(Sergiu Dan, Surorile Veniamin, 1935)
Un roman al lui Sergiu Dan și mai puțin cunoscut decât Arsenic este Surorile Veniamin, 1935. Se remarcă și în acest roman capacitatea autorului de a crea relații surprinzătoare între personaje, de a face ca viețile lor să se întretaie ingenios pentru a le scoate din banalitatea existenței cotidiene.
Surorile Felicia și Maria Veniamin își petrec vacanța la Eforie, împreună cu părinții lor. Felicia, absolventă a Facultății de Chimie, lucrează la un laborator în București, iar Maria, cu cinci ani mai mică, este studentă în anul întâi la Litere. Tatăl lor, profesor de istorie la un gimnaziu din Craiova, e pasionat și de arheologie, iar mama, Zoe, se ocupă de opere de caritate, îndeosebi de ajutorarea copiilor abandonați. Chiar în primele zile ale vacanței, ei se împrietenesc cu o familie de nemți din Ploiești, Körner, compusă din bătrâna doamnă Körner, fiul Adalbert, director general la Metropol-Oil din București, și Magda, fiica, logodită cu un englez din Câmpina.
Felicia ține un jurnal intim și consemnează acest eveniment. Cele două familii iau masa împreună, participă la un concert, iar Adalbert pune ochii chiar de la început pe tânăra Maria, care e frumoasă și grațioasă, în timp ce el, burlac tomnatic, dispunând de bani, duce o viață destrăbălată. De altfel, familia Veniamin se descurcă cam greu cu veniturile modeste obținute de profesor și admiră familia Körner pentru situația foarte bună, directorul general primind leafa în lire sterline. Adalbert, pentru a o cuceri pe Maria, îi promite o slujbă la Metropol-Oil, iar sora lui, Magda, povestește că fratele ei, fiind un om foarte bun, a ajutat anterior o fată orfană angajând-o ca secretară, Gertrude Tubig.
După terminarea vacanței, în timp ce părinții se întorc la Craiova, surorile Veniamin revin în București, la pensiunea doamnei Isăcescu. Persoanele aflate în această pensiune, de pe strada Știrbei Vodă, duc o viață modestă, fiind supravegheate îndeaproape de madam Isăcescu, care nu le dă voie să primească persoane străine în camerele lor și nici în sufrageria comună. Când află că Maria va primi o slujbă și va părăsi facultatea, madam Isăcescu își exprimă regretul, în special din teamă că va părăsi pensiunea ei. De altfel, această doamnă care trăiește din chirii dorește în general ca beneficiarii pensiunii să aibă o viață stabilă și, eventual, să nu părăsească pensiunea până la moarte. După o lună și jumătate de așteptare, Maria este înștiințată că a fost angajată la Metropol-Oil. Se prezintă la post, fiind repartizată la Arhivă, apoi este chemată la directorul general, Adalbert, care închiriază pentru ea un apartament. Directorul o transformă în amanta lui și o transferă în locul Gertrudei Tubing, în calitate de secretară.
Între timp, Felicia se întâlnește cu iubitul ei, Mihai Vasiliu, student exmatriculat pentru activitate „revoluționară“. Își ajută iubitul să răspândească manifeste prin care studenții revendică unele îmbunătățiri ale condițiilor de studiu și de locuit. Dezaprobă faptul că sora ei, Maria, a devenit metresa lui Körner, deși aceasta susține că apartamentul i-a fost pus la dispoziție de către firmă; de altfel, și refuză să se mute cu sora ei, rămânând mai departe la pensiunea doamnei Isăcescu.
Mihai Vasiliu, împreună cu câțiva prieteni agitatori, organizează o grevă studențească soldată cu intervenția poliției și arestarea instigatorilor. El însă scapă, fiind adăpostit de Felicia, sub un nume fals, într-o cameră liberă la pensiunea Isăcescu. Apoi, pentru mai multă siguranță, Felicia o roagă pe Maria să-l găzduiască la ea, gândindu-se că poliția n-ar îndrăzni să-l caute într-un apartament plătit de Körner. Maria tocmai voia să părăsească acea locuință și să se întoarcă la pensiune, întrucât aflase că directorul general Körner încă întreține relații de dragoste cu fosta secretară, Gertrude Tubig, dar își amână plecarea pentru a-l adăposti pe iubitul Feliciei.
Deși la început rezervată, Maria se împrietenește cu Mihai Vasiliu cu care se duce fără știrea surorii ei la un cinematograf, apoi la un restaurant. Sunt văzuți de un prieten, Tudor Vlaici, artist, care o cunoscuse pe Maria la mare și-i făcuse curte. Acum, din gelozie, îl denunță pe Mihai Vasiliu la poliție.
Mihai Vasiliu și Maria se întorc acasă spre dimineață, amețiți, și se culcă în același pat. Tocmai atunci vine Felicia să-l anunțe că i-a găsit un alt adăpost, mai sigur, dar când îi vede împreună se retrage înfuriată și îi spune prietenului lui Mihai, Grigorcea, cu care venise împreună, că Mihai a plecat deja. Când se trezește, Mihai coboară să-și ia țigări și ziare, însoțit de Maria. Polițiștii aflați în apropiere la pândă îl arestează. Tânăra se întoarce la birou și, tocmai când vrea să-i comunice directorului general că renunță la apartament și că-l roagă să o mute din nou la Arhivă, ușierul i-aduce un ordin pe care Maria trebuie să-l difuzeze prin interfon. Ea anunță că toți salariații de la Metropol-Oil sunt convocați a doua zi, la ora 11, în sala mare a consiliului, pentru ca directorul general Adalbert Körner să-și poată lua rămas bun de la funcționari, fiind mutat la Teheran.
Vocea Mariei nu tremură când difuzează ordinul, gândul ei e la Mihai. E hotărâtă să-l aștepte cu devotament până la ieșirea din închisoare.