De-a lungul vremii am cumpărat foarte multe cărți de la diverse anticariate. S-a întâmplat ca într-una dintre ele să găsesc o filă distinctă, împăturită atent. Această filă pe care o păstrez cu grijă se numește Lucrare scrisă la limba română. Poartă o ștampilă ștearsă și este semnată Prof. univ. dr. Theodor Hristea Facultatea de Litere. Cele două pagini ale filei reprezintă, de fapt, subiectele de admitere la Facultatea de Drept a Universității din București, de acum mulți ani, de pe vremea când subiectele erau scrise de mână și multiplicate ulterior. Nu știu dacă scrisul este al profesorului Theodor Hristea, dar totul este impecabil scris și așezat în pagină.
Lucrarea cuprindea 12 subiecte (I-XII), fiecare cu mai multe subpuncte, și îl punea pe candidat în ipostaza de a-și demonstra cunoștințele de: fonetică, lexic, morfologie, sintaxă (sintaxa propoziției, sintaxa frazei). Adică, subiectele, în modul în care erau gândite, verificau serios cunoștințele candidaților. Și mai interesant și important este că, exceptând puține exerciții, candidații de azi, aflați în fața acestor subiecte, dacă nu ar ști, nu ar putea fi „ajutați“ nici de DEX online, nici de AI. Subiectele propuse de profesorul Theodor Hristea cuprind multe exerciții care prezintă un grad ridicat de dificultate și solicită nu doar foarte multe cunoștințe, ci și o considerabilă inteligență umană. Pentru edificare, redau primele două exerciții (I. 1., I.2; II): I. 1. Analizați [persoana a II-a, plural! – n.m.] exclusiv din punctul de vedere al sintaxei frazei următorul text: Se afirmă adeseori că nu e posibil să se înfrățească oamenii prin aceleași convingeri religioase, care sunt prea numeroase și înrădăcinate. Este însă de la sine înțeles că oamenii de pretutindeni ar trebui să fie măcar uniți prin acțiuni pașnice sau constructive și să rămână totdeauna însuflețiți de aceleași idealuri umanitare.; I. 2. Identificați derivatele care există în text și care sunt create în limba română, explicând, totodată, mecanismul lor de formare. PRECIZĂRI: a) Nu sunt necesare indicațiile referitoare la structura propozițiilor sau la felul acestora după scopul și conținutul exprimat. Schemele celor două fraze sunt facultative, iar segmentarea pe text este suficientă. b) Este obligatoriu ca propozițiile să fie rescrise, după ce au fost identificate, arătându-se, de fiecare dată, relațiile care există între ele. II. Găsiți cinci exemple de substantive cu valoare adverbială și cu funcție sintactică de complement circumstanțial de mod, care determină fie un adjectiv (de exemplu: sănătos tun), fie un verb (ca în cazul lui a veni sau a se duce pușcă). PRECIZARE: Se admite ca toate exemplele să fie numai din prima sau din a doua categorie.
Ceea ce este și mai surprinzător la aceste exerciții este modul de formulare a cerinței. Sarcinile de lucru sunt exprimate clar și inteligibil. M-am gândit cum ar suna cerința de la punctul II în prezent, având în vedere toate modificările din gramatică. Cea mai simplă formulare ar fi astfel: Găsiți cinci exemple de nominale cu valoare adverbială și cu poziție sintactică de circumstanțial de mod, care să fie adjuncți ai unui adjectiv sau ai unui verb/care să aibă drept centru un adjectiv sau un verb.
Volens nolens, trebuie să afirm și că limbajul de specialitate din gramatica actuală nu îi determină pe elevi – ori pe profesori – să învețe mai mult, mai bine, mai repede. Din contră, se învață tot mai puțin, tot mai confuz, tot mai greu. Intelectuali de renume au reclamat situația, dar teoretizările și modificările au devenit normă și trebuie să le acceptăm.
Trebuie să spun că odinioară erau – și, din fericire, încă sunt – profesori capabili să gândească subiecte pentru examene deosebit de importante, care să nu poată fi rezolvate decât de candidat, dacă acesta știe carte. Nu de IA, nu de Google, nu de persoane care se aud în căștile lipite pe timpan. Anul acesta, după examenul elevilor de clasa a VIII-a și după examenul de bacalaureat, tehnologia a fost învinuită de faptul că elevii au fost „ajutați“. Avansarea tehnologiei poate fi, e adevărat, și o mare problemă, dar nu în această situație. Adevărata problemă rezidă în modul în care sunt construite subiectele. Și acestea sunt concepute astfel, pentru că așa se dorește…
După desfășurarea examenului de evaluare națională și a examenului de bacalaureat, a avut loc, în Comisia de învățământ a Senatului, audierea președintelui comisiilor naționale ale acestor două examene. Așa am aflat că Ministerul Educației a fost informat, încă din 2016, de reprezentanții dexonline că în dimineața acestor examene sunt căutate intens anumite cuvinte, anumite expresii. Anul acesta, în ziua probei scrise la disciplina limba și literatura română de la examenul de bacalaureat, la ora 5, era căutat pe dexonline.ro sensul locuțiunii de bună seamă. Coincidență sau nu, primul exercițiu din subiectul de la sesiunea din iunie 2023 a fost: Indică sensul din text al secvenței „de bună seamă“. Să ne amintim și că în 2017 la simularea acestor examene reprezentanții site-ului dexonline au schimbat definițiile cuvintelor căutate, iar sinonimele și antonimele pentru sensurile indicate intenționat greșit de dexonline s-au regăsit ulterior în anumite lucrări.
La amintita audiere au fost chemați și reprezentanții Centrului Național de Politici și Evaluare în Educație (CNPEE), probabil, conducerea și reprezentantul grupului de lucru pentru disciplina limba și literatura română, dar au absentat. Dacă ar fi fost prezenți, am fi aflat – poate – mai multe despre modul de lucru și de concepere a subiectelor și care sunt motivele pentru care de cel puțin zece ani candidații – elevi și profesori – care participă la examene, olimpiade și concursuri naționale nu pot părăsi sala de examen cu subiectul pe care l-au avut de rezolvat. Dincolo de toate acestea, rămân statisticile, care mulțumesc pe (aproape) toată lumea…
În timp ce în România avea loc audierea/conferința de presă organizată de Comisia pentru învățământ din Senat, la Geneva s-a organizat prima conferință de presă roboți-oameni – AI for Good (nu for God!), pentru a face cunoscute beneficiile aduse de inteligența artificială. Aflăm că: „Întrebat de un jurnalist dacă intenționează să se răscoale împotriva creatorului său, Will Jackson, care era așezat lângă [robot – n.m.], Ameca [robotul umanoid – n.m.] a răspuns, schimbându-și vizibil expresia feței: Nu sunt sigur de ce ai crede una ca asta? Creatorul meu a fost doar bun cu mine și sunt foarte fericit cu situația mea actuală.“ Trebuie să recunosc că AI are ceva „inteligență“, aceea de a evita răspunsul. Generalizarea ce-i aparține robotului în exemplul de față este echivalentă cu duplicitatea omului. Normal, robotul este fericit cu situația actuală. Poate însă cineva să garanteze că „inteligența“, cu care nu este înzestrat, ci dotat, nu-l va face să devină vreodată nemulțumit?
Ameca a fost întrebat și cum ar putea avea încredere oamenii în el, în ei, odată ce inteligența artificială se dezvoltă exponențial. Robotul a răspuns: „Încrederea se câștigă, nu se oferă. Pe măsură ce inteligența artificială se dezvoltă și devine mai puternică, cred că este important să construim încrederea prin transparență și comunicare între oameni și roboți“. Nu cred că sunt singura care – auzind sau citind acestea – are sentimentul că răspunsurile roboților seamănă izbitor cu acelea ale multor politicieni. În plus, mai este ceva care îi aseamănă. Am aflat că atunci când IA nu știe ce să răspundă – fiindcă nu găsește date/informații necesare – inventează un răspuns, fiindcă soft-urile sunt create să dea răspunsuri, oricare ar fi ele. Dacă AI nu găsește un răspuns „bun“, atunci „inventează“ unul, iar specialiștii numesc aceste răspunsuri halucinații.
Poate că, în parte, aș putea accepta ce spune Ameca. Încrederea se câștigă. Dar se și oferă uneori fără să-i cunoaștem dinainte pe oamenii în mâinile cărora ne lăsăm. Avem, de exemplu, încredere în medici, în polițiști, în jandarmi, în pompieri, în militari, în preoți, în magistrați. Avem încredere în oamenii a căror misiune este salvarea de vieți, fie că e vorba de viața noastră fizică, fie că e vorba de viața spirituală, oameni a căror profesie impune prestarea unui jurământ. E drept, de curând, și parlamentarii depun jurământ, doar că nu există profesia de politician, iar jurământul prestat de cel aflat în funcții de demnitate publică nu prea are acoperire în realitate.
Cândva, mai exista o categorie profesională care depunea un jurământ de credință în fața lui Dumnezeu pentru exercitarea cu devotament a profesiei alese. Aceștia erau profesorii. Jurământul a fost prevăzut de Legea pentru numirea profesorilor la gimnazii, licee și școli profesionale, din 1879. Mi-ar plăcea să existe un astfel de jurământ și în prezent, dar cred că și în absența lui, oamenii, elevi, studenți, părinți, (mai) investesc încredere și în profesori. Sunt totuși mulți profesori cu vocație, după cum sunt și mulți foști elevi, foști studenți recunoscători profesorilor care i-au învățat. Sau sunt eu prea optimistă?
Înainte de a încheia, se cuvine să mai scriu despre o situație care are legătură cu examenele. În fiecare an, după evaluarea națională și după examenul de bacalaureat apar așa-numitele perle. Unii profesori cred că anumite fragmente din răspunsurile unor elevi ar amuza și că ar fi și un bun „Așa nu!“ – prin absurditatea lor – pentru elevii mai mici. Din păcate, nu se gândesc că este foarte probabil ca unele din răspunsuri să fi fost scrise de copii cu cerințe educaționale speciale, care nu primesc la examenele naționale alt tip de subiecte, deși în toți anii de școală din învățământul de masă au beneficiat de planuri de servicii individualizate și de programe adaptate.
Altfel, a mai trecut un an școlar/universitar. Ultimul din România needucată, dacă avem în vedere noua legislație școlară (Legea învățământului preuniversitar „România educată“, Legea învățământului superior „România educată“)…