Beatrice Salvioni e un fenomen. Nu uimește numai prin forța dicțiunii, ci și prin excelenta demonstrație de marketing cultural în cazul romanului de debut. Malnata – titlul pe care îl poartă romanul în limba română; cu articolul hotărât, așa cum a apărut publicat în italiană, titlul s-ar traduce prin persoană de condiție umilă sau, mai apropiat de înțelesul intenționat, piază rea – e, așadar, prima proză de dimensiuni mai ample a tinerei de 28 de ani, Beatrice Salvioni, carte cu drepturile de autor deja achiziționate în 32 de țări și ale cărei traduceri permit un spațiu foarte larg de expunere. Tânăra prozatoare din Monza a câștigat deja premiul Calvino 2021 (premiul juriului) pentru povestirea Il volo notturno delle lingue mozzate, dar și, anunță site-urile literare italiene, premiul Raduga în același an, iar romanul proaspăt apărut a primit deja premiul Comisso pentru scriitorii sub 35 de ani. Cu certitudine, Beatrice Salvioni este o voce puternică și consistentă, care s-a bucurat de aprecierea a numeroase jurii italiene pentru scriitura originală și pentru capacitatea de reglare a intensității discursive, și, tot cu siguranță, romanul Malnata este unul foarte bun. Privind prin prisma forței cu care a debutat, tânăra prozatoare italiană are toate șansele să devină un nume de referință în literatura contemporană și să se impună în numeroasele limbi la care a avut acces prin chiar romanul de debut. Premiul Italo Calvino este o garanție, cum, de altfel, și Editura Einaudi din Milano, acolo unde publica și Calvino, este numele unuia dintre jucătorii importanți pe piața de carte și o garanție a promovării.
Revenind la roman, ceea ce aduce în prim-plan tânăra prozatoare este forța prieteniei și a demnității, a exprimării de sine în ciuda tuturor condițiilor opresive de învins pentru ca vocea să fie auzită. Este vorba despre vocea unei fete de 14 ani, într-o lume matură a instanțelor italiene, într-o lume a adevărului eminamente masculin, proiectat în lumina ideologizantă a fascismului forte. Francesca Strada, o adolescentă timidă, retrasă, reușește să facă față tuturor formelor constrângătoare, exterioare sau internalizate, și să exprime adevărul în ciuda mentalității unei epoci. Ea provine dintr-o familie de condiție bună, care nu este capabilă să îi înțeleagă vârsta și transformările. Mama ei se raportează doar la maniere, iar tatăl, la țelurile fasciste sau, mai degrabă, la relația de obediență în raport cu fruntașii fasciști ai orașului, familia Colombo. Suntem în debutul romanului în 1936, în luna martie, pe malul râului Lambro din Monza, unde două tinere apropiate de vârsta adolescenței încearcă să scape de cadavrul unui violator, provenit dintr-o familie potentă a orașului, fascist fervent, purtând insigna organizației italiene de extremă dreaptă. Cele două fete sunt Francesca, povestitoarea, și adevărata eroină a romanului, cea care dă numele cărții, Maddalena Merlini, cunoscută drept La Malnata. Ele sunt surprinse în ipostaza abandonării fizice a trupului mort și alegorice a unei vârste moarte a umanității, în intenția exprimării de sine, a denunțării diferitelor forme de abuz de putere, a emancipării pe diferite paliere. Prologul se află sub acest semn al greutății, al masei corporale inerte, al propriului corp țintuit între alte corpuri dure, al durerii asociate proiecției catamorfice și al încercării de eliberare de povara apăsării. De la aceste pagini care deschid rama povestirii spre interioarele facerii ficționale, într-un interval de circa doi ani, povestea relevă forța prieteniei dintre cele două fete în ciuda apartenenței la clase sociale diferite, diviziunii sociale între ideologii politice diferite, presiunii constante venite din partea societății, a școlii și a superstițiilor cu o extraordinară putere de modelare a societății.
Beatrice Salvioni realizează două tipuri de proiecții antitetice. Primele sunt cele direct exprimate, care așază față în față familiile de condiție bună, cum este cea a Francescăi, sau a liderului fascist Colombo, și cele de condiție precară, cum este cea a Maddalenei. Tot în această categorie se încadrează și antiteza dintre masculinitatea forte și feminitatea supusă. Celelalte sunt mai subtile și privesc formele răului: cea care presupune contaminarea prin atingere, prin situarea în proximitatea tinerei vrăjitoare, a fetiței blestemate (La Malnata), un soi de țap ispășitor pentru toate relele societății închise în îngustimea unei judecăți retrograde, și cea care presupune răspândirea ideologiei, care produce o formă de contaminare care, deși poate fi probată faptic, este mai greu de acceptat ca atare de societatea redusă la superstiții, la forme ale judecății simplificatoare și generalizatoare. Și ideologia nazistă se rezumă la aceleași două procese de gândire superficială, ba chiar profită de îngustimea acestor explicații. Cele două forme de rău, cel atribuit piezei rele și cel dobândit prin afilierea ideologică, concură la întărirea și diversificarea primelor tipuri de categorii disjunctive pe care le expune romanul. Deși plaga fascistă se extinde în Italia de nord, superstiția este mai puternic înrădăcinată în mentalul comunității din Monza, iar relele nu sunt atribuite modului retrograd de a judeca, permisiv la ideologie, ci asocierii întâmplătoare cu faptele din proximitate. Maddalena este fata din preajma căreia dispar, pe rând, fratele mai mic, Dario, apoi tatăl, morți de care este învinovățită într-o societate obtuză, apoi fratele mai mare, Ernesto, ucis în războiul din Abisinia. Conștientizând răul pe care societatea îl produce prin malformațiile de gândire bazate pe politica banului, dominației masculine și ideologiei fasciste, are curajul să își apere public sora, Donatella, care, rămasă însărcinată cu unul dintre fii familiei Colombo, Tiziano, s-a aruncat în Lambro. Își păstrează cumpătul până târziu, când Tiziano încearcă să-i cumpere tăcerea cu o bancnotă azvârlită umilitor spre ea, în hohotele și ironia companionilor:
„Tiziano scoase din buzunar un teanc de bancnote prinse cu o clemă din argint. Își umezi arătătorul cu limba și scoase o bancnotă maro cât o față de pernă; nu mai văzusem niciodată o mie de lire de atât de aproape.
O împături în două și o aruncă pe masă, spre Maddalena,
– Ia-i!
– Un gest caritabil, spuse domnișoara, mângâind mâna lui Tizano, care ridică din umeri ca și cum n-ar fi însemnat mare lucru.
– Nevoiașii nu pot fi abandonați. Nici măcar în cazuri de felul acesta.
– Dar fata aia a căutat-o cu lumânarea.
– Ce inimă, Tiziano, ce inimă!
Când Maddalena ridică privirea avea chipul încordat și genele umede, Trase adânc aer în piept și scuipă spre Tiziano, care făcu ochii mari în timp ce flegma i se scurgea pe palton, acolo unde își prinsese insigna cu fascia și tricolorul.“ (pp.247-248)
Maddalena trăiește cu demnitate în ciuda pornirilor unei societăți confuze și are curajul de a se opune unui status quo de nezdruncinat în convingerile comunității și, prin asociere, și ideologiei fasciste. Acest curaj, care devine contagios, se va manifesta ulterior și în cazul prietenei sale, timida Francesca.
Malnata este deopotrivă un roman despre prietenia salvatoare, despre curaj și adolescența lipsită de complexe, dar și unul al asimilării valorilor și principiilor. Malnata este, de asemenea, un roman istoric și unul despre condiția femeii în Italia fascistă, un roman al formării într-o lume sexistă, puternic masculină, dominată de valori patriarhale. Este un roman robust, foarte bine scris – un roman de o maturitate de nebănuit în cazul unui debut –, care expune faptele la suprafața textului, dar care permite pătrunderea, plecând de la trama superficială, în profunzimile ciocnirii a două fronturi de undă ale unor lumi în mișcare, care nu pot fi în dialog, care nu acceptă să devină convergente. Chiar dacă închis în rama întâmplării din prolog, Malnata beneficiază de un fin dozaj al ritmului povestirii, al angajării emoționale. Ritmul în creștere până aproape de clocot lasă textul să se rotească, să se închidă în turbion, asemenea povestirii înseși închise în rama crimei. Există în această scriitură o naturalețe care de regulă vine cu experiența. Prin maturitatea scriiturii, prin sensibilitatea dicțiunii, prin unda de gingășie care topește asperitățile vremii, prin capacitatea de a surprinde în detaliul minor, aparent nesemnificativ, o derulare istorică ulterioară – de pildă victoria germanului pe circuitul de la Monza în fața favoritului gazdelor, Tazio Nuvolari, de la o scuderie italiană –, un parcurs al dominației ideologice și al sfârșitului acestor ideologii, prin maniera con vin gătoare de aducere în prim-plan a puterii fragilității, Beatrice Salvioni se anunță o voce cu mare potențial în lite ratura europeană.