Un grup numeros de autori, universitari mai ales, colaborează la un volum masiv, coordonat de Jeanne Guérout și Xavier Mauduit, volum intitulat Istoria prejudecăților (Editura Les Arènes, 2023). Printre contributori, câțiva specialiști reputați: Michel Pastureau, Antoine Marès, Jean-Noël Jeanneney, Bernard Cerquiglini. Mulți alții îmi sunt însă necunoscuți și din notițele bio-bibliografice rezultă că sunt axați pe „studii de gen“ și pe „studii post-coloniale“, ceea ce ne dă o primă indicație despre profilul ideologic al cărții. Prejudecățile, ni se spune din capul locului, vizează aspecte ce țin de rasă, de sexualitate și de condiția socială. Ele s-au perpetuat de-a lungul secolelor, ceea ce justifică și titlul cărții. Istoria prejudecăților ar fi, totodată, și istoria relațiilor de dominare, dominația bărbaților asupra femeilor, a stăpânilor asupra sclavilor, a colonizatorilor asupra colonizaților etc. Cum spuneam, orientarea ideologică a cărții este fără echivoc.
Dacă multe din texte sunt previzibile, interesul nostru e stârnit de considerațiile care contrazic locuri comune. A fost Evul Mediu o epocă a tenebrelor, a arbitrariului și a sărăciei extreme? Da de unde, ne spune Michel Pastureau, francezii au fost nefericiți în secolul al XVII-lea, da, „Le Grand Siècle“, perioadă marcată de epidemii, războaie, dereglări climatice (deja !), mizerie, nimeni nu se spăla, niciodată oamenii nu au fost atât de scunzi și de piperniciți etc. Sunt aristrocrații, în mod fatal, prin natura lor, reacționari? Antoine de Baecque ne dovedește contrariul: mulți nobili au jucat un rol important în Revoluția de la 1789, arătându-se în mod deschis ostili monarhiei. În legătură cu sclavia, deși se precizează că în ideologia musulmană exista o zonă geografică unde era legitim să-ți procuri sclavi, nu se vorbește despre sclavia internă din Africa, de triburile care luau sclavi din alte triburi (și, de multe ori, îi vindeau). Dacă este adevărat că, atunci când au ajuns în America, europenii le-au transmis băștinașilor o serie de boli care au făcut ravagii, nu e mai puțin adevărat că băștinașii au transmis europenilor sifilisul, care va face nenumărate victime vreme de secole. Ce a fost „gripa spaniolă“, care a ucis în 1918 vreo 50 de milioane de persoane? Un virus originar din Asia, adus pe continentul nostru de soldații americani veniți în ajutorul aliaților europeni. Mărturisesc că nu cunoșteam (sau n-am dat atenție) prejudecata, pare-se foarte răspândită și cu multiple implicații culturale, conform căreia verdele aduce ghinion. Că soacrele se bucură de o reputație (foarte) proastă, știe toată lumea; să vedem în asta o consecință a relațiilor de putere („relațiile socio-economice“) din societatea patriarhală, mi se pare puțin exagerat. O prejudecată ar fi convingerea că evreii se ajută și se susțin între ei; dar ni se spune imediat că fenomenul e perfect explicabil, e o solidaritate justificată prin suferințele îndurate de-a lungul istoriei. Și atunci, unde e prejudecata? Islamizarea Europei ar fi o fantasmă, o gogoriță pe care au lansat-o conservatorii (cum ar fi jurnalista Oriana Fallaci). Sigur, trebuie să luăm distanță față de teoriile complotiste, dar realitățile de pe teren, cu expansiunea comunităților musulmane, ar trebui să ne facă mai lucizi și mai prudenți. E ridicol să vânezi peste tot stereotipuri rasiste și să vezi, spre exemplu, o dovadă de rasism în ideea americanilor de a da numele „Geronimo“ operațiunii militare din 2011, care l-a lichidat pe Bin Laden, Geronimo fiind un șef legendar al rebeliunii apașilor din secolul al XIX-lea. Da, arta contemporană șochează nu o dată, nu e o preju decată să te întrebi unde se termină actul artistic și unde încep escrocheria sau insignifiantul. Să fie o prejudecată că imaginea Chinei ca țară secretă, impenetrabilă, a reapărut o dată cu epidemia de covid? Nu, deoarece chinezii înșiși au ținut secretă existența virusului și au lăsat loc tuturor speculațiilor. E totuși tendențios să ilustrezi prejudecata, impusă în secolul al XIX-lea, că femeile sunt „isterice“ cu o dezbatere electorală între Nicolas Sarkozy și candidata socialistă Ségolène Royal, în care cel dintâi insinuează (cu răutate malignă? greu de spus!) că preopi nenta sa și-a pierdut calmul. Să fie chiar un clișeu ideea că englezii sunt excentrici? Desigur, orice genera lizări abuzive trebuie respinse, dar în astfel de afirmații există (cel puțin) un sâmbure de adevăr. Francezii ar fi aroganți și prost crescuți (și zgârciți, adaug eu): iarăși, generalizarea sfidează logica. Persoanele corpo lente au inspirat tot felul de caracte rizări, numai că acum corectitudinea politică ne interzice să practicăm grosofobia: deci, despre grași numai de bine. Sunt prejudecăți mai vechi care reapar în forță, cum ar fi mefiența față de vaccinuri. Tot Pastureau, pe care l-am mai citat, ne spune că am fost și suntem profund nedrepți în ce privește modul în care percepem porcul, punându-i în cârcă și murdăria, și insensibilitatea, și apetitul sexual neînfrânat.
Așa cum arătam la început, multe din ideile prezentate drept prejudecăți sunt previzibile și denunțarea lor este îndreptățită. În alte cazuri însă, miza e mult mai mică și practic n-ar fi fost nevoie de argumente pentru a ne convinge de contrariul. Ar mai fi de observat că lipsesc prejudecățile ce ilustrează alte culori ale spectrului politic. Dacă și capitalismul și colonialismul sunt generos reprezentate, comunismul e absent. Or, n-a fost oare o prejudecată foarte răspândită credința că societatea comunistă ne va aduce fericirea? Că va desființa exploatarea omului de către om? Nu ni se spune și astăzi, până la sațietate, că doar stânga politică vrea binele oamenilor? Nu reprezintă ideologia woke triumful prejudecă ților? Nu a apărut chiar zilele acestea o carte în care Albert Camus este socotit colonialist, rasist, sexist, reacționar?
Ca să nu mai spun că avem și noi prejudecățile noastre, slavă Domnului. Iată, la repezeală, două dintre ele, de mare răspândire: „era mai bine înainte“ și „tradiționala ospitalitate românească“. Nu e nevoie, în cazul lor, de cine știe ce exegeză savantă.