Ajuns la jubileul celei de-a zecea ediții, Festivalul Jazz la Castelul Bran și-a perpetuat și în august 2023 bunele cutume cultivate timp de un deceniu. Asumându-și limitările spațiale (pe scenă încap cel mult 5-6 interpreți, iar în curtea interioară a edificiului medieval aproximativ o sută de spectatori), organizatorii – în frunte cu trinomul Lia Doru Trandafir, Paul Tutungiu & Alexandru Prișcu – mizează pe mostre semnificative din incomensurabila paletă a jazzului actual, fără a neglija elemente inedite în „grila“ evenimentului. Astfel, prima gală fu dedicată aniversării a 75 de ani de la fondarea statului Israel și continuității relațiilor de amiciție dintre acesta și România de-a lungul a trei sferturi de secol. Momentul de diplomație culturală a fost onorat de prezența E.S. Reuven Azar, ambasadorul Israelului în țara noastră, și a constat în recitalurile susținute de Ofer Mizrahi Trio și Ziv Ravitz Trio. Liderul primului grup e un poliinstrumentist și vocalist cu vădite predilecții pentru zona muzicii orientale. El și-a proiectat și construit propriul instrument – așa-numita whale guitar cu 24 de coarde (inspirată din slide-ghitara indiană), cu care își acompaniază melodic și armonic cantilenele de intensă coloratură nostalgică. De remarcat, de asemenea, degajarea cu care frazează pe trompetă, precum și „groove-ul folcloric“ obținut în dialog cu violoncelista Talia Erdal și basistul David Michaeli.
La rândul său, Ziv Ravitz face parte dintre bateriștii capabili să-și metamorfozeze evoluția dintr-un simplu adjuvant ritmic, într-un solo continuu. Împreună cu polivalentul reedsman francez Christophe Panzani și cu inventivul ghitarist italian Federico Casa grande, Trio Z.R. creează o muzică al cărei element definitoriu constă în interplay. De la pasaje ludice în quasi-pianissimo – unde percuția își menține rolul coagulant – se poate ajunge la momente de exultanță ale creației colective, alternând cu interludii în care toba mare pulsează asemenea unei inimi. Componenta joculară e omniprezentă, însă echilibrată prin „armătura invizibilă“ a unor structuri prestabilite (niciodată constrângătoare). Nu e de mirare că membrii grupului au la activ colaborări cu nume prestigioase, precum Carla Bley, Avishai Cohen, Joe Lovano, Greg Hopkins…
În cronologia ediției 2023 a urmat deja tradiționalul recital din biserica Evanghelică Râșnov, programat la orele amiezii. Flerul organizatoric al imbatabilului emcee Paul Tutungiu a dat rezultate delectabile: proiectul Medna Roso combină sonoritățile solemn-eterice emise de englezul Kit Downes din orga eclesiastică și de neozeelandezul Hayden Chisholm saxofonistic sau vocal, cu piesele tradiționale din Serbia, Croația și Bosnia-Herțegovina, radiant intonate de cvintetul vocal feminin Pjev din Zagreb. Deși încă tânăr, Downes are la activ o serioasă experiență organistică, pe care știe să o valorizeze plenar, pe măsura avansurilor de ultimă oră ale artei componistice. Opțiunile sale conceptuale sunt compatibile cu cele ale lui Chisholm, un cetățean-al-lumii cu studii muzicale în India și Germania, fascinat de culturile sud-slave, relocat din proprie inițiativă de la antipozi la Belgrad. Pe când studia la Köln, și-a dezvoltat un sistem propriu de digitații microtonale pentru saxofonul alto, ceea ce-i permite să dea instrumentului o coloratură bucolică, cu timbruri asemănătoare buciumului sau fluierelor pastorale. Uneori, nu ezită să transforme muștiucul într-o quasi-ocarină, să imite ciripituri păsărești, sau să suprapună triluri microtonale peste pedalele bas ale orgii. Prin alternanța instrumentelor cu asprele disonanțe vocale intonate de Jovana Lukic, Zvezdana Ostojic, Gloria Lineman, Lana Hosni și Julijana Lesic, s-a înfăptuit o valorizare a tezaurului muzical de sorginte bizantin-balcanică într-un ambient eminamente lutheran, cu lăudabilă deschidere ecumenică.
Seara am asistat și la evoluția pianistică a lui Downes în grupul numit Enemy, alături de empaticii săi camarazi – suedezul Peter Eldh la contrabas și compatriotul englez James Maddren la baterie. Un trio de nesecată inventivitate, cu muzici născute din contradicții, dezvoltări tematice imprevizibile și o anume calitate volatilă a improvizațiilor. Saxofonistul Hayden Chisholm li s-a alăturat, într-o evocare a unuia dintre corifeii jazzului avangardist din Marea Britanie, pianistul John Taylor. Prestația grupului Enemy a justificat convingător postura exemplară pe care acesta o deține în cadrul supraaglomeratei scene jazzistice occidentale.
O altă frumoasă surpriză a actualei ediții fu invitația adresată grupului condus de pianistul/compozitorul bulgar Dimitar Bodurov de a evolua în prime time la Castel. Inteligența componistico-interpretativă a liderului și-a aflat un judicios complement prin integrarea în grup a trompetistului Itamar Borochov, capabil să îmbine principiile universale ale jazzului cu elemente ancestrale de sorginte israeliană și bulgară. Aceleași fertile resurse sunt impetuos susținute de contrabasistul Mihail (Misho) Ivanov, născut la Sofia, și de bateristul Jens Duppe, originar din Suabia/sud-vestul Germaniei. Recitalul propus de cei patru a evidențiat, o dată în plus, inepuizabilul potențial dăruit muzicii – și, în special, jazzului – de tezaurul ritmicii tradiționale din arealul bulgar, cu ale sale epustuflante măsuri asimetrice (cercetate și apoi revelate muzicii moderne de către Béla Bartók, chiar sub denumirea de ritmuri bulgare). Rămâne de sperat că impresarii noștri vor ști să valorifice mai eficient disponibilitățile de cooperare cu asemenea muzicieni din vecinătate, aflați în plină afirmare mondială.
În urmă cu câteva ediții, la Bran fusese inițiată o colaborare între legendarul contrabasist norvegian Arild Andersen și bandoneonistul numărul unu al Italiei, Daniele Di Bonaventura. Denumisem acea extravagantă asociere scenică dintre melancolia nordică și pasionalitatea mediteraneană drept „un dialog cumpănit“, între contrabasul emancipat de funcțiunile sale eminamente ritmico-armonice și varianta diminuată a acordeonului, devenită ulterior o emblemă a tangoului. Între timp, tandemul s-a rodat pe deplin și funcționează la maximă intensitate expresivă. După o viață integralmente dedicată jazzului, Andersen a atins altitudinile serenității, menținându-și totodată vivacitatea interpretării și fascinația întru explorarea registrului sonor grav. Notele extrase din coarde sunt lăsate să rezoneze în plenitudinea potențialului lor timbral. Iar surpriza îmbucurătoare e că și partenerul său sudic a ajuns la un grad de maturizare pe deplin compatibil cu vastele orizonturi pan-stilistice ale duoului.
colin Vallon Trio e un activ me sager al școlii jazzistice helvete, cu afinități pen tru estetica pro mo vată de casa de discuri ECM. Venind din țara orologiilor, liderul grupului la pian, Patrice Moret la contrabas și Julian Sartorius la baterie inter pretează compoziții ce tratează timpul cu multă gene rozitate. Pre valează o atitudine introspectivă, gentil-meditativă, exprimată prin linii melodice developate lent, impregnate de valențe evocatoare. Ascultătorul e astfel predispus la propriile meditații referitoare la timpul ce se scurge iremediabil (în cazul subsemnatului, am realizat că în 2013, când începui scrierea cronicilor pentru România literar\ despre abia înființatul festival brănean, fiul meu avea 8 ani; anul acesta a atins etatea maturității…).
Finalul de zile mari al festi valului a fost susținut, con brio, de M.O.M. Trio, o fericită îmbinare între sulfurosul tandem ritmic al gemenilor Moutin – François/ contrabas & Louis/baterie – (născuți la Paris) și multi saxo fonistul & trompetistul Jowee Omicil (născut la Montreal din părinți haitieni). Grație lor, am participat la un plonjon retrospectiv – din epoca noastră tot mai subminată de inchiziții ideologizante, în radioasele timpuri ale deschiderilor oferite de free jazz. Inventivitatea percusiv-contrabasistică evidenția capacitatea colegului de culoare al fraților parisieni de a resuscita spiritul „părinților fondatori“, din categoria unor Coltrane, Ornette Coleman, Ayler, Dolphy, Shepp, Don Cherry, Rollins (urmați în deceniul 1975-1987 de fenomenalii Ganelin / Chekasin / Tarasov & comp.). O pură defulare creativă, în care succesiunea manifestărilor improvizatorice decurgea de la sine, în mod natural, ocultând eventualele intruziuni premeditate sau excesele formaliste. La solicitările de bis ale publicului, cei trei exponenți ai libertății jazzistice au răspuns printr-un blues final (culminând cu un solo de piculină!), ce suna ca o necesară re-afirmare a rădăcinilor afroamericane ale acestei muzici. Reacția entuziastă a spectatorilor demonstrează atât cultura acestora, cât și capacitatea de a rezona la propunerile muzicale din zone mai exuberante (adeseori extraeuropene) ale jazzului actual.
Nu pot încheia fără a sublinia abilitatea organizatorilor de a extinde programele și în afara galelor vesperale din incinta castelului. Pe lângă sesiunile diurne de la Râșnov, fură continuate Concertele de jazz în Parcul Regal, dedicate junelor talente autohtone. Anul acesta avui plăcerea de a prezenta acolo doi tineri muzicieni pe care îi apreciasem încă de la debut: soloul de sintetizatoare al pianistului-compozitor de jazz și muzică erudită George Păiș (fiul distinsului baterist clujean Lucian Păiș, fondator al grupului de avangardă Triptic). Apoi, dezinvoltul program al trioului bucureștean Jazzquarters – Bodo Tabarca/baterie, Dimitrie Cristian Milea/bas, Vlad Briciu/pian. Pe ultimul menționat îl știam din 2019, ca laureat al concursul debutanților la Festivalul clujean Jazz Napocensis, din al cărui juriu făcusem parte. Constatai cu satisfacție că ambele mele cunoștințe din tânăra generație jazzistică se află pe calea cea bună a afirmării. Și încă o realizare notabilă: în preambulul Festivalului, pe aceeași scenă din parc au evoluat muzicienii azerbaidjeni de notorietate mondială Rain Sultanov/saxofoane & Shahin Novrasli/pian. Splendidul lor concert merită un comentariu aparte, iar organizatorii – încă un rând de felicitări.