Prezent în două antologii de poezie
transilvană: Octavian Șireagu,
Noua lirică ardeleană, 1935 și Emil
Giurgiuca, Poeți tineri ardeleni –
Antologie. Cu 18 măști în lut de Ion
Vlasiu, Buc., 1940, Teofil Bugnariu1
s-a bucurat la începuturile sale poetice de
aprecieri critice elogioase, dar și-a întrerupt
creația poetică într-un mod neașteptat și
inexplicabil în 1940. În antologia sa Emil Giurgiuca
pe lângă o succintă prezentare configurează
specificul universului poetic al celui care ne-a
dat o capodoperă lirică, Joc de miei: „E singurul
poet pe care l-a dat Clujul în prima decadă după
Unire prin revista «Cosânzeana», firavul luminiș
în bezna acelei epoci.“ Înzestrat cu darul unor
ritmuri suave în genul lui Francisc Jammes, se
observă totuși faptul că mai târziu poetul se
emancipează de influența covârșitoare a
cântecului simplu cu material poetic consacrat,
propagat de poeții de la „Luceafărul“. Poema
Joc de miei, capodopera poetului, apare în
România literară de la Aiud. Și Nicolae
Manolescu în nota asupra ediției la antologia
Poezia română modernă de la G. Bacovia la Emil
Botta, îl consideră pe Teofil Bugnariu, autorul
unui extraordinar poem Joc de miei. Ediția
restitutivă, realizată de Mircea Popa, a ales ca
titlu al anto logiei poezia consi derată unanim
capodopera lui Teofil
Bugnariu.
Zestrea lirică
a lui Teofil Bugnariu
(1905-1992) este pu –
țină, pentru că după
1940, poetul n-a mai
publicat poezii. În
1956, este dispo –
nibilizat din ser –
viciu și mai bine
de un lustru își
susține cu dificul –
tate familia din
colaborări întâm –
plătoare. În 1962,
în urma unui concurs
este angajat ca bi –
blio graf la Biblio –
teca Cen trală Univer –
sitară din Cluj, unde
a lucrat până la pen –
sionare. Antologia
cuprinde 56 de poezii
publicate mai ales
în revistele ardelene
(„Cosân zeana“ –
unde debutase ca
poet, „Someșul“, „Blajul“, „Societatea de mâine“,
„Patria“, „Gând românesc“ș.a.),dar și în „Ramuri“
(Craiova), „Zări senine“ (Iași), „Universul“.
Unele poezii sunt publicate de două ori și ediția
menționează aceste apariții, numai la poezia
Cântec de uitare, se notează doar apariția în
„Gând românesc“, VII, 1939, nr. 7-9, deși fusese
publicată inițial în revista „Blajul“, I, 1934, nr.1.
În amintirile Monicăi Bugnariu, fiica
poetului, este un detaliu prețios:„Tata iubea
animalele și ele știau asta“. Joc de miei este
ilustrativă pentru această iubire, secondată de
o sinceră compasiune. Mieii sunt jertfe nevinovate,
sacrificate de Paște. Jertfa lor „cea mai dureros
de albă rugă“ amintește de jertfa „mielului“
biblic, Isus Hristos, dar cu dureroasa deosebire:
„Nici un miel n-o să învie însorit a treia zi/ Ca
și mielul tău de jertfă din Scripturi“/.
Dominantă este lirica intimistă, cu ecouri
și imagini din poezia română clasică. Poezia
Așteptare, evocând o iubire trecută, în care peste
suflet „amintiri,/ Fulgi albi au început să cadă“,
amintește de o poezie a lui D. Anghel, în care
finalul are aceeași comparație:„Ah, amintiriles
ca fulgii / Rămași uitați în cuiburi goale.“
Poezia erotică este la Teofil Bugnariu, o poezie
a regretelor, a visurilor de tinerețe risipite:
„Iubirea mea-i un cântec trist,/ Iubirea mea-i
un dor pustiu“, „E lacrima închisă-adânc/ Din
suferințe închegate/ Iubirea mea fără noroc/
E veșnicul «a fost odat㻓. Poetul cultivă romanța.
