Povestiri despre sufletele noastre

Cristina Danilov a debutat foarte promițător cu poezie, sub numele Cristina Cîrstea. După încă o culegere lirică, poeta, absolventă mai întîi de Filologie, s-a redefinit ca psiholog, absolvind studii universitare și postuniversitare în acest domeniu și lucrînd efectiv ca psiholog și predînd și cursuri universitare de specialitate.

După 15 ani de cînd a ales psihologia și la mai mulți după ce a părăsit poezia, sau cel puțin publicarea ei, deși cred că o revenire ar fi posibilă și chiar benefică literaturii noastre, autoarea se înfățișează cu un volum substanțial de articole dedicate noii sale profesiuni. Cartea – intitulată Fuga din Babel și alte povestiri pentru suflet – cuprinde tablete, materiale publicistice la limita dintre literatură și popularizare. Adunarea lor laolaltă oferă publicului un prilej de instruire plăcută, scopul fiind acela de a pătrunde pe o cale ușor accesibilă în propriul „suflet“. Deși este limpede că are cunoștințe de specialitate dintre cele mai serioase, Cristina Danilov nu face un demers scolastic. Își alege teme atractive și le „povestește“ pe înțelesul unui cititor mediu, însoțind expunerea cu exemple, multe fiind fapte reale, întîlnite în cariera de consultant psihologic. Un cititor care vrea să dea mai multă atenție eului său și interpretării unor comportamente proprii sau ale celor din jur, va citi cu real folos acest volum.

Textele sînt relativ scurte (inițial au fost publicate într-un ziar, „Ziarul de Iași“) și de o mare diversitate. Iar numărul lor ajunge la vreo 60. Scriitoarea se referă la vise, la semnificația psihologică a darurilor de Crăciun, la natura nostalgiei, ca proces mintal, la limbajul privirilor, la spaime și fascinația bîrfelor, încearcă o tipologie a soacrelor. Cititorii pot afla despre efectul Ringelmann și cum poate fi redescoperit el la sortarea cartofilor, despre principiul Pareto sau principiul 80-20 și felul în care se poate aplica în căsnicie și pot învăța cum e cu măsuța cea lungă a lui Putin, dar și de ce efectul Zeigarnik le poate încurca existența.

Trebuie să recunoaștem că unele dintre articolele Cristinei Danilov sînt mai mult decît o lectură de loisir, ne pot pune pe gînduri și ar fi bine să ne facă nemulțumiți de noi înșine. E un fapt real că fiecare om are tendința să nu dea atenție unor comportamente și obișnuințe greșite, să le bagatelizeze, să prefere a nu reflecta mai serios la ceea ce nu merge bine în viața lui. Tabletele din volum îndeamnă aproape permanent la o a doua judecată, mai profundă, mai critică. Astfel, avînd la îndemînă și exemplele vehiculate permanent de psiholoaga-scriitoare, întîmplări lesne de regăsit în traiul zilnic, cititorul poate vedea unde greșește și felul în care erorile neîndreptate pot avea consecințe cel puțin neplăcute, dacă nu de-a dreptul dramatice. Așa, de pildă, este prezentat convingător faptul că ura dăunează grav sănătății celui care și-o asumă, o păstrează și o întreține.

În unele dintre articole, Cristina Danilov își ia libertatea, în modul cel mai justificat, să aibă atitudini tranșante față de unele situații criticabile. Deși nu ajunge la pamflet ori la imprecație, autoarea își exprimă limpede punctele de vedere adverse. Așa este cel despre o actriță de film care, pe scena unui festival, a vorbit despre hărțuirea la care a fost supusă de-a lungul primilor ani de carieră. Deși gestul s-a comentat public în moduri diferite, uneori cu un misoginism cinic, Cristina Danilov explică foarte clar originile principiului nepotrivit, chiar condamnabil după ea, al inferiorității sexului feminin. Ea condamnă clar discriminarea și inegalitatea care persistă și acum, mai ales la noi.

În același fel, rațional și cu seriozitate, scriitoarea se ocupă de problema responsabilității pe care o au cei care vor să devină „stăpînii“ unor animale de companie, pornind de la exempul legislației spaniole, care, recent, impune unor asemenea persoane urmarea unui curs și certificarea, la final, a competenței viitorilor deținători de cîini. Un cîine prost crescut este un pericol social, iar unul abandonat iresponsabil e o povară și un risc pentru comunitate.

Am citit cartea Cristinei Danilov cu plăcere și interes. Pe parcursul ei m-am simțit și puțin vinovat că nu sînt mai atent la felul cum mă port, și mai empatic. O recomand în mod deosebit și cred că poate avea efecte benefice, ca o veritabilă terapie psihologică.