(Traian Demetrescu, Iubita, 1895)
Un roman sentimental, pe alocuri melodramatic, dar bine scris și fără nimic de prost-gust este Iubita de Traian Demetrescu, apărut în 1895. Acest roman, ca și altele datorate lui Traian Demetrescu, s-a pierdut în „negura de vremi“, din cauza modului risipitor în care tratăm literatura română din trecut. Dacă însă îl citim cu atenție, nu ne plictisim și nici nu avem impresia că ar fi căzut în desuetudine. Lectura ne prinde de la început și chiar ne emoționează, datorită artei autorului de a-l înduioșa pe cititor.
Emil Corbescu, de douăzeci și opt de ani, student la Facultatea de litere și filosofie din București, își întrerupe studiile și vine într-o primăvară acasă, într-un oraș din provincie, pentru a se odihni. Se simte obosit și bolnav și intenționează ca după câteva luni să se întoarcă refăcut la facultate.
Părinții lui, Mihalache Corbescu, mic negustor, și îndeosebi mama lui, Ana, sunt îngrijorați pentru unicul lor copil pe care l-au crescut cu greu. Chiar în ziua nașterii lui, în maternitate a izbucnit un incendiu, ceea ce a speriat-o pe mamă și a grăbit venirea copilului pe lume. Un copil care se teme de întuneric, e fricos, melancolic și slab, dar și inteligent și silitor la învățătură. Termină liceul la douăzeci de ani, apoi ia bacalaureatul (la a doua încercare) și, după câțiva ani, se hotărăște să urmeze o facultate ca să-și facă o situație.
În orașul natal, chiar pe strada sa, își înalță o casă frumoasă cel mai mare proprietar din județ, Vasile Cerbureanu, care e văduv și are doi copii: o fată, Maria, în vârstă de douăzeci și doi de ani, și un băiețel de nouă ani, Ionel. Maria s-a căsătorit la douăzeci și unu de ani cu un inginer de care a divorțat după mai puțin de un an, fiindcă o înșela. Impresionat de seriozitatea lui Emil, moșierul îi propune să se ocupe de Ionel, pe care intenționează să-l trimită să-și continue studiile la București; îi spune să-i găsească o gazdă bună, să-l mediteze și să-l supravegheze în schimbul unei remunerații care îi va permite să se întrețină el însuși la studii. Emil acceptă cu plăcere propunerea. Îi găsește băiatului o gazdă la o nemțoaică, d-na Edviga, în casa căreia se face muzică și se vorbește nemțește, iar el își închiriază o cameră în apropiere, pentru a-și putea îndeplini obligațiile asumate. Iarna, Vasile Cerbureanu împreună cu Maria vin la București și sunt foarte mulțumiți de modul cum se ocupă Emil de Ionel. Timp de o săptămână, cât stau în capitală, merg la spectacole împreună, iar Emil și Maria au posibilitatea să se cunoască mai bine și să-și descopere unele preferințe comune.
Întors acasă, moșierul îl invită pe Emil pentru o scurtă vacanță la moșia din Cerbureni, sperând că se va bucura și Maria. În trăsura care îl duce spre conac, lăsându-se în voia gândurilor, Emil își dă seama că o iubește pe Maria. De altfel, după numai după câteva zile, cei doi își mărturisesc dragostea reciprocă. Se plimbă, se sărută, își jură iubire veșnică.
Vine apoi în vacanță Ionel, însoțit de avocatul Mișu Dorescu, un tânăr de treizeci și cinci de ani, deputat al partidului liberal, cu mari perspective de a ajunge ministru. Emil nu se mai simte în largul lui, iar Maria trebuie să fie și ea mai rezervată și să se sărute cu el doar pe furiș. Drept urmare, Emil se desparte de iubită și pleacă acasă, apoi, toamna, se duce la București, reluându-și studiile și supravegherea lui Ionel.
Iarna, când moșierul vine la București, Emil, care nu mai are nicio veste de la Maria, îl întreabă pe tată de ce nu a venit și fiica lui, iar acesta îi spune că ei nu-i place viața în orașele mari și speră că în curând își va reface viața căsătorindu-se cu Mișu Dorescu. Vestea cade ca un trăsnet peste sărmanul tânăr. În scurt timp Maria se căsătorește cu Mișu și are un copil cu el.
După câțiva ani, Emil, care este acum profesor la gimnaziul din orașul S., se simte tot neconsolat, incapabil să o uite pe Maria, și evită să se mai apropie de altă femeie. Are un singur prieten, avocatul Grigore Priboiu, care încearcă să-l determine să-și schimbe felul de viață, să-și uite iubita și să cunoască alte femei. Într-o vacanță, mergând în orașul său natal, se întâlnește pe stradă cu moșierul. Acesta, surprins că, de ceva vreme, nu a mai primit de la el niciun semn de viață, îl invită la o petrecere. Emil acceptă. Este cuprins de o mare emoție când își revede iubita. Ea, însă, se poartă rece, de parcă nu ar fi fost nimic între ei; se vede că este mulțumită de noua ei viață, iar soțul ei, Mișu, foarte amabil, se oferă să-l transfere pe Emil cu serviciul la București, dacă ar vrea.
A doua zi Emil îi scrie prietenului său Priboiu că spera să stea mai mult timp, dar că va pleca a doua zi: a revăzut-o, e alta, cea din trecut nu mai există.