, cel mai clar, cel mai limpede ceea ce eu vreau să transmit, respectiv ceea ce eu vreau să înțeleagă interlocutorul meu. Cu toate acestea, nu pot accepta ideea ca n barbarisme, anglicisme în mare parte, să fie introduse în dicționarul normativ al limbii române și în Dicționarul explicativ al limbii române (DEX) doar pentru că uzul o impune.
Moda lingvistică actuală (preiau structura din titlul cărții scrise de Gligor Gruiță, Moda lingvistică actuală. Norma, uzul și abuzul) a fost criteriul fundamental în elaborarea celei mai recente ediții a DOOM. Cred că ar fi de prisos să spun că ce este la modă azi, chiar și când vine vorba de moda lingvistică, nu va mai fi de actualitate peste un timp. Pe acest principiu, eu și alții ca mine nu ar trebui să fim speriați. Barbarismele de azi vor dispărea în timp. Totuși, raționamentul nostru trebuie să fie și mai aproape de țesătura limbii române. Dacă acum ea este alcătuită și din atâtea și atâtea fire neadecvate, dar evanescente, peste un timp ce va rămâne? Vor rămâne enorm de multe goluri care nu vor mai putea fi cusute nicicând cu tâlcuite cuvinte românești, fiindcă acestea din urmă au fost trecute în fondul arhaic al limbii atunci când firele de tort au fost împletite – sau mixate? – cu ațele de import. Cei care învață să vorbească acum o limbă românească semibarbară, la autoexilarea din limba română a barbarismelor de acum, ei vor înlocui acei termeni tot cu xenisme, nicidecum cu cuvinte românești. Deci, odată cu acceptarea mult prea multor termeni străini neadaptați la sistemul fonetic și grafic al limbii române, pentru care există și corespondent perfect în limba română, se pierde definitiv șansa ca bogăția limbii române să rămână neafectată, precum și șansa să auzim cât mai des vorbindu-se în splendida noastră limbă română. Astfel, prin formularea cât mai aproape de adjectivul „complet“, eu înțeleg, de fapt, un dicționar care să înregistreze aproape toate cuvintele din limba română (cuvinte din fondul principal lexical și cuvinte din masa vocabularului), un dicționar pentru care să se fi scormonit și în biblioteci, și în satele românești, nu un dicționar care să cuprindă (și) toate cuvintele și structurile lexicale la modă.
Trecând la cea de a doua întrebare. Cred că formele actuale ale cuvintelor trebuie să fie formele care s-au impus în limbă, care au rămas în urma diferitelor fenomene fonetice și morfologice. Deci, forme actuale înseamnă formele din prezent ale cuvintelor care alcă tuiesc vocabularul limbii române, și nu cuvinte la modă.
Din declarațiile autorilor DOOM (ediția a III-a) am aflat că a fost aplicat acest principiu, așa cum era absolut normal. Tocmai de aceea am fost mirată să aflu că din 2021, de la apariția DOOM2, eu am vorbit greșit de fiecare dată când am spus, oltenește, Fusei la școală. Dacă alcătuirea noului DOOM s-a bazat pe uzul limbii, mă întreb cine și unde spune Eu azi fui la școală? În Oltenia, verbul a fi era, este și va fi conjugat cel mai des la perfect simplu astfel: eu fusei, tu fuseși, el/ea fu, noi fuserăm, voi fuserăți, ei/ele fură. DOOM3 impune însă – exclusiv – forma fui, la persoana I, numărul singular, așa cum rezultă din articolul de dicționar: „[…] 1 sg. fui, 1 pl. fu răm, m.m.c.p. 1 pl. fuse serăm […]“. Având în vedere și forma de persoana I, numărul plural, înregis trată în DOOM3, deducem că verbul a fi trebuie conjugat la perfectul simplu astfel: fui, fuși, fu, furăm, furăți, fură. Așadar, Fui la școală!…
Am consultat dicționarul și pentru verbul a avea. Am aflat urmă toarele: „!avea (a~) vb. […] perf. s. 1 sg. avui, 1 pl. avu răm, m.m.c.p. 1 pl. avuseserăm […]“. Deducem iarăși că verbul a avea trebuie conjugat la perfect simplu: avui, avuși, avu, avurăm, avurăți, avură și nu ca până acum: avusei, avuseși, avu, avuserăm, avuserăți, avură.
Interesant este că mai-mult-ca-perfectul verbului a fi rămâne la formele consacrate: fusesem, fuseseși, fusese, fuse se răm, fuseserăți, fuseseră, dacă avem în vedere precizarea din DOOM3 că la mai-mult-ca-perfect, persoana I, numărul plural forma corectă este fuseserăm. Tot după vechile reguli gramaticale (radical + sufix/morfem gramatical de perfect simplu + sufixul/morfemul gramatical -se- de mai-mult-ca-perfect + desinențe de număr + desinențe personale) rămâne și mai-mult-ca-perfectul verbului a avea, adică DOOM3 impune la mai-mult-ca-perfect formele: avusesem, avuseseși, avusese, avuseserăm, avuseserăți, avuseseră și nu formele de mai-mult-ca-perfect care s-ar putea forma de la formele actuale de perfect simplu, adică: avusem, avuseși, avuse, avuserăm, avuserăți, avuseră.
Prin urmare, logica – gramaticală ori de alt fel – nu ne spune că formele corecte de perfect simplu ale verbului a fi și ale verbului a avea sunt, de fapt, cele vorbite în Oltenia, în Banat, în Crișana și în Maramureș și cele care încă ajută la formarea timpului mai-mult-ca-perfect, așa cum limpede arată conjugările exemplificate?
În aceste condiții, cred că premisa cum că au fost normate formele și cuvintele cel mai des utilizate nu este, nu mai este o explicație pentru modificările de neînțeles impuse ca forme corecte în ediția a III-a a Dicționarului ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române.
Mai mult, în același dicționar (precum și în precedentul) găsim și alte situații fără sens. În clasa a III-a, elevii învață că prenumele Ion, dar și prenumele Ioana se despart în silabe [i-on], [i-oa-na], potrivit unei reguli de despărțire în silabe (două vocale alăturate se despart, de regulă, în hiat). Dar, cum, de fapt, numele nu se despart în silabe – potrivit altei reguli – DOOM3 nu înregistrează substantivul propriu Ion, ci doar substantivul comun ion, despărțit [i-on]. Însă găsim în același dicționar și cuvintele: iod, iodat, iodic, iodism, iodiza, iodizare. Cuvântul iod, de exemplu, nu apare despărțit în silabe, celelalte toate se despart: [io-dat], [io-dic] etc. Prin urmare, înțeleg, înțelegem că lexemul iod este monosilabic. Iar dacă iod este un cuvânt monosilabic, de ce cuvântul ion este bisilabic?
Acestea toate constituie contraargumentele mele la concluzia, la argumentul că limba română actuală a fost criteriul absolut, principiul singular, care a impus conținutul ediției din anul 2021 a Dicționarului ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române. În multe cazuri lipsesc tocmai formele uzuale, statornicite, multe dintre ele, chiar prin reguli învățate acum mulți ani în școală.
Trebuie să precizez că textul de față este o simplă constatare a unor situații, nu o contestare a DOOM3, care a presupus un efort uriaș din partea autorilor și care rămâne, pentru noi toți, până la publicarea unei noi ediții, dicționarul normativ al limbii române.