Poezia Șoapte, își amintește Monica Bugnariu
– are o istorie. Unul din colegii tatei a pus-o pe
note și astfel a intrat în repertoriul «serenadelor»,
la fel ca unele poezii ale congenerului și
consăteanului său, Dionis Fărcașiu. Serenadele
erau obișnuite în acel timp: „câțiva tineri formau
un grup și cântau în lumina amurgului sub
ferestrele fetelor îndrăgite… Obiceiul cerea ca
domnișoara să nu apară la fereastră ori în curte,
ci să miște perdeaua în semn că mulțumește
pentru serenadă.“ Pe vremea liceului meu,
domnișoara căreia i se cânta serenada, în chip
de mulțu mire, aprindea lumina electrică.
Principala caracteristică a romanței este
muzicalitatea, ceea ce face ca să fie cu ușurință
pusă pe note: „Eu nu-ți trimit în murmur de
cântări/ Dorinți în însângerarea argintată, – /
Nici flori nu-ți dau cu taine-n tremurări…/ Eu
nu-ți dau flori, ci-o inimă curată…“.
Se pot identifica și alte „ecouri poetice“
la Bugnariu (Macedonski, Bacovia), dar cea
mai evidentă este influența poeziei lui Goga.
Cântecul vesel trezește de îndată amintirea
„cântecelor“ de la „crâșma din Dealu Mare“:
„Cine-i om să-și ia paharul/ Și să joace ca și
mine:/ Să închine, să-l golească…/ Să trăiți,
copii, cu bine!/ Cupele să fie pline,/ Și crâșmarul
să trăiască“, iar poezia Pustiu (însoțită de un
frumos tablou Casă bătrânească de Elena Buțan
Milian), aduce imaginea „căsuței îmbătrânite“
cu varul șters de ploaie.
Cunoscător profund al
poeziei populare Teofil
Bugnariu reușește în forma
tradiționalei co linde să
exprime jalea Transilvaniei
sfâșiate prin Dictatul de
la Viena: „Peste Someș,
peste Criș./ pâcle fără
luminiș/ mâini de frați
întinse iar/ peste blestem
de hotar.“ Poezia se încheie
cu nădejdea curmării
acestei nedrep tăți, printr-
un refren de colindă:„Singuri
în fur tună stăm,/ Doamne,
și-așteptăm/ să răsară/
peste țară/ Steaua Magilor
din veac/ pentru neamul
tău sărac.“/
Paginile de Corespon –
dență ni-l prezintă pe Teofil
Bugnariu „un bibliograf
excelent, cunoscător de
multe lu cruri, motiv pentru
care apelau la el numeroși
cercetători și oameni de
cultură pe care îi servea
cu mare amabilitate“ (p.127). Îi scriau solicitândui
informații în legătură cu publi cistica românească
sau cu anumiți scriitori: Nae Antonescu, Ion
Clopoțel, Adrian Fochi, Ion Mușlea, D. Vatamaniuc.
Cu D. Vatamaniuc colaborează la realizarea
unei bibliografii de scriitor: Ioan Slavici.1848-
1925, Bibliografie, București, Editura Enciclopedia
Română; cu Adrian Fochi și alți folcloriști a
colaborat la redactarea Biblio grafiei generale a
etnografiei și folclorului românesc. A alcătuit indici
de revistă la revistele „Transil vania“ și „Familia“.
Poet și ziarist ardelean important în
intervalul interbelic, bibliograf a cărui compe –
tență și informație au fost recunoscute, Teofil
Bugnariu, merita această „ediție restitutivă“,
realizată cu competență și bogată informație
istorico-literară de Mircea Popa.
____________________
1 Teofil Bugnariu, Joc de miel. Poezii și corespondență.
Ediție restitutivă, prefață, notă asupra ediției și
corespondență selectivă de Mircea Popa. Cu amintirile
de familie ale Monicăi Bugnariu, Philobiblon și Argonaut,
Cluj-Napoca, 2023.
Errata În textul lui Ion Buzași Doi pașoptiști
„unium libri” apărut în nr. 37/2023 al R.l. s-a
strecurat o eroare: forma corectă a sintagmei
latine este (homo) unius libri, „omul unei singure
cărți“. Cerem scuze cititorilor. (Red.)