Cartea – la origine o teză de doctorat susținută sub îndrumarea științifică a profesorului Emil Ionescu – își propune să abordeze aspecte nestudiate sau mai puțin studiate privitoare la activitățile desfășurate de Securitate și de rețeaua ei informativă, în speță analizarea delațiunilor dintr-o perspectivă pragma-stilistică și discursivă. Lucrarea rezultată este o pledoarie pentru existența unui nou gen discursiv istoricește determinat, remarcându-se prin tehnicile de analiză folosite.
În capitolul I – intitulat Contextul istoric. Instituția Securității, pp. 33-58 – autoarea introduce câteva reflecții importante despre regimurile totalitare și despre funcționarea poliției secrete în cadrul acestor sisteme politice. Capitolul reprezintă o foarte bună introducere în subiect, acoperind mai multe teme, între care: caracteristicile rețelei informative de-a lungul deceniilor comuniste, mecanismele de control social, motivele urmăririi informative, modalitățile de supraveghere exercitate de Securitate etc. Precizările conceptuale absolut necesare se regăsesc în următorul capitol (Cap. II – Activitate informativă sau delațiune? Precizări terminologice; pp. 59-74), secțiune a lucrării în care autoarea încearcă și reușește să definească delațiunea (activitatea delațională) scoțându-i în evidență principalele trăsături în paralel cu analizarea activității Securității în contextul comunist autohton. Daniela Ciobanu-Ioniță justifică cu argumente pertinente folosirea termenului de delator pentru definirea informatorului poliției politice.
Demonstrația legată de transformarea delațiunii în practică socială și discursivă este convingătoare (cap. al III-lea – Delațiunea: practică socială și discursivă, pp. 75–96), la fel ca și stabilirea tipologiei delatorului și a delațiunii. Bine închegat este și capitolul al IV-lea (Delațiunea și bârfa. Asemănări, deosebiri, întrepătrunderi, pp. 97–126), în care remarcăm același interes al autoarei în a-și defini cât mai adecvat termenii și conceptele cu care operează. Doamna Daniela Ciobanu-Ioniță a reușit să abordeze cu succes și o altă temă delicată, cum este aceea a obiectivității și subiectivății reflectate în notele informative, în delațiuni. Concluzia sa este corectă: avem de fapt de-a face cu o pseudosubiectivitate pusă în serviciul unor strategii mai ample ale informatorilor (cap. al V-lea – Obiectivitate și subiectivitate în delațiuni, pp. 127–158).
Pretenția de dominație totală asupra indivizilor, exercitată de regimul comunist prin intermediul Securității, aspect vădit și în delațiuni, o îndeamnă pe autoare să recurgă la o analiză a limbajului evaluării din notele informative (cap. al VI-lea – pp. 159–178). Strategiile denigrării țintei în delațiuni: violarea intimității, sarcasmul și violența de limbaj este un capitol care vine ca o prelungire firească a demersului schițat anterior. Meritoriu este faptul că Daniela Ciobanu-Ioniță nu s-a limitat doar la documentele Securității, conservate în Arhiva CNSAS, ci a apelat și la dosarele de la Arhivele Naționale ale României, instituție care păstrează documentele fostei arhive a Comitetului Central al PCR, între acestea și referințele despre membrii de partid. Acest tip de documentare se reflectă mai ales în cadrul capitolului al VIII-lea (Referințele despre membrii de partid – un tip particular de delațiune). În fine, ultimul capitol tratează problematica documentelor redactate de ofițerii de Securitate (rapoartele și referatele) și are în vedere reflectarea procedurilor de dinainte de obținerea delațiunilor, precum și modul de prelucrare ulterioară la nivel instituțional. Indirect, este și un mod mai special de a echivala Securitatea cu poliția politică prin excelență, o demonstrație care este de actualitate și astăzi, când anumite decizii ale instanțelor de judecată (vezi cazul Gheorghe Ursu) stârnesc stupoare și indignare. Cartea este însoțită de un consistent corpus documentar (în care sunt redate note din dosarele Stanciu Stoian, Petru Comarnescu, Constantin Noica, Ion Caraion ș.a.), precum și de un tabel care conține evaluările negative și pozitive prezente în delațiuni și documente de partid.
Despre tipologia informatorilor Securității s-a mai scris, însă delațiunile ca atare nu au beneficiat de analize academice atât de extinse. Cred că, din mai multe puncte de vedere, cartea datorată Danielei Ciobanu-Ioniță este o premieră în spațiul editorial românesc. Deși este un volum circumscris în principal sferei filologice/lingvistice, el este relevant și pentru spațiul istoriografic și politologic autohton.