(fragment)
În această prezentare ne vom referi la operele de artă ale artistului, pictorului și sculptorului român Mircea Bochiș. De asemenea, va fi pus în legătură cu lucrări create de artiști pornind de la observarea altor lucrări picturale sau poetice. Denumirea unei opere face parte din creativitatea asociată, uneori, cu gândirea analogică legată de experiența artistului. Valorile simbolice înscrise într-un anumit substrat socio-cultural pot avea și o anumită influență asupra denumirii date operei. Acesta este cazul anumitor culori ale căror valori pot fi, uneori, contradictorii. Modul creativ în raport cu sincronia corespunde ansamblului operei înscrise în conștiința artistului Mircea Bochiș; ar părea să ia naștere din inconștient unde opera este deja la locul său, dar încă nerealizată în lumea materială, sau în realitatea noastră, întregul luându-și sursa din experiențele trăite și rescriind percepția asupra mediului social într-un mod individual. Este cazul perioadei comuniste trăite de acest artist. Nicolae Ceaușescu a devenit conducătorul comunist al României în anul 1965 și a fost sursa multor abuzuri și violențe, cum se întâmplă în orice regim dictatorial. În legătură cu această experiență, vom pre – zenta două tablouri legate de această perioadă istorică. Dacă cele două tablouri prezintă o similaritate în componentele lor: turnul unei fabrici cu evacuare de fum, culorile, în ceea ce le privește, diferă. Vom trece la o analiză lexico-semantică a titlului comun al acestor două tablouri: – Fabrică: unitate industrială care transformă produse semi-prelucrate sau materii prime în obiecte manufacturate destinate a fi livrate în comerț; – Marmeladă: preparat din fructe proaspete care se gătesc cu zahar sau sirop până iau aspectul unei paste ce poate fi apoi păstrată pentru mai mult timp. Foarte singular, sensul de bază pe care mi l-a transmis artistul Mircea Bochiș este următorul: „Pictură realizată înainte de 1989, un fel de protest (aluzie..) în raport cu ideologia comunistă, în cadrul căreia nu există indivizi; toată lumea este amestecată ca fructele într-o fabrică de marmeladă“ (2016: 33). Dacă reluăm cele două unități lexicale care compun întregul titlu al acestui grup nominal, ele se referă, indirect, la sistemul totalitar cu caracter comunist implementat de Nicolae Ceaușescu (din 1965 până la 22 decembrie 1989). În fapt, individul ca unitate de conștiință aparținând unui grup cultural dat nu mai există. Originalitatea derivată din personalitatea noastră și legată de creativitate și sensibilitate nu mai este activată. Acest tip de procedură face ecou fenomenului de mulțime în care oamenii își pierd individualitatea, devenind „o ființă colectivă, cu o unitate psihologică și socială și cu caractere proprii1“. Uzina sau fabrica este un loc de muncă în care regulile, deja în vigoare în totalitarism, sunt puternic activate. Individul nu mai există. Se încadrează în comunitate, fapt care face valabilă analogia cu marmelada.
În cadrul unei alte lucrări realizate de acest artist și de mine însumi2, am pus la punct o abordare particulară a sensului acordat lucrărilor artistice. Diverse exemple vor ilustra acest lucru. După cum menționează Mircea Bochiș: „Am avut o surpriză neașteptată când poeta Bianca Vișan a scris poezii dedicate picturilor (tablourilor) realizate de mine. Aceste poezii cu totul speciale nu ar fi apărut niciodată dacă nu ar fi existat astfel de picturi (astfel de tablouri) care le-au generat.“ (Bochiș și Martin 2020:19). În plus, acest pictor a apelat la diverși artiști care să creeze lucrări plecând de la o temă comună tuturor participanților. Pe acest subiect, Mircea Bochiș precizează: „Asta înseamnă că opera de artă poate genera alte opere de artă?; DA. Poate aceasta să corespundă unui sens pentru opera de artă? DA. Este, poate, singurul sens precis pe care opera de artă îl poate avea pentru a genera emoții care, odată provocate, pot, la rândul lor, să deschidă spații de gândire care, până atunci, au fost închise, pentru a genera alte opere de artă care, la rândul lor, pot face același lucru.“ (ibid.). Această abordare particulară a sensului acordat operelor de artă prin viziunea artiștilor implicați arată, încă o dată, activarea gândirii analogice, care își va lua sursa din experiența personală a autorului și nu din substratul sociocultural în cadrul căruia este integrat. Vom ilustra acest demers cu două exemple prezentate de artistul Mircea Bochiș: „Iată un exemplu: pictura mea (tabloul meu) intitulată: Grădina a generat poemul: Déja-vu – final nefericit; unul dintre versurile sale: «rochia pe care nu o port» a generat pictura mea (tabloul meu): «ROCHIA PE CARE NU O PORT», care a stat la originea poemului: «Rochia pe care o port / rochia pe care nu o port».“ Astfel cum menționează acest artist, tocmai inspirată de acest tablou poeta română Bianca Vișan a scris poezia intitulată: Déja-vu – final nefericit, poezie prezentată mai jos. Déjà-vu – final nefericit Iubitul meu mă duce în cele mai frumoase locuri Care nu există El mă protejează de soarele strălucitor sub o umbrelă albă Și mă sărută pe umeri în timp ce mâinile lui uriașe examinează Nasturii rochiei pe care nu o port E periculos să continuăm să venim aici, mi-a spus el Într-o zi vom uita să ne întoarcem de unde am plecat Și mă sărută pe umeri în timp ce mâinile lui uriașe examinează Harta posibilului și a imposibilului E periculos să continuăm să venim aici, mi-a spus el Așa că i-am întors spatele, am stins soarele Și m-am metamorfozat într-un gândac Nasturii rochiei pe care nu o port Sunt mai mari decât mine, iar el, plânge Sub umbrela albă Care nu există Dacă trecem la analiza titlurilor și a conținutului acestor două opere și le punem în relație, remarcăm, în primul rând, activarea gândirii analogice. În fapt, unitatea lexicală a denumirii date tabloului: Grădina se referă la conținutul poeziei și anume: umbrela albă, care apare în tablou sub forma unui parasolar. Evocând „cele mai frumoase locuri“, „soarele strălucitor“, dar și gândacul ca insectă, sunt elemente care pot fi găsite în acest spațiu particular. Unitatea lexicală „grădina“ are sensul de: „Teren în general împrejmuit, învecinat sau nu cu o locuință, plantat cu elemente vegetale utile sau de agrement.“ În plus, unul dintre versurile poeziei prezentate mai sus: „Nasturii rochiei pe care nu o port“ l-a inspirat pe pictorul Mircea Bochiș în contextul tabloului prezentat mai jos.
(Marcienne Martin este cadru universitar la Universitatea din Quebec în Abitibi-Témiscamingue (UQAT)