Între 15-16 septembrie 2023 a avut loc la Casa Scriitorilor „Zaharia Stancu“ din stațiunea Neptun-Olimp, a VI-a ediție a Festivalului Literatura tinerilor, proiect cultural care a devenit tradițional, organizat anual de Uniunea Scriitorilor din România. Actuala ediție s-a bucurat de sprijinul financiar al Ministerului Culturii. La cele două runde de lecturi publice din creație proprie au participat 13 tineri poeți, prozatori, dramaturgi, recomandați de mai multe dintre filialele Uniunii Scriitorilor. După lecturile publice, tinerii scriitori au avut un dialog cu membrii juriului, scriitori consacrați. Juriul a fost prezidat de Nicolae Manolescu, președintele Uniunii Scriitorilor. Au mai făcut parte din juriu Varujan Vosganian, Gabriel Chifu, Răzvan Voncu, Angelo Mitchievici, Cristian Pătrășconiu și Horia Gârbea.
La finalul manifestării, juriul a decernat trei premii. Cele trei distincții au fost acordate astfel : Premiul I – Andrea Iulia Scridon, reprezentând Filiala Brașov, Premiul II – Gabriel Nicolae Mihăilă, din partea Filialei Sud-Est, Premiul III – Ștefan Teodor Goția, cel mai tânăr participant, recomandat de Filiala Alba-Hunedoara.
Festivalului Literatura tinerilor se desfășoară în fiecare an la mijlocul lunii septembrie la Neptun. (Rep.)
Andreea Iulia Scridon
Nervi splahnici
În fiecare an scriu o poezie
pentru Rusaliile gânditoare,
când soarele se completează
doar pentru a apune de două ori.
Maica Maria trece pe lângă mine
în timp ce o scriu pe o bancă din parc,
cu toate trăsăturile ei îndreptate în jos.
Apoi trece Îngerul Gabriel pe bicicletă, cum dăm ochii
mă îndrăgostesc imediat de el –
căci am așteptat de atâta vreme
că muşchii mei de dragoste s-au atrofiat. Dar eu,
goală ca scaunul copilului pe bicicleta lui,
nu mai vorbesc această limbă.
Nu, și nimeni nu-mi vorbește această limbă,
doar molia sfâșiindu-se la fereastra dincolo de aburi
vrea să mă vadă în pielea goală și să mă privească cum fac duș.
Trei prieteni mă visează-n noaptea
Luna Căpșună, care este ca
îngrijitoarea bunicii mele în cămașa ei de noapte.
Unul mă vede înviind un iepuraș cu îmbrățișări.
Altul mă sărută, dar nu sunt buzele mele, nu,
îar în alta, mama mea recită poeziile mele.
În tot acest timp, avioanele de război sclipesc tot mai aproape
ca Steaua din Betleem, a, și nu m-am gândit suficient de repede
pentru a-mi pune o dorință, dar nu este fluxul perfect
al stelelor căzătoare, ci sateliți din războiul de alături
trimis să ne spioneze, știu că și ție îți plac.
Pentru a fi completă, trebuie să mă copiez –
să nu rămân un film niciodată developat.
Cronicile Cristiana
Pentru a repara închizătoarea unui lănțișor de aur
ai nevoie doar de un ac foarte mic,
spuse bijutierul șef.
Avea un ou Fabergé în loc de cap oval,
cu fumuri subțiri de bucle copioase
protejând cupola centrală cu pielea ei strălucitoare.
Costumul potrivit pentru camera plină de fum,
un inel de întuneric pe degetul medicinalis
și un lanț de argint îmbrățișând încheietura
strâns legat ca Legiuirea Caragea.
Vârfurile degetelor cenușii de atâta atingere fină.
Vocea lui era joasă, abia se auzea,
umedă era.
Cât timp va dura?
Doar învârtiți-vă în jurul blocului
și veniți înapoi,
el a spus.
Fusese acolo
de când s-a născut lumea
și nu zâmbise de când tot de când ea s-a născut.
Fie că sari încoace și încolo prin Europa Veche
ca o capră montană, de te doare umărul sau
genunchiul, nu mai ești în școala primară. Dar
e în regulă, totul e în regulă, căci anumite lucruri
rămân imuabile.
Gabriel Nicolae Mihăilă
poem cu lumânare stinsă
de la un timp
se rup oamenii din tine
ca dintr-o pâine caldă
până nu mai rămâne nimic
devii invizibil
pare că e bine
ești doar tu cu Dumnezeu
pe o tablă de șah
unde muți primul tăcerea
omul care a jurat să-ți meargă alături
până la miezul lucrurilor
să caute
să scoată viermii boala
să scoată negrul dinăuntru
precum negrul de sub unghiile cu care ai scormonit în pământ de foame
de singurătate
de a mulțumi pe alții
devine o lumină
care se depărtează
dragostea e un inel care strânge alți și alți oameni
despre venele prin care curg ai tăi
ajungi acasă obosit
arunci pietrele din buzunare din bocanci
dezbraci timpul unde se circulă pe interzis
speli mâzga sufletească care se lipește de tine după o zi printre oameni
te scufunzi în sânul familiei ca un prunc
care știe ce e fericirea
apoi
încerci să scuipi cuvintele de peste zi
reușești
alte cuvinte se țin mână de mână pe trahee
fără să știi că sunt ultimele vietăți care încearcă să te salveze
de la singurătate
e ca și cum ai intra într-o carte care păstrează tot ce e mai frumos din viața ta
și pe care nu ai să o publici niciodată