Se întâmplă destul de rar ca un poet să editeze două cărți într-un an, cu atât mai puțin să-și dubleze debutul cu încă un volum în câteva luni. Este limpede că Doina Adriana Nicolăiță și-a premeditat multă vreme intrarea în literatură, a acumulat în foldere multe poeme, scrise nu de la o zi pe alta. Când s-a decis să le dea drumul în lume, poezia ei trecuse prin multe decantări. De aceea, ambele cărți pe care le-a propus cititorilor în acest an par culegerile lirice ale unei autoare mature.
Lucrul acesta este recunoscut și de Vasile Dan, cel care scrie o prezentare generoasă pe coperta ultimă a primului volum. Valoarea pe care mult mai experimentatul poet o vede limpede dintru început și abilitatea autoarei Așteptărilor de a găsi noi semnificații cuvintelor sunt semne ale unei practici destul de îndelungate, care a precedat aparițiile.
Recomandarea poetului din Arad către debutanta din același oraș este onorantă pentru orice tânăr poet. El caracterizează poezia Doinei Adriana Nicolăiță drept îndrăzneț-interogativă, saturată cultural și expresivă. Indiscutabil, toate aceste trăsături se vădesc în texte și pot fi observate cu ușurință. O altă calitate a poetei este originalitatea infuzată de o anumită inocență. În poeme succinte, autoarea meditează la rostul sinelui într-o lume pe care mimează a nu o cunoaște prea bine. Ea joacă inocența și sfiala în fața unor fenomene cu care s-ar întâlni prima oară. Într-un text își asumă rolul lui Icar la care aripile pot fi schimbate până se potrivesc aspirațiilor lui: „Aripile astea noi mă prind tare bine/ celelalte îmi erau cam strâmte/ sunt o reflexie a celor dintâi cu care înotam nestingherit/ fără să mă tem că se topesc“.
În ambele volume, poeta se plimbă cu dezinvoltură de la astre, sfinți și zei la lucrurile mici, precum sâmburii de migdală, intrând și în universul subatomic. Mâna nevăzută a Creatorului, ne asigură ea, nu face deosebire între lucruri în raport de dimensiunea lor. Ele se vor umpe de har în egală măsură. Poezia cu tentă mistică a Doinei Adriana Nicolăiță este discretă, decentă, lipsită de ostentații. Textele sunt meditative, introspective, centrate pe sine : „Diversitatea nu separă/ așa cum s-ar crede/ ceilalți sunt tot eu/ dau voie lucrurilor să fie în fluxul lor firesc/ la ce m-aș opune, totul e ireversibil,/ nimeni nu e mai presus sau mai prejos/ doar mândria e fățarnică“ (Ceilalți sunt tot eu – afirmație clară)! Versurile care pot să aparțină, mai curând prin plusul de fantezie al cititorului, erotismului, sunt puține și disimulate: „Cine ești tu cel de lângă mine atât de departe că/ nicio atingere nu e posibilă decât în vidul intermitent/ între alfa și omega/ cine ești tu cel de lângă mine prezent/ în atâtea înțelesuri provocatoare/ din cele altfel gândite/…/ cine ești tu cel de lângă mine/ care-mi vezi lianele prinse de cer“. Iar umorul și distanțarea ironică lipsesc cu desăvârșire.
O astfel de poezie înclinată spre filosofare și livresc (cu Dalila, Samson, Ahile trecut prin Styx, Castor și Polux) ar putea părea prețioasă și cam searbădă, însă poeta o dublează cu o simplitate genuină, inocență și delicatețe, care o fac inteligibilă și atașantă. Unele formulări prea sofisticate cu bună știință ar fi meritat o reformulare : „Fără să deduci inelul se făcuse/ nevăzut,/ de negăsit,/ doar mâna era mai ușoară,/ pană de înger, adunând firele,/ și iată lași nedumeririi rezolvarea/ probabilităților matematice:/ poate se fixase de gheara șoimului/ în timp ce-și urma stăpânul“. Însă, în marea majoritate a cazurilor, poezia „trece rampa“ și cititorul poate să adere la ea. Este de așteptat ca în viitorele volume comunicarea să devină mai directă și autoarea să ne dezvăluie mai mult din ceea ce este ea însăși, dincolo de paravanul conceptelor.
Poezia, ne asigură Doina Adriana Nicolăiță este pretutindeni, lucrurile lumii, de la mic la mare, o conțin. Aventura poetului este descoperirea ei. Revendicările gureșelor păsări amestecă natura cu realitatea ei zgomotoasă în reflexivitate. Iar cuvintele au o autonomie germinativă care nu trebuie ultragiată : „nu le venerați și/ nu le luați în posesie,/ doar aveți grijă de ele/ să încolțească“. Așteptăm cu interes încolțirea.