(Vasile Demetrius, Monahul Damian, 1929)
Vasile Demetrius a scris și un roman, Monahul Damian, publicat în 1929, despre fața nevăzută a vieții monahale. În stilul său caracteristic, autorul adoptă o atitudine comprehensivă față de personaje și nu se lansează într-un show satiric, asemenea, de pildă, lui Damian Stănoiu. Romanul începe nespectaculos. Tânărul monah Damian se înapoiază la Mânăstirea Bârlogul, aflată în munți, venind de la Târgul Mic unde a făcut cumpărături pentru părintele Onufrie – ceva de-ale gurii și o damigeană de vin. Pe drum este prins de o ploaie torențială. Cum calul pe care merge e chior, se oprește să se adăpostească într-o casă părăsită, la ieșirea dintr-un sat. Acolo o găsește pe tânăra călugăriță Magdalina de la Mânăstirea Trofina situată în vecinătatea Bârlogului, care se adăpostește și ea de ploaie. Deși ploaia nu durează mult, este totuși timp suficient ca să mănânce și să bea vin împreună și pentru ca Damian să o transforme pe Magdalina în femeie. După aceea, își vede fiecare de treburile lui – mai întâi pleacă călugărița, regretând cele întâmplate, apoi călugărul, dezamăgit că a durat atât de puțin și nu au stat toată noaptea împreună.
Chinuit de poftele trupești abia trezite, Damian începe să dea târcoale mânăstirii vecine de maici. O întâlnește pe Magdalina singură într-o poiană și, mai de voie mai de nevoie, ea îi cedează a doua oară. A treia oară, când o posedă în bordeiul unei țigănci, Stanca, din apropierea Mânăstirii Trofina, călugărița rămâne însărcinată. Se revăd, apoi, de mai multe ori și își fac fel de fel de planuri.
Călugărița locuiește împreună cu maica Elisaveta și este considerată fiica ei de suflet – în realitate, fiind chiar fata sa nelegitimă, făcută din flori. Tânăra este îngrijorată de ceea ce vor spune Elisaveta și, îndeosebi, stareța Filofteia, o femeie în vârstă care nu ar fi înțelegătoare cu ea și ar exclude-o, foarte probabil, din cinul monahal.
Damian se numără printre puținii călugări care știu carte – ne aflăm pe timpul lui Carol I. El e în grațiile bătrânului stareț Senar, iar acesta intenționează să-l lase în locul lui când va trebui să părăsească lumea viilor. Până atunci, tânărul călugăr este sub ascultarea călugărului lumânărar Onufrie, un bătrân zgârcit și ahtiat după bani, pe care-l ajută la confecționarea, dar mai ales la valorificarea lumânărilor pe care le vinde satelor din zonă, inclusiv la Mânăstirea Trofina.
Într-o noapte, Mânăstirea Bârlogul este călcată de o bandă de hoți condusă de un oarecare Drăgan, fost paracliser. Bandiții îi jefuiesc pe singurii călugări avuți – starețul și Onufrie căruia îi mai rămâne doar suma de 9.000 de lei, ascunsă de el, cu obsesiva lui precauție, în cimitir. A doua noapte, bandiții atacă Mânăstirea Trofina, dar aici nu pradă nimic, doar mănâncă și beau, fără să se atingă de vreo călugăriță. Tocmai atunci naște Magdalina un băiat, asistată de Stanca, în calitate de moașă, care duce apoi copilul la Târgul Mic. Acolo îl încredințează spre creștere unei femei care a născut de curând o fetiță și poate să-i alăpteze pe ambii copii, călugărița plătind douăzeci de lei pe lună pentru întreținere.
Între timp, moare bătrânul Onufrie, iar Damian îi ia locul ca lumânărar. În locuința bătrânului Damian găsește suma de 9.000 de lei dosită de Onufrie într-o firidă, după ce a recuperat-o din cimitir. Acum, având bani, se apropie din nou de mama copilului lui pe care-l vizitează împreună, câteodată. Își reiau întâlnirile și duc o viață de soț și soție în clandestinitate; la aceste întâlniri, Damian îi dă Magdalinei de două ori câte 1.000 de lei, mai cheltuind pentru copil și pentru el. Îi mai rămân 6.000 de lei care pe atunci însemnau bani mulți. Bazându-se pe ei, își fac visuri în legătură cu viitorul lor.
Într-o noapte de iarnă, însă, înapoindu-se de la Târgul Mic la mânăstire, tocmai când ajunge la poiana unde a făcut dragoste cândva cu Magdalina, este atacat de o haită de lupi. Încearcă să se salveze urcându-se într-un copac, dar crengile se rup, iar el cade și își pierde cunoștința, astfel încât nu simte nimic când este mâncat de fiarele flămânde.
Romanul nu are o morală, dar finalul sugerează ideea că deznodământul tragic nu este chiar o întâmplare. Hybrisul săvârșit de Damian, încălcare flagrantă a eticii monahale, ar putea avea legătură cu moartea păcătosului